Astronomii au descoperit o megastructură cosmică în formă de inel, ale cărei proporții sfidează teoriile existente despre univers, potrivit The Guardian.
India a lansat prima sa misiune de observare a Soarelui, la doar câteva zile după ce țara a intrat în istorie devenind prima care a aterizat în apropierea polului sud al Lunii, scrie BBC.
Australia a lansat propria agenție spațială națională, cu obiectivul declarat de a tripla economia spațială a țării până în 2030, transmite DPA.
Falsificarea rezultatelor unor teste de către un producător de metale a provocat pierderi de peste 700 de milioane de dolari și eșuarea a două misiuni de lansare de sateliți, potrivit unei investigații efectuate de NASA, transmite Bloomberg.
Prima sondă israeliană către Lună, trimisă în spațiu în februarie, a efectuat joi o manevră considerată drept decisivă de responsabilii misiunii, plasându-se pe orbita lunară, potrivit AFP.
Canada colaborează cu agenția spațială americană NASA pentru revenirea pe Lună și va participa la crearea stației Gateway, care va servi ca releu în timpul călătoriilor între Pământ și satelitul său natural, a anunțat joi premierul canadian Justin Trudeau, relatează AFP.
Rusia intenționează să transporte cosmonauți și turiști pe Stația Spațială Internațională (ISS) în cadrul unor zboruri ce vor avea durate mai mici decât cele ale unor curse regulate cu avionul între Moscova și Bruxelles, informează DPA.
NASA a anunțat că Enceladus, unul dintre sateliții naturali ai planetei Saturn, ar putea să întrețină forme de viață extraterestră, a anunțat agenția spațială americană, joi, într-o conferință de presă