Traficul în zona Curții de Apel București a fost restricționat luni, după ce un apel la 112 anunță că în clădire se află un dispozitiv exploziv.
Curtea Supremă din SUA a respins audierea unui apel al Johnson&Johnson în vederea respingerii unei penalizări de 2,1 miliarde de dolari legată de azbestul din produsele cu pudră de talc, inclusiv pudra pentru bebeluși, care au provocat cancer ovarian unor femei, transmite CNBC.
Guvernatorul Mugur Isărescu a obținut de la Curtea de Apel București sesizarea Curții Constituționale în ceea ce privește două articole din legea care vizează deconspirarea Securității. Isărescu este acuzat de CNSAS că ar fi fost informator înainte de 1989.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost condamnată marți, de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei prezidențiale din 2009
În anul 2020, Curtea de Conturi a auditat 2.647 entități publice, cu 15% mai mult decât în anul anterior. Pe parcursul acțiunilor desfășurate au fost identificate 17.666 de cazuri de abateri, nereguli sau erori, iar în ceea ce privește sesizarea organelor de urmărire penală pentru prejudiciile identificate și consemnate în actele de audit aferente anului 2020, Curtea a formulat 96 de sesizări, din care 80 pentru nedispunerea și neurmărirea măsurilor dispuse și 16 pentru existența unor indicii de săvârșire a unor fapte de natură penală, prejudiciul total estimat fiind de aproximativ 947 milioane lei.
Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat să intervină în favoarea lui Donald Trump, pentru a anula hotărârea unui judecător federal care a dispus ca arhive contabile ale fostului magnat în domeniul imobiliar să fe predate unui procuror newyorkez, relatează AFP.
Consumul de pește și produse din pește în România, în intervalul 2016 - 2019, a fost acoperit, în proporție de peste 80% din surse externe (importuri și achiziții intracomunitare), arată un audit al Curții de Conturi, potrivit căruia producția sub potențial a fost cauzată de pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat, de faptul că nu au fost concesionate integral amenajările piscicole aflate în domeniul public și privat al statului și administrate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, iar cele aflate în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării au fost exploatate piscicol în proporție de numai 57%.
Curtea Constituțională a României a admis o sesizarea a PNL și a declarat neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, inițiată de PSD și senatorul Daniel Zamfir.
Autoritățile au primit, marți, un apel pe 112 de la un bărbat care sesiza că la Curtea de Apel București ar exista un dispozitiv exploziv. Pirotehniștii au început verificările, iar clădirea este evacuată.
Curtea Supremă a Statelor Unite a dispus luni să se închidă procedurile judiciare angajate împotriva lui Donald Trump, în numele unei clauze a Constituției care interzice unui președinte să accepte venituri de origine străină, relatează AFP.
Casierii și angajații din magazinele de retail alimentar au fost incluși în etapa a II-a de vaccinare, conform unei modificări aduse de Guvern hotărârii prin care au fost adăugați în această etapă instituții precum Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, BNR, primării, dar și profesii precum diplomați, avocați sau lucrători din industria alimentară.
Instituții precum Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, BNR, Curtea de Conturi, primării, dar și profesii precum diplomați, avocați, lucrătorii din domeniul pompelor funebre, din agricultură și din industria alimentară de alimente esențiale vor fi incluse în etapa a II-a de vaccinare, conform unei hotărîăi adoptate miercuri de Guvern. Abia în etapa a III-a de vaccinare vor fi incluși lucrătorii din hoteluri și restaurante, din industria extractivă și prelucrătoare sau lucrătorii din sistemul financiar, bancar și din domeniul asigurărilor, după cum a relatat anterior Profit.ro.
Instituții precum Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, BNR, Curtea de Conturi, primării, dar și profesii precum diplomați, avocați, lucrătorii din domeniul pompelor funebre, din agricultură și din industria alimentară de alimente esențiale vor fi incluse în etapa a II-a de vaccinare. Abia în etapa a III-a de vaccinare vor fi incluși lucrătorii din hoteluri și restaurante, din industria extractivă și prelucrătoare sau lucrătorii din sistemul financiar, bancar și din domeniul asigurărilor.
Fără penali în funcții publice, reformarea instituției Curții Constituționale, desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și eliminarea schemei de pensionare anticipată a magistraților se numără printre obiectivele noilor guvernanți.
Curtea Supremă a SUA a respins procesul intentat de procurorul general al statului Texas privind invalidarea rezultatelor alegerilor prezidențiale în încercarea de a întoarce rezultatul în favoarea lui Donald Trump, relatează BBC.
Curtea Supremă din statul american Pennsylvania a respins sâmbătă o nouă plângere depusă de echipa de campanie a lui Donald Trump care denunța nereguli în cadrul scrutinului prezidențial, reducând astfel aproape la zero posibilitatea unei modificări a rezultatelor, relatează AFP, citată de Agerpres.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis miercuri că statele pot refuza prelungirea concediului parental pentru tați, deși îl acordă mamelor, transmite dpa.
Curtea Supremă a Statelor Unite a semnalat, marți, că este improbabil să respingă în totalitate legea asigurărilor de sănătate Obamacare, într-un proces intentat de Texas și alte state guvernate de republicani și susținut de administrația președintelui Donald Trump, transmite Reuters.
Curtea de Apel București a dispus, miercuri, restituirea la DNA a dosarului în care fostul șef al ANAF Sorin Blejnar a fost trimis în judecată sub acuzația că ar fi primit o mită de 1,2 milioane euro de la omul de afaceri Radu Nemeș, însă decizia nu este definitivă.
Curtea Constituțională a amânat miercuri pronunțarea asupra obiecțiilor de neconstituționalitate formulate de Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu privire la impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%, conform unor surse ale instituției.
Curtea de Apel București, prin hotărârea din data de 2.11.2020, pronunțată în dosarul nr. 5495/2/2020, a respins ca nefondată cererea Societății Euroins Asigurare-Reasigurare S.A. cu privire la suspendarea aplicării sancțiunilor și măsurilor dispuse de către Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia A.S.F. nr. 1137/28.09.2020
Enel Energie Muntenia, furnizor de energie de ultimă instanță în București și județele Ilfov și Giurgiu, este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața românească de profil (pe toate segmentele acesteia, casnic/industrial și reglementat/concurențial), cu rulaj de peste 2,7 miliarde lei anul trecut și pierderi de circa 51 milioane lei. Statul român a avut mai multe litigii cu grupul italian Enel la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris ca urmare a privatizării Electrica Muntenia Sud.
Fosta șefă a Autorității Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru a fost achitată de Curtea de Apel București în dosarul în care era acuzată de trafic de influență și spălarea banilor, pentru că ar fi cerut mită 275.000 de euro. Instanța a respins apelurile făcute la decizia Tribunalului București atât de DNA, cât și de Pătru, sentința fiind definitivă.
Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea Guvernului la Legea inițiată de USR și adoptată de Parlament care prevede înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu – DIIM sau „DNA al pădurilor”. Astfel, actul normativ este neconstituțional și urmează să se reîntoarcă în Legislativ pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR.
Donald Trump a nominalizat-o pe judecătoarea conservatoare Amy Coney Barrett în locul simbolului feminist Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă a Statelor Unite, într-o atmosferă puternic tensionată, cu șase săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale, relatează AFP.