Un puternic incendiu a izbucnit pe șantierul Drumului Expres Craiova – Pitești, iar patru utilaje pentru finisarea asfaltului au fost distruse de flăcări.
Lucrările la Tronsonul 2 al Drumului Expres DX12 Craiova - Pitești au fost reluate, iar deschiderea circulației pe cei circa 40 de kilometri care ar reprezenta practic o variantă de ocolire pentru Balș și Slatina ar urma să se facă în primăvară. Până atunci, mai sunt câteva puncte cheie unde se lucrează intens, unul fiind podul foarte lung peste Olt la sud de Slatina.
Lucrările pe șantierul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești, între Craiova și Robănești (județul Dolj), au fost reluate, iar stadiul fizic a ajuns la aproape 43%, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Imagini spectaculoase, un timelapse pentru ultimele șase luni cu Podul peste Olt de la Slatina, cel mai lung viaduct în execuție din România au fost publicate de Asociația Pro Infrastructură care anunță deschiderea circulației între Balș și Slatina până la sfârșitul primăverii.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că anul viitor, în primul semestru, se deschid primii 40 de km din Drumul Expres Craiova-Pitești și se va scoate traficul de tranzit din Balș și Slatina. Ministrul anunță însă că, pe tronsonul 1, lucrurile nu merg așa cum trebuie și cere constructorului să se apuce de treabă.
Lucrările la cei circa 40 de kilometri din Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești, lot ce reprezintă practic ocolitoare pentru orașele Balș și Slatina și care ar putea fi gata până la finalul acestui an, au ajuns la un moment decisiv: ridicarea tablierului central al podului peste Râul Olt. Tablierele metalice sunt lungi de 53 de metri și au o greutate de peste 160 de tone fiecare.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunță ”două vești bune pentru infrastructura rutieră”, respectiv anunțarea câștigătorilor pentru construcția lotului 4 al DX Craiova-Pitești și pentru proiectarea segmentului Brașov-Făgăraș al A3.
Uniunea Europeană va contribui, prin intermediul politicii de coeziune, cu 726 de milioane de euro la construirea drumului expres Craiova - Pitești.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția lotului 4 al drumului expres Craiova - Pitești, fiind vorba despre asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat joi că a finalizat procesul de evaluare, contractare și de transmitere la Comisia Europeană a proiectului privind drumul expres Craiova-Pitești, investiția fiind de peste 4,93 miliarde lei.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția Tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești, în lungime de 31,88 km. Asocierea câștigătoare a obținut 200 de puncte, valoarea contractului fiind de peste 617 milioane de lei, fără TVA.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că a fost desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția tronsonului 3 al drumului expres Craiova-Pitești, în lungime de aproape 32 de kilometri, fiind vorba despre o asociere de firme. Valoarea contractului este de peste 670 de milioane de lei, fără TVA.
CNAIR a anunțat că a avut loc depunerea ofertelor pentru procedurile de atribuire a contractelor de proiectare și execuție ale tronsoanelor 3 și 4 aferente Drumului Expres Craiova – Pitești, valoarea acestora fiind estimată la aproape 2 miliarde lei.
CNAIR SA a ridicat suspendarea procedurii "Proiectare și Execuție „Drum Expres Craiova - Pitești" Tronsonul 4”, termenul de depunere a ofertelor fiind 24 februarie.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, joi, că a fost publicat în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP) anunțul de participare pentru procedura de atribuire a contractului având ca obiect proiectarea și execuția tronsonului 4 a Drumului Expres Craiova – Pitești, contract estimat la 909,67 milioane lei (192,5 milioane euro), fără TVA.
Președintele Ford România, britanicul Ian Pearson, s-a arătat dezamăgit de stadiul lucrărilor la drumul expres Craiova-Pitești, în condițiile în care autoritățile au promis că centura orașului Balș va fi gata până la finalul anului.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, luni, că directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a semnat, la Craiova, primele trei contracte pentru proiectarea și execuția a trei loturi ale drumului expres Craiova – Pitești, valoarea totală a celor treI contracte fiind de 1,812 miliarde de lei (389 milioane de euro), fără TVA, pentru realizarea a 57,55 kilometri.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat luni, la Craiova, că au fost desemnați câștigătorii lucrărilor de proiectare și execuție a primelor două tronsoane ale drumului expres Craiova-Pitești, care au o lungime de 58 de kilometri.
În urma contestațiile depuse la documentație, licitațiile pentru loturile 3 și 4 ale drumului expres Craiova-Piteșit vor trebuie anulate și reluate, a confirmat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga.
Ministerul Transporturilor anunță că au fost depuse 15 oferte pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4 ale drumului expres Craiova – Pitești, la o zi după ce s-a încheiat depunerea ofertelor pentru primele două tronsoane, pentru care au existat 20 de ofertanți.
Premierul Tudose a arătat, într-o discuție, cu o delegație a companiei Ford că autostrada Pitești-Sibiu și legătura între Pitești-Craiova sunt priorități ale Guvernului, urmând să fie finalizate până la sfârșitul mandatului acestuia, adică până la finele anului 2020.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a transmis joi spre Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul de participare pentru procedura de achiziție publică destinată proiectării și excutării a celor patru tronsoane ale drumului expres Craiova-Pitești. Proiectul are o lungime de 121,1 kilometri și o valoare estimată la 820 milioane euro.
Documentația pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4 ale drumului expres Craiova-Pitești au fost trimise vineri Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) spre validare, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat transmis vineri seara. Întregul proiect, cu o lungime de 121,115 km, are o valoare estimată de 3,77 miliarde lei fară TVA.
Aflat în vizită la uzina Ford din Craiova, Sorin Grindeanu a declarat că anul viitor va începe construcția drumului Pitești – Craiova, fără a preciza dacă este vorba despre autostradă, drum expres ori doar de o modernizare a actualului DN.
Guvernul va achita până la 10 milioane de euro pentru revizuirea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic al autostrăzii Pitești - Craiova, lucrare amânată de 3 ani. Sătui să tot aștepte, americanii de la Ford Craiova l-au chemat pe Cioloș la Detroit pentru a-i cere autostrada. Ei și oltenii mai au însă de așteptat, deoarece numai studiul ar trebui să fie gata în 2 ani.