Dacia a început livrările de automobile electrice Spring pe piețele din Europa, acest lucru fiind vizibil în datele oficiale privind înmatriculările. În Franța, Spring a urcat, în luna septembrie, în topul vânzărilor din segmentul electric, depășind modele mai celebre, precum VW ID.3, Fiat 500 e sau Kia e-Niro.
După o lună foarte bună, cu creștere, Dacia înregistrează o scădere abruptă în Franța, pe fondul încheierii programului de subvenționare. Contextul este unul total nefavorabil, toată piața auto din Hexagon înregistrând un declin.
Piața de automobile din Franța continuă să-și revină după anul de scăderi masive, generate de pandemia de coronavirus. Luna mai a adus o creștere de 42,7% pe toate segmentele și un avans și mai mare pe segmentul atuoturismelor. Dacia a reușit să beneficieze de momentul bun și a înregistrat o creștere peste media pieței.
Vânzările de automobile din Franța sunt departe de nivelurile înregistrate în 2019, însă au reușit să recupereze o bună parte din pierderile de anul trecut. Creșterea înmatriculărilor în aprilie a fost de 568%, o creștere care pare mare dar reflectă de fapt nivelul extrem de mic de anul trecut.
Creșterea uriașă a pieței auto din Franța în luna martie a adus mărcii Dacia o triplare a volumului față de cel înregistrat în urmă cu un an, când pandemia lovea nemilos în economia Franței. Înmatriculările de autoturisme din Hexagon au crescut cu 191% în luna martie, iar cele ale Dacia au urcat cu 211,4%.
Piața auto din Franța a continuat să scadă și în februarie, însă Dacia a reușit să performeze din nou, datorită vânzărilor foarte bune ale noului Sandero. Acesta s-a situat din nou în topul vânzărilor și a salvat rezultatul grupului Renault.
Înmatriculările Dacia din Franța, cea mai mare piață a mărcii, și-au revenit vertiginos în prima lună a acestui an, la un volum comparabil cu lunile bune dinainte de pandemie.
Piața auto din Franța a încheiat anul cu o scădere, marcând astfel cel mai slab an de la criza financiară din 2008 – 2009. Dacia a fost puternic afectată de această conjunctură nefavorabilă, în condițiile în care Franța este cea mai mare piață a mărcii.
Cu doar o lună înainte de încheierea unui an extrem de dificil, piața auto din Franța înregistrează o nouă scădere, generată de carantina impusă de autorități. Dacia a fost afectată direct, având un declin peste media pieței.
Franța se confruntă din nou cu scăderi pe piața auto, în luna octombrie, atât din cauza pandemiei, cât și din cauza încheierii unora dintre programele de subvenționare. Dacia are un recul puternic, cu o scădere dublă față de media pieței, fiind afectată și de schimbarea de generații ale Sandero plus retragerea unor modele din ofertă.
Anomaliile din 2019, în luna septembrie, cauzate de introducerea normelor de emisii Euro 6d temp, s-au rostogolit până în acest an, când, în aceeași lună septembrie, mărcile afectate anul trecut au acum rezultate în oglindă. Dacia se încadrează în acest val și anunță creșteri pe marile piețe din Europa. După Franța, urmează Germania și Italia, cu creșteri cu două cifre, dar și o creștere mai mică, de asemenea importantă, pe piața din Spania, grav afectat de pandemie în continuare.
Piața de autovehicule din Franța a crescut ușor în septembrie, însă evoluția se datorează vehiculelor comerciale, care au avut un avans simțitor, în timp ce autoturismele au continuat să scadă. În același timp, pentru Dacia a fost o lună extrem de favorabilă, cu o creștere foarte mare.
Piața de automobile din Franța și-a revenit parțial, în luna mai, după dezastrul din martie și aprilie. Scăderea față de anul trecut s-a redus la 50%, la autoturisme. Dacia a început să-și recupereze clienții, încet.
Piața auto din Franța este prima care anunță datele privind înmatriculările, astfel că putem vedea în premieră care sunt efectele epidemiei de coronavirus: o prăbușire cu 72%, iar lucrurile ar putea să se agraveze în luna care urmează.
Dacia continuă să înregistreze vânzări foarte slabe în cele mai mari țări europene. După scăderile din luna ianuarie, marca românească a încheiat și februarie cu valori foarte mici în Germania și Franța.
Piața franceză de automobile s-a redus drastic în luna ianuarie, ca efect, anticipat de analiști, al înmatriculărilor accelerate din decembrie, în așteptarea noilor reguli, mai drastice, privind emisiile. Dacia a înregistrat acest recul și mai puternic, cu o scădere de trei ori mai mare decât media pieței.
Dacia a intrat într-o perioadă de recul pe piața din Franța și este foarte probabil ca vânzările mărcii românești din acest an să se încheie, în premieră, cu o scădere în comparație cu anul trecut, potrivit datelor publicate de asociația constructorilor de automobile din această țară.
Dacia a înregistrat o creștere mare a înmatriculărilor din Franța în luna octombrie, însă are în continuare o scădere în acest an, comparativ cu 2019. Este posibil ca, după 12 luni, Dacia să înregistreze în premieră un declin pe piața franceză.
Dacia și Renault au inversat, în septembrie, rolurile jucate în acest an pe piața franceză, cea mai mare piață a mărcii românești. Marca românească a scăzut în ultima lună analizată, în timp ce Renault a înregistrat o creștere bună pe o piață care a avut un avans de 16,6% în luna a noua, dar rămâne pe minus pe întreg anul. Marca românească are nevoie tot mai mare de modele noi, dar acestea întârzie să apară.
Dacia a reușit să vândă depășească 10.000 de autovehicule vândute pe piața franceză în luna iulie, depășind rezultatul de anul trecut, dar rămâne cu un rezultat negativ pe întreg intervalul, ianuarie - iulie.
Dacia se află în a doua lună de scăderi în Franța, după ce a încheiat luna mai cu un minus de 1,3% la înmatriculări de autoturisme și are un avans fragil, de 0,4%, după primele cinci luni ale anului.
Piața auto din Franța a scăzut în luna martie cu 2,3 procente, însă Dacia s-a numărat printre mărcile străine cu o creștere mare, în timp ce mărcile franceze au scăzut odată cu piața.
Piața franceză de automobile a scăzut și în noiembrie, fiind prima care anunță rezultatele pentru penultima lună din an, însă păstrează un avans de peste 4 procente de la începutul anului. Dacia a reușit să facă față provocărilor WLTP și fobiei diesel, astfel că în noiembrie a înregistrat o creștere de aproape 35% după numărul de vehicule înmatriculate.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franța au crescut cu 14,3% în primul semestru raportat la perioada similară a anului trecut, la 61.925 unități, peste avansul de 8,3% consemnat la nivelul pieței, potrivit datelor publicate vineri de asociația constructorilor francezi de automobile (CCFA).
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Franța au crescut 16,1% în primele cinci luni ale anului raportat la intervalul similar din 2015, la 49.406 unități, timp în care cota de piață a mărcii românești s-a îmbunătățit cu un 0,3 puncte procentuale, la 5,7%, potrivit datelor publicate miercuri de asociația constructorilor francezi de automobile (CCFA).