Centrul american de prevenire și luptă împotriva bolilor (CDC) a anunțat că până acum a fost vaccinată complet împotriva coronavirusului 16,7 la sută din populația adultă, ceea ce înseamnă că unul din șase adulți a primit ambele doze de ser Pfizer sau Moderna sau vaccinul Johnson & Johnson.
Statele Unite au înregistrat în 2020, an plin de restricții de circulație impuse ca măsuri anti-COVID, cea mai mare creștere anuală a ratei deceselor cauzate de accidente de circulație raportată la numărul de mile parcurse din ultimii 96 de ani, potrivit datelor preliminare ale Consiliului Național de Siguranță (NSC).
Numărul cererilor săptămânale de șomaj din SUA a scăzut peste așteptări, până la cel mai mic nivel din ultimele două luni, semn că piața muncii din cea mai mare economie a lumii începe să își revină după al doilea val al pandemiei.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că autoritățile americane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în contextul pandemiei de COVID-19. Intrarea în țară se va face pe baza unui test negativ de coronavirus. Noile măsuri vor intra în vigoare la data de 26 ianuarie 2021.
Acțiunile globale cresc miercuri, în contextul în care investitorii anticipează cheltuieli substanțiale din partea SUA, după ce secretarul-desemnat al Trezoreriei, Janet Yellen, a îndemnat legiuitorii să își îndrepte atenția spre măsuri majore de salvare a economiei și să lase îngrijorările legate de acumularea datoriilor pe mai târziu.
Bursele europene au încheiat săptămâna în scădere, în pofida unui plan de stimulare economică anunțat de SUA, în condițiile în care investitorii sunt îngrijorați de evoluția pandemiei și de măsurile instituite pentru a reduce îmbolnăvirile.
Statele Unite au depășit luni pragul de 18 milioane de cazuri recenzate de coronavirus, cu peste 319.000 de morți de la debutul pandemiei, potrivit Universității Johns Hopkins, scrie AFP.
Food and Drug Administration (FDA) a autorizat vaccinul Pfizer/ BioNTech anti-Covid pentru utilizare de urgență în Statele Unite, iar lucrătorii sanitari ar putea începe să primească dozele săptămâna viitoare.
Dolarul american a încheiat, vineri, cea mai slabă săptămână din ultima lună și a coborât la un nou minim al ultimilor 2 ani și jumătate.
Statele Unite au înregistrat vineri, pentru a doua zi consecutiv, un record de infectări cu coronavirus în 24 de ore, cu 225.201 de noi cazuri recenzate, potrivit datelor Universității Johns Hopkins, scrie AFP.
Deși ridicată la nivel de dogmă de autorități, purtarea măștilor nu aduce o reducere a infecțiilor cu noul coronavirus arată date extinse din Europa și SUA. Dimpotrivă, dinamica s-a accelerat la introducerea obligativității acestora în mai multe state. Într-o serie de cazuri corelarea este chiar inversă, iar baza științifică la nivel sociologic indică inutilitatea măștii.
Aproape o treime dintre americani ar putea fi până la urmă infectați cu noul coronavirus, până la sfârșitul anului 2020, a declarat luni medicul Scott Gottlieb, fost comisar al Administrației pentru Medicamente și Alimente (FDA) din Statele Unite, transmite CNBC.
SUA au atins miercuri pragul de 250.000 de decese cauzate de COVID-19 de la începutul pandemiei, potrivit unui bilanț difuzat de Universitatea Johns Hopkins, relatează AFP.
Statele Unite, care au acuzat China că a ascuns amploarea epidemiei de coronavirus, au cerut marți ca investigația internațională condusă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) asupra originii pandemiei să fie ”transparentă și incluzivă”, și au criticat termenii actuali, transmite Reuters.
Bursele europene au crescut marți, în linie cu cele din Asia și SUA. Toate sectoarele au înregistrat evoluții pozitive, iar cele mai solide creșteri au fost în sectorul bancar.
Cheltuielile de stat pentru susținerea economiei în contextul pandemiei de coronavirus au condus la triplarea deficitului bugetar.
Piața americană a muncii a continuat să se îmbunătățească în august, pentru a patra lună consecutivă, rata șomajului scăzând sub 10% pentru prima dată în ultimele cinci luni.
Guvernul american a anunțat marți că prelungește până la sfârșitul anului măsurile de protecție împotriva evacuărilor pentru zeci de milioane de familii care au dificultăți în a-și plăti chiria sau împrumutul la bancă, din cauza coronavirusului, informează miercuri AFP.
Pe fondul pandemiei de coronavirus, care lovește puternic economiile din întreaga lume, guvernul SUA este pe cale să înregistreze un nou reper fiscal negativ: se va împrumuta la fel de mult, sau chiar mai mult, decât va reuși să strângă la buget din taxe și alte surse de venituri în acest an.
Deși nu a introdus niciun fel de măsuri de restricție în contextul epidemiei de coronavirus, statul american Dakota de Sud are o rată de infectare sub media SUA și una din cele mai mici rate de mortalitate. Cu mai puțin de 1.000 de cazuri active, statul primește americani de pe tot cuprinsul țării la un eveniment de paradă a motocicletelor și concertelor de muzică. „Este o mărturie despre ce ar fi fost posibil în atâtea alte state”, spune guvernatorul Kristi Noemi.
Numărul cererilor săptămânale de șomaj din SUA a continuat să scadă și a coborât sub pragul de 1 milion pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei, semn că piața muncii începe să își revină.
Numărul cererilor de șomaj din SUA a revenit pe scădere săptămâna trecută și a coborât la cel mai redus nivel de la izbucnirea pandemiei, un semnal de îmbunătățire pe piața muncii din cea mai mare economie a lumii.
Dolarul este pe cale să încheie cea mai slabă lună din ultimii zece ani, în contextul în care investitorii se tem că revenirea economiei americane ar putea fi întârziată de evoluția pandemiei.
Indicii bursieri americani au deschis în declin sedința de joi, în contextul în care economia SUA a înregistrat o scădere anuală record în trimestrul al doilea, de aproape 33%, și a intrat în recesiune tehnică.
Economia SUA a înregistrat o scădere anuală record în trimestrul al doilea, de aproape 33%, și a intrat în recesiune tehnică, în condițiile în care pandemia de coronavirus a dus la blocaje în activitatea companiilor și a lăsat milioane de americani fără muncă.