Cea mai mare navă de croazieră din lume este pe cale să pornească la drum scrie The Independent.
Tot mai mulți pensionari americani preferă să-și vândă proprietățile și să se mute pe vase de croazieră, unde dispun de servicii și personal pe care nu l-ar avea acasă și, în plus, văd lumea. Cei mai înstăriți își pot cumpăra apartamente pe vasele de croazieră, în timp ce-și păstrează și o casă pe continent, ca să petreacă timp cu cei dragi.
Consiliul din Amsterdam a interzis accesul navelor de croazieră în centrul orașului, în timp ce capitala olandeză încearcă să limiteze numărul de vizitatori și să reducă poluarea, transmite BBC.
O navă care va fi cea mai mare navă de croazieră din lume a finalizat construcția la un șantier naval din Finlanda și a făcut prima incursiune în largul mării pentru testele pe mare, înainte de livrarea probabilă în luna octombrie a acestui an, transmite CNN.
Crește tot mai mult lista destinațiilor de călătorie de top de pe țărmurile Mării Mediterane și nu numai, care impun restricții din ce în ce mai mari pentru acostarea navelor de croazieră în porturile lor, scrie presa elenă. Monaco s-a alăturat și el unor orașe precum Veneția, Barcelona și Dubrovnik, care încearcă să oprească debarcarea necontrolată a mii de turiști în fiecare zi, întrucât aceștia generează o presiune gravă asupra infrastructurii și mediului, dar aduc în același timp beneficii economice disproporționat de mici comunităților locale.
Un angajat al Meta a închiriat un apartament pe o navă de croazieră, astfel încât să poată continua să lucreze remote în timp ce vizitează lumea, relatează Business Insider.
Românii au prins tot mai mult gustul croazierelor pe Dunăre, numărul celor care au preferat anul acesta să-și petreacă vacanțele călătorind pe apă fiind cu aproximativ 20% mai mare decât cel de anul trecut, a declarat armatorul unui vas de croazieră pe Dunăre, Marius Crivțonencu.
Un pachebot de croazieră a acostat luni în portul orașului australian Sydney, pentru prima dată după o pauză de peste doi ani, în urma ridicării unei interdicții instituite în scopul combaterii pandemiei de coronavirus, informează AFP.
Copleșită de afluxul de turiști care debarcă de pe navele de croazieră, insula Mallorca, din arhipelagul spaniol Baleare, va limita din 2022 numărul ambarcațiunilor de acest gen autorizate să ancoreze, relatează AFP.
Autoritățile din Bahamas au dispus ca din 3 septembrie să permită acostarea navelor de croazieră doar dacă toți pasagerii de peste 12 ani sunt vaccinați anti-COVID-19.
Filmul de aventuri "Croazieră în junglă/ Jungle Cruise", cu Dwayne Johnson și Emily Blunt, a debutat oe primul loc în în box office-ul românesc de weekend.
Marile nave de croazieră, acuzate că pun în pericol centrul istoric al Veneției inclus în patrimoniul UNESCO, vor fi interzise începând cu 1 august, a anunțat guvernul italian.
Statele Unite au anunțat miercuri că au aprobat vânzarea către Taiwan a 135 de rachete defensive de coastă Slam-ER, care au o rază de acțiune suficientă pentru a atinge China, pentru o valoare estimată la un miliard de dolari, notează AFP.
Circa 90 de turiști germani, majoritatea pensionari, au debarcat duminică în portul Tulcea de pe prima navă fluvială de croazieră care a ajuns în acest an în România, a declarat pentru Profit.ro Leontin Șerbănescu, directorul departamentului Croaziere de la Karpaten Turism, firma care se ocupă de serviciile la sol, pe teritoriul României, pentru acești turiști. Turismul de croaziere pe Dunăre ar fi trebuit să înceapă în martie, însă nu a funcționat până acum din cauza pandemiei de Covid-19.
Aproximativ 150 de membri ai echipajului navei italiene de croazieră Costa Atlantica, care se află într-o escală tehnică în portul japonez Nagasaki, sunt infectați cu noul coronavirus, scrie sâmbătă presa locală, relatează Reuters.
O companie care operează un vas de croazieră-restaurant din orașul japonez Kobe s-a declarat luni în faliment în urma impactului epidemiei de coronavirus care a provocat din ianuarie numeroase anulări ale rezervărilor, de teama noului virus, relatează EFE.
O navă maritimă de pasageri cu peste 750 de pasageri la bord a sosit marți, în Portul Constanța, aceasta urmează să închidă sezonul de croaziere în acest port. În acest an 21 de nave de croazieră, cu peste 3.000 de turiști, au ajuns în Portul Constanța.
Vase de lux pentru croaziere, ambarcațiuni de mare capacitate pentru exploatații petroliere și nave de transport maritim vor fi construite în Mangalia, după ce au fost semnate contracte majore axate pe toate cele trei sectoare de activitate ale șantierului, susține Ministerul Economiei.
Autoritățile norvegiene au derulat o amplă operațiune de salvare a aproximativ 1.300 de pasgeri de pe o navă de croazieră aflată în zona coastei de vest a Norvegiei, anunță BBC.
Grupul olandez Damen Shipyards va construi primul său vas de croazieră la șantierul din Mangalia, la care deține o participație de 49%, preluată anul trecut de la sud-coreenii de la Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering. Damen a semnat un acord pentru construcția unui mega-iaht de peste 150 metri, contract care marchează debutul olandezilor pe segmentul de vase de croazieră.
Iranul a lansat cu succes o rachetă de croazieră, duminică, în cadrul unor manevre navale, în apropierea Strâmtorii Ormuz, anunță agenția oficială iraniană de presă Irna, pe fondul unor tensiuni cu Statele Unite, relatează Reuters.
Peste 300 de nave de croazieră fluvială sunt așteptate anul acesta să acosteze în porturile din județul Tulcea, primele dintre ele sosind deja în Portul municipiului reședință de județ.
Grupul norvegian Vard a semnat o scrisoare de intenție cu Viking Cruises, înregistrată în Elveția, pentru construcția a două nave de croazieră, potențialul contract având o valoare de peste 460 de milioane de euro. Cocile celor două vase vor fi construite la șantierul naval de la Tulcea.
Grupul norvegian Vard, proprietarul șantierelor navale omonime de la Tulcea și Brăila, a obținut comenzi pentru două noi nave de croazieră de lux de la compania franceză Ponant, scheletele și învelișurile exterioare urmând să fie construite la Tulcea.
Grupul norvegian Vard, controlat de italenii de la Fincantieri, va construi la Tulcea coca primului spărgător de gheață de croazieră cu propulsie hibridă din lume, în cadrul unui contract de 2,7 miliarde coroane norvegiene (322,6 milioane dolari) semnat cu compania franceză Ponant.