Nici nu s-au terminat bine testele internaționale dedicate presei cu noul Dacia Duster 3 și deja au apărut noi informații privind viitoarele evoluții ale celei de-a treia generații ale SUV-ului produs în România. Puterea maximă a mașinii va urca până la 150 CP, în viitorul apropiat.
Dacia își menține creșterea în primele trei luni ale anului 2024, la nivel global, în pofida unei conjuncturi nefavorabile, în special în Europa, unde mașinile electrice frânează puternic. În martie, marca a scăzut pentru prima dată după foarte mult timp.
Veniturile din segmentul auto ale grupului Renault din afacerile cu automobile au scăzut ușor în primele trei luni ale anului, chiar dacă pe fondul unei creșteri a vânzărilor de autovehicule.
Din toamna trecută au fost majorate cotele de redevență prevăzute de Legea petrolului, printr-o ordonanță de urgență a Guvernulu.i
Renault se pregătește să lanseze un nou SUV compact, care să completeze gama producătorului francez într-o eră a SUV-urilor. Este vorba despre modelul supranumit de presă Grand Captur și care va folosi platforma noului Duster.
Tesla Model Y a revenit pe primul loc al vânzărilor în luna martie, în Europa, depășind atât VW Golf, cât și Dacia Sandero, principalii rivali în clasamentul celor mai vândute mașini din regiune. Pe întreg trimestrul, Sandero române lider categoric, cu o distanță suficient de mare peste Golf și una foarte mare față de Model Y.
Citroen a prezentat noua generație C3 Aircross, un SUV care a crescut în dimensiuni și a intrat în segmentul în care se află Dacia Duster. Citroen a anunțat când vor fi deschise comenzile și data primelor livrări.
Dacia și Renault au înregistrat scăderi ale vânzărilor în a treia lună a anului, însă cauzele acestei situații nu sunt foarte clare. Există posibilitatea ca la nivelul UE să se manifeste o scădere bruscă a cererii pentru automobile noi, care să afecteze cele mai multe dintre piețe.
Dacia a deschis campania de comenzi pentru noul Spring, un facelift avansat care aduce nu doar schimbări estetice, ci și la nivel de echipamente și aspect interior.
Carlos Tavares, cel care conduce Stellantis începând din 2021, după ce anterior a fost șeful PSA Peugeot – Citroen, are contract cu cea mai nouă companie auto până în 2026, iar informațiile vehiculate în presa franceză arată că acesta nu ar fi interesat de o prelungire a contractului. S-au făcut mai multe speculații pe marginea unui posibil înlocuitor, bazate inclusiv pe informații provenind din rândul acționarilor companiei. Unul dintre posibilele nume apărute în presă este cel al lui Luca de Meo, care conduce Renault Group.
Industria auto românească se află în plină tranziție a producției de automobile, în cele două uzine din România. În timp ce la Craiova noile modele Courier introduse în fabricație au dus producția la un nivel fără precedent, la Mioveni schimbarea generațiilor Duster și cererea scăzută de automobile din piață au menținut o scădere ușoară a producției.
Dacia a inițiat o campanie de rechemare în service pentru două dintre modelele sale, Jogger și Sandero, care au unele probleme cu cutia de viteze manuală. Pentru piețele pe care există modelul Logan, și acesta va fi inclus în campanie.
Eliminarea subvenției acordate de stat la achiziția de automobile electrice a condus în Germania la o scădere masivă a vânzărilor de automobile electrice și la o scădere generală a pieței.
Denis Le Vot, CEO Dacia, a fost desemnat săptămâna trecut de publicația Journal de l’Automobile „Omul anului în industria auto”.
Noul Citroen e-C3, care a fost prezentat de marca franceză drept cel mai ieftin model electric după Dacia Spring, poate fi comandat și în România, la un preț care depășește însă modelul românesc cu peste 6.000 de euro.
Retragerea producătorilor auto de la saloanele de profil a fost un fenoment început cu aproape 10 ani în urmă, din cauza scăderii popularității acestor eveniment, dar și din cauza costurilor foarte mari. Pandemia de covid a dat lovitura de grație saloanelor auto care s-au transformat în expoziții locale. Acum însă pare că interesul pentru acestea începe să revină.
Modelul electric Dacia Spring facelift poate fi comandat din acest moment la dealerii mărcii, cu un preț mult mai mic chiar și decât cel cu care mașina era lansată în 2021. Versiunea de intrare în gamă vine acum însă cu mai puține echipamente.
Vânzările Dacia pe piața din Germania au crescut substanțial în primul trimestru al acestui an, în pofida obstacolelor întâmpinate de Spring, din cauza legislației privind subvențiile. Modelul Sandero contină să crească și să atragă clienți noi, devenind al treilea cel mai vândut pe segmentul de clienți privați.
Piața autoturismelor noi din Marea Britanie a raportat cea mai bună lună martie din ultimii cinci ani, respectiv din 2019, pe fondul cererii ridicate pentru flote de vehicule, a anunțat joi Asociația Producătorilor și Comercianților de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.
Dacia pare că și-a stabilizat creșterea pentru anul 2024 la un ritm de câteva procente, într-un moment în care cererea de automobile nu este strălucită, în regiune în care marca își desfășoară activitatea. În primele două luni ale anului, Dacia a vândut în plus aproximativ 6.500 de mașini, comparativ cu anul trecut.
Marca Dacia va fi însă înlocuită, din motive de marketing.
Vânzările Dacia pe piața din Franța au fost afectate de impactul eliminării subvenției pentru mașinile electrice care nu sunt produse în Europa, situație care a condus la o scădere dramatică a vânzărilor Spring.
Modelul Renault Megane, o mașină compactă care s-a vândut în patru generații până acum, își încheie viața sub forma care a consacrat-o, ca vehicul cu motoare cu combustie.
Nissan Kicks a fost lansat pe piața din SUA într-o nouă generație, cu un design complet nou, având pentru început un sigur motor disponibil. Ceea ce nu este cunoscut este faptul că mașina folosește aceeași platformă pe care a fost dezvoltat Duster 3, specificațiile celor două mașini fiind aproape identice.
Numărul mașinilor Dacia aflate în circulație în Germania a ajuns la peste 760.000 de unități, potrivit celor mai noi date analizate de Profit.ro. Performanța mărcii Dacia vine din faptul că a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri a parcului auto propriu înmatriculat în Germania, situându-se pe locul 4 în clasamentul mărcilor.