Banca Centrală Europeană se uită la propriile sale prognoze economice, mai degrabă decât la ceea ce așteaptă investitorii, atunci când decide politica monetară, a declarat Pablo Hernandez de Cos, guvernatorul Băncii Spaniei și membru în Consiliul guvernatorilor BCE, transmite Bloomberg.
Alimentele de bază pe care le mâncăm zilnic înregistrează creșteri spectaculoase de preț. Coșul minim de cumpărături s-a scumpit cu aproape 18% față de începutul anului trecut, de două ori mai mult decât a crescut salariul minim în aceeași perioadă. Iar cei o treime din salariații care câștigă leafa minimă de două mii de lei pe lună dau un sfert din bani pe „coșul minim de supraviețuire”.
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii este de 9.978 lei pe lună, raportat la luna septembrie 2023, în creștere cu 15,2% față de septembrie 2022, arată datele publicate de Fundația Friedrich Ebert România (FER) și Syndex România.
Dolarul american a scăzut marți la un minim al ultimelor de două luni față de un coș valutar major, după ce oficialii Rezervei Federale au semnalat că banca centrală se apropie de sfârșitul ciclului său de înăsprire a politicii monetare, în timp ce lira sterlină a ajuns la un maxim al ultimelor 15 luni ca urmare a unei creșteri a salariilor peste așteptări, transmite Reuters.
La peste un an de la preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către compania de private equity SARMIS Capital, COS, jucător pe piața de amenajare birouri, raportează o cifra de afaceri de 28 de milioane de euro la nivelul anului fiscal 2022. Piață înregistrează o tendința de creștere accelerată, în contextul dinamicii favorabile de business, atât în București, cât și în orașele regionale din țară.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că sumele estimative de 700 de euro pentru o bancă sau 600 de euro pentru un coș de gunoi, prevăzute în proiectul de buget, provin dintr-un studiu de fezabilitate realizat în timpul administrației anterioare.
Fabrica Donalam din Târgoviște, parte din grupul italian Beltrame, unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel și oțeluri speciale din Europa, a ajuns la 610 angajați la finalul anului 2022. Pentru a suplini deficitul de muncitori calificați în domeniul siderurgic, Donalam România a încheiat mai multe parteneriate cu școli și universități din țară.
Grupul italian Beltrame, unul dintre cei mai mari producători siderugici din Europa, care deține de mai demult în România fabrica de profil Donalam din Călărași și a repornit în iunie producția de oțel-beton și bare de oțel special la combinatul COS Târgoviște, după ce i-a preluat în primăvară activele contra sumei de peste 38 milioane euro, își menține planurile de a construi la Târgoviște o unitate nouă de producție de oțel ″verde″, cu emisii reduse de carbon, în pofida incertitudinilor din economie, a volatilității extreme de pe piețe și a inflației galopante, care a majorat cu aproape o treime costul estimat inițial al proiectului.
Grupul italian Beltrame, unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel și oțeluri speciale din Europa, a cărui sosire în România a fost anunțată în premieră de Profit.ro, declanșează o amplă campanie de recrutare care vizează atragerea a peste 250 de noi angajați până la finalul anului.
Grupul italian Beltrame, unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel și oțeluri speciale din Europa, a repornit sub formă de teste producția de oțel-beton la fostul combinat COS Târgoviște, ale cărui active le-a achiziționat în martie contra sumei de peste 38 milioane euro, acesta fiind redenumit Donalam Târgoviște, brand sub care vor fi vândute și produsele fabricate în cadrul unității.
"Atunci când vei cumpăra o casă, vei cere de la constructor nu doar auditul energetic, ci și certificarea amprentei de carbon a materialelor din care este făcută casa, pe care va trebui să îl prezinți la bancă. "
"Atunci când vei cumpăra o casă, vei cere de la constructor nu doar auditul energetic, ci și certificarea amprentei de carbon a materialelor din care este făcută casa, pe care va trebui să îl prezinți la bancă. "
Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, intrat în al nouălea an de insolvență și ale cărui active funcționale sunt pe cale să fie preluate de către grupul italian Beltrame, plătește în prezent o factură de energie electrică de peste 1 milion de lei pe lună doar pentru conservarea utilajelor, în condițiile în care producția combinatului este sistată de mai bine de 2 ani.
Grupul italian Beltrame, unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel și oțeluri speciale din Europa și deține în România combinatul siderurgic Donalam Călărași, preia activele funcționale ale Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, intrat în faliment, dar cu decizie suspendată între timp, tranzacția, anunțată anterior de Profit.ro, fiind confirmată acum oficial și indicată ca fiind în analiza Consiliului Concurenței.
COS, jucător pe piața de fit-out* de birouri, își extinde reprezentanța principală din București și închiriază un spațiu de 3.000 metri pătrați în noua clădire MIRO din nordul Bucureștiului – zona Baneasa. Cei 90 de angajați din București ai companiei se vor reloca în noul spațiu în vara anului viitor.
Oferta angajantă de cumpărare a activelor funcționale de producție ale Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște înaintată de grupul italian Beltrame, de 38,3 milioane euro plus TVA, a fost aprobată de creditorii singurului producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, aflat de 8 ani în insolvență, însă dacă tranzacția nu va fi finalizată în condițiile convenite, conducerea COS Târgoviște va continua negocierile cu Liberty Steel și Liberty Galați din grupul GFG Alliance al familiei indiene Gupta, precum și cu alți investitori interesați.
Grupul italian Beltrame, care deține în România combinatul siderurgic Donalam Călărași, a făcut o ofertă angajantă de cumpărare a activelor funcționale de producție ale Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, intrat în faliment în vară.
Fondul de investiții Sarmis Capital a achiziționat o participație majoritară semnificativă în cadrul Corporate Office Solutions (COS), furnizor de servicii integrate de fit-out pentru spații de birouri din România.
COS Târgoviște a intrat în faliment la finalul lunii iunie, la cererea companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) SA, operatorul de distribuție de curent din grupul listat la Bursă Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni.
Distribuție Energie Electrică România (DEER) SA, operatorul de distribuție de curent din grupul listat la Bursă Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din capital, a ajuns să solicite și să obțină în primă instanță falimentul Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște după ce a negociat fără succes preluarea a două stații electrice aflate în proprietatea combinatului contra stingerii unei datorii restante de peste 3,25 milioane lei a COS Târgoviște față de DEER.
Grupul italian Beltrame, care deține combinatul siderurgic Donalam Călărași și este interesat și de preluarea activului de producție al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, după cum a relatat Profit.ro, are în plan construirea de la zero a unei fabrici de oțel-beton și sârmă laminată în România, investiție estimată la 300 milioane euro care include și ridicarea unui parc fotovoltaic cu putere instalată de 100 MW.
Tribunalul Dâmbovița a respins miercuri cererea de confirmare a planului de reorganizare modificat și completat al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România și a dispus intrarea în faliment a companiei, în urma solicitării în acest sens a Distribuție Energie Electrică România (DEER), operatorul de distribuție de electricitate din grupul listat la Bursă Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din capital.
Compania Distribuție Energie Electrică România (DEER), operatorul de distribuție de electricitate din grupul listat la Bursă Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din capital, a depus la tribunal cerere de intrare în faliment a Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, pentru o datorie restantă curentă, acumulată după intrarea în insolvență a combinatului, de peste 3 milioane de lei.
Un al cincilea potențial investitor, pe lângă cei 4 prezentați deja de Profit.ro, și-a manifestat interesul pentru activul funcțional industrial al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, aflat de aproape 8 ani în insolvență, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, potrivit unui document oficial.
Adunarea creditorilor Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, aflat de aproape 8 ani în insolvență, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, a aprobat scoaterea la licitație a activului funcțional industrial al acestuia, fiind vizată o trazacție de tip "transfer de activitate", iar suma încasată din vânzare va fi folosită pentru plata datoriilor bugetare către ANAF, în cuantum de peste 200 milioane lei.