Autoritățile din orașul istoric croat Dubrovnik, una dintre cele mai populare destinații turistice ale țării, vor să îi atragă înapoi pe localnicii alungați de creșterea vertiginoasă a costului traiului din cauza turismului de masă, relatează Reuters.
Este o reflectare a îngrijorării piețelor finanicare, conform unor discuții ale Profit.ro cu investitori instituționali activi.
Cel mai vechi și mai faimos magazin universal din Croația, cândva mândria locuitorilor din Zagreb, este de vânzare.
Din aproximativ 200 de milioane de gospodării familiale din Uniunea Europeană, doar sub un sfert dintre acestea (24,3 la sută) au copii în componența lor. În același timp, 12,1 la sută dintre gospodării au un copil, 9,3 la sută doi copii și doar trei la sută dintre gospodării au trei sau mai mulți copii.
Ucraina a început să exporte cereale prin porturile maritime croate, cu scopul de a-și lărgi rutele de export în condițiile în care porturile sale de la Marea Neagră sunt blocate, a declarat joi un oficial ucrainean de rang înalt citat de Reuters.
6 din 10 români nu au condițiile pentru efectuarea unui sejur de 7 zile într-un an, cel mai deteriorat procentaj din Uniunea Europeană. Ironie, în blocul comunitar, exact cetățenii unor țări care sunt predilect destinații turistice, precum Grecia, Croația, Bulgaria, Italia, Cipru și Portugalia, își permit în procente mai mici concediul anual de o săptămână.
Organizația internațională de supraveghere a criminalității financiare FATF a anunțat că a adăugat statul membru al UE Croația pe așa-numita ”listă gri” a țărilor aflate sub control special, adăugând că pe listă au fost adăugate și Camerunul și Vietnamul, transmite Reuters.
Peste 50% din datoria publică generală brută a trei state membre UE era denominată în valută la finalul lui 2022, respectiv Croația (75%), Bulgaria (71%) și România (53%), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Croația se așteaptă să primească un număr record de turiști anul acesta după ce numărul lor a crescut încă dinaintea începerii festivalului estival după intrarea în spațiul Schenghen în luna ianuarie, relatează Reuters.
Președintele Croației, țară membră NATO, a criticat statele occidentale pentru că vor furniza Ucrainei tancuri grele și alte arme în campania împotriva forțelor ruse de ocupație, spunând că aceste livrări nu vor face decât să prelungească războiul, relatează The Guardian.
Trimiterea unor tancuri occidentale în Ucraina va prelungi războiul acestei țări cu Rusia, iar dacă Washingtonul și Moscova nu ajung la un acord, al treilea război mondial va începe, a declarat președintele Croației, Zoran Milanovic, care a ironizat o declarație a șefei diplomației germane, Annalena Baerbock, despre un „război împotriva Rusiei” al aliaților occidentali.
Guvernul croat este la cuțite cu mediul de afaceri în condițiile în care comercianții au ignorat măsurile destinate contracarării majorării prețurilor după introducerea monedei euro, dând vina pe inflație, informează Reuters.
Reporterii ziarului ungar "Népszava" au observat o stație de alimentare unde două treimi dintre clienți erau unguri, unul dintre ei a spus că economisește astfel șape mii de forinți per alimentare, citează Rador.
Croația nu va mai fi o destinație de vacanță low-cost. Introducerea monedei euro în ultima țară din Uniunea Europeană care a aderat la Zona Euro confirmă că moneda unică reprezintă o adevărată afacere pentru comercianți, care – cu scuza rotunjirii – dublează prețurile bunurilor de larg consum în mod nejustificat față de rata reală de conversie, arată Il Messaggero, citat de Rador.
Faptul că Croația a introdus moneda euro și a intrat în zona euro nu înseamnă că salariul său mediu va ajunge automat din urmă media zonei, scrie presa croată. Ar fi ideal, pentru că, în prezent, salariul mediu net în Croația este de 866 de euro, ceea ce înseamnă doar 37% din media zonei euro, de 2.333 de euro.
Croația va adopta euro de la 1 ianuarie 2023 și devine al 20-lea stat membru al Uniunii Europene care utilizează moneda europeană.
Guvernul ungar a acuzat compania petrolieră croată Janaf că a crescut pentru anul viitor cu 80% taxele de tranzit pentru transportul petrolului pentru a profita astfel de pe urma situației create în urma invaziei ruse în Ucraina, relatează agenția EFE.
Guvernul Croației va cumpăra sistemul francez de apărare aeriană Mistral, într-un acord de 72 de milioane de euro (75,84 milioane de dolari), ca parte a eforturilor depuse de țara membră a NATO de a-și moderniza forțele aeriene, transmite Reuters.
O analiză publicată pe portalul specializat IntelliNews arată modul în care cancelarul austriac, Karl Nehammer, și-a schimbat în doar câteva zile decizia de a bloca aderarea Croației la Schengen, în ciuda datelor proprii care arată că țara de la Marea Adriatică este una dintre sursele de migranți ilegali pentru Austria.
Lanțul croat de restaurante Submarine Burger, a cărui extindere în România a fost anunțată în premieră de Profit.ro,confirmă acum deschiderea mai multor restaurante fizice pe piața locală, în cartierul Floreasca, One Cotroceni Park și clădirea America House, toate în capitală.
La un deceniu după aderarea la UE, Croația intră la 1 ianuarie 2023 atât în zona euro cât și în spațiul Schengen, ceea ce îi aduce numeroase avantaje, în special comerciale, dar apartenența la spațiul european de liberă circulație implică pe de altă parte provocarea de a controla frontiera externă a UE, notează agenția EFE.
Circa 50 de români care lucrează pentru un subcontractor la modernizarea rafinăriei de petrol din orașul croat Rijeka au protestat la una din porțile unității din cauza faptului că nu s-a ajuns la un acord cu privire la plata a două salarii restante, conform agenției croate HINA.
Războiul din Ucraina a scos la lumină dependența UE de combustibilii fosili rusești însă o conductă petrolieră concepută ca un rival iugoslav la infrastructura sovietică ar putea ajuta Croația să devină un câștigător din criza energetică europeană, informează Financial Times.
Croația inaugurează marți un pod crucial ce va lega, la trei decenii după proclamarea independenței, sudul litoralului său, inclusiv orașul turistic medieval Dubrovnik, de restul țării, ocolind o mică fâșie a coastei bosniace, relatează France Presse.
Croația nu ar fi trebuit să se grăbească să adere la zona euro de la 1 ianuarie 2023, un an care se anunță foarte greu, cu prețuri în creștere și cu un nivel de trai în scădere, a avertizat fostul premier Jadranka Kosor, într-un interviu pentru săptămânalul Nacional, citat de Euractiv