Persoanele cu venituri din activități independente, proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor sau activități agricole vor putea depune Declarația Unică (D212) la direcțiile locale de taxe și impozite, din subordinea primăriilor, în localitățile unde Fiscul nu are unități teritoriale, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării Regionale. În aceste localități, cei care trebuie să depună Declarația Unică vor fi asistați de persoane din direcțiile locale de taxe, special instruite de către ANAF în acest scop. De asemenea, direcțiile locale de taxe vor primi la fiecare început de an, iar în 2018 prin excepție, în perioada următoare, listele cu persoasnele care trebuie să depună Declarația Unică.
După modificările repetate privind contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice care realizează venituri din diferite tipuri de activități economice (salarii, activități independente, drepturi de autor, venituri din investiții, etc.) și impozitarea acestor venituri, începute de la noul Cod fiscal din 2016 (când discuția a fost axată în principal pe definirea veniturilor dependente vs. a celor independente), urmate de plafonarea unor contribuții pentru salariați din ianuarie 2017 și apoi de deplafonarea lor după doar o lună de aplicare și mai apoi de trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat din ianuarie 2018, iată că a venit și momentul introducerii unor modificări care să restructureze modalitatea de declarare, calculare și plată a impozitului și asigurărilor sociale datorate de toate persoanele fizice din România care obțin venituri din România sau din străinătate, transmit consultanții Taxhouse.