Înmatriculările de autoturisme din Uniunea Europeană au înregistrat o creștere mare, cu aproape o treime peste cele din anul anterior, în luna martie, depășind din nou un milion de unități înmatriculate într-o singură lună. Toți constructorii și-au majorat vânzările, inclusiv grupul Renault, din care face parte Dacia.
Înmatriculările de autoturisme din Europa încep să accelereze pe măsură ce companiile produc tot mai multe mașini și le livrează în baza comenzilor foarte mari rămase neonorate din 2022. România își menține ritmul crescător al înmatriculărilor, chiar și fără Programul Rabla, care va începe abia luna aceasta. La capitolul mărci, Dacia are creșteri substanțiale, mult peste media pieței, dar cota de piață s-a diminuat în raport cu competitorii săi.
Cifrele privind vânzările de automobile din Europa, în primele două luni ale anului, arată că Sandero a depășit Tesla Model Y și în februarie și a rămas cel mai vândut automobil de pe continent, în 2023.
Luna ianuarie a adus o creștere de peste 10 procente a pieței auto din Uniunea Europeană, însă analiza ACEA susține că acest lucru s-a datorat în special bazei reduse de comparație, din 2022, când s-a înregistrat cea mai slabă lună ianuarie din istoria înregistrărilor. Marca Dacia a reușit o nouă performanță, cu vânzări peste cele ale marilor mărci din UE.
Europa a încheiat anul 2022 cu o scădere de aproape 5 procente pe piața de autoturisme, chiar dacă ultimele cinci luni au adus o mult așteptată revenire a pieței. România rămâne astfel una dintre puținele țări cu creștere, iar Dacia, una dintre mărcile cu un avans considerabil în anul care s-a încheiat.
Gusturile europenilor în materie de automobile rămân destul de diversificate, în funcție de cultura și specificul fiecărei țări, astfel că nu sunt multe modele care ocupă prima poziție în preferințele cumpărătorilor de mașini din Europa. Printre acestea se numără și două modele Dacia, Logan și Sandero. Primul este lider în România, al doilea într-o țară la care puțini s-ar fi gândit.
Înmatriculările de autoturisme din Europa au crescut pentru a treia lună consecutivă, dând un semnal important privind revenirea din criza de semiconductori, chiar dacă volumele înmatriculate sunt mai mici față de nivelurile anterioare pandemiei. România rămâne una dintre puținele piețe cu creștere a vânzărilor auto din Europa, în acest an.
Explozia de vânzări și înmatriculări de automobile electrice din Europa a adus un nou lider în vânzările de mașini noi în regiune. După ce în urmă cu mai multe luni Model 3 de la Tesla devenea pentru o lună cel mai vândut automobil din Europa, acum a venit rândul lui Model Y să devină liderul pieței și să depășească modelele locale.
Dacia nu reușește în ultima perioadă performanțe la fel de bune ca în Franța sau Germania pe toate piețele din Europa. Pe piața din Italia, marca românească a înregistrat o scădere substanțială, pe o piață care a început să crească. Motivele țin mai degrabă de ritmul livrărilor de la cele două uzine, din România și Maroc. În același timp, în Spania, vânzările mărcii sunt în creștere, dar sub nivelul pieței.
„Fiecare model nou-lansat de Dacia este un succes de piață” scriau de curând jurnaliștii germani, într-o publicație de specialitate. Acest lucru nu este doar o figură de stil, ci poate fi vizibil în statisticile oficiale privind înmatriculările din Germania, în care marca românească are un an foarte bun, cu creșteri foarte mari, de la o lună al alta.
Printr-un ritm al vânzărilor susținut, în special în ultimele 3-4 luni, Dacia a reușit să iasă din tendința generală a industriei auto de scădere și a recuperat o bună parte din pierderile înregistrate în anii 2020 – 2021, din cauza pandemiei de coronavirus și apoi din cauza crizei de semiconductori.
Înmatriculările de autoturisme din Europa au înregistrat în luna august o creștere mica, dar extrem de importantă, care oprește, cel puțin pentru moment, scăderea prelungită a pieței, cauzată în mare parte de criza de semiconductori. Rezultatele arată și o schimbare surprinzătoare de situație în interiorul grupului Renault, unde Dacia a devenit cea mai vândută marcă.
Lucrurile încep să se schimbe în Europa, pe piața auto, odată cu îmbunătățirea situației semiconductorilor, după cum declară unii dintre reprezentanții industriei. Schimbările sunt vizibile în clasamentul celor mai vândute automobile, acolo unde, în acest moment, se văd mașinile livrate (înmatriculate), nu cele vândute.
Rezultatele privind înmatriculările de autoturisme în primele șase luni ale anului, în Europa, arată cât de bine ancorate sunt produsele fabricate în România pe piața din regiune, în pofida crizei de semiconductori care a ținut fabricile închise timp de multe zile, pe parcursul acestor luni.
Aflate pe un trend crescător în ultimii ani, pe fondul tranziției tuturor producătorilor de automobile la propulsia cu baterii, vânzările de automobile electrice au înregistrat o primă lună de scăderi, în iunie, pe fondul unui declin important al întregii piețe auto europene.
Dacia Sandero a dispărut din clasamentul celor mai vândute automobile din Europa, în luna mai, după ce rivalele sale au înregistrat creșteri pe linie. Cele mai agresive creșteri au fost cele ale modelelor Stellantis, care ocupă top 3 cu trei mărci diferite. Sandero se află acum pe locul 2, după 5 luni.
Dacia este una dintre mărcile care performează în acest an în Europa, profitând într-o bună măsură de criza de semiconductori, care ține pe loc livrările rivalilor săi. După patru luni, Sandero și-a consolidat poziția secundă în vânzările Europene, în timp ce Spring își mărește, pas cu pas, ponderea pe piața de electrice.
Grupul Renault, care deține marca Dacia, a decis să vândă modelul Dacia Spring, prima mașină electrică a mărcii românești, și în afara Europei, continent pentru care acest model a fost dezvoltat.
Datele privind înmatriculările centralizate pe primele două luni ale anului 2022 confirmă trendul extrem de bun pe care modelul Dacia Sandero îl are pe piața din Europa, acesta fiind în acest început de an cel mai vândut automobil din țările europene. Și celelalte două automobile produse în România, Ford Puma și Dacia Duster, se află în primele 15 cele mai vândute mașini.
Înmatriculările din prima lună a acestui an, din Europa, au scăzut față de nivelul din anul 2021, prelungind astfel criza în care industria europeană a intrat, din cauza lipsei de semiconductori. În acest context, un grup auto care se dovedește a fi tot mai inspirat și tot mai popular în Europa, a depășit grupul francez Renault care deține și marca Dacia.
Piața auto din Europa a încheiat anul 2021 aproape în genunchi, cu o scădere de aproape 23 de procente în luna decembrie, lăsând impresia că a fost dominată complet de criza de semiconductori. Pe întreg anul, rezultatele nu mai sunt așa dezastruoase, pentru că salvează situația primul semestru. În acest context, România nu face notă discordantă: scădere de 26 de procente în decembrie și de peste 4% pe întreg anul. Dacia are singura veste bună din acest raport de final de an, raportând o creștere de 11 procente în ultima lună a anului și una ceva mai mică, dar importantă, pe întreg intervalul.
Presa din Marea Britanie este entuziasmată de posibilitatea ca Dacia să lanseze modelul electric Spring pe piața locală, pentru a satisface cererea de mașini electrice, cu un preț accesibil. Dacia nu a luat încă decizia finală pentru a produce o versiune cu volan pe dreapta și să poată astfel să intre pe piața britanică, dar ia în calcul numărul mare de persoane care ar putea folosi Spring la naveta zilnică.
Cu doar o lună înainte de finalul anului, situația înmatriculărilor de autoturisme din Europa nu este deloc optimistă, dar nu din cauza unei scăderi a cererii, pe fondul pandemiei, ci dimpotrivă: industria auto europeană nu este capabilă să livreze atâtea autovehicule pe cât cere piața. România nu face notă discordantă, astfel că înmatriculările de la noi au scăzut și ele, chiar dacă declinul este ceva mai mic decât cel european. În același timp, Dacia pare că a găsit cheia cu care a „descuiat” această criză a semiconductorilor”.
Dacia domină piața din Franța, înregistrând cea mai mare creștere dintre mărcile de volum, cu ajutorul celor două modele-vedetă, Spring și Sandero. Pe o piață care a continuat să scadă, Dacia a fost una dintre cele câteva mărci cu creștere.
Dacă în Franța și Germania Dacia are rezultate negative, cauzate de pandemie și de criza de semiconductori, pe piața din Italia marca românească reușește să iasă din tendințele pieței și să vândă mai multe autoturisme decât anul trecut. Una dintre explicații este apariția modelului electric Spring, care a adus un plus de aproape 2.000 de mașini.