Președintele Consiliului Județean (CJ) Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat faptul că județul Dâmbovița a obținut în instanță Sfinxul și Babele din Bucegi, unele dintre cele mai cunoscute monumente naturale ale României. Sfinxul și Babele sunt amplasate la granița dintre Prahova și Dâmbovița iar cele două județe își dispută în instanță proprietatea asupra terenului pe care sunt așezate monumentele.
Compania sud-africană MAS Real Estate, printre cei mai activi investitori în centre comerciale din România, a atras 300 milioane de euro din vânzarea primelor sale obligațiuni “verzi”, bani ce vor fi direcționați către achiziția de proprietăți cu impact redus asupra mediului, în special în România.
Dezvoltatorul grec REDS, o subsidiară a grupului de construcții Ellaktor, a decis lansarea procedurilor de vânzare a unei părți din fosta fabrică de încălțăminte Dâmbovița din București către compania Vastint România, cu acționari comuni cu ai suedezilor de la IKEA, la un preț de 11,4 milioane de euro. Achiziția Vastint vine în completarea unei alte părți din fosta fabrică, preluată în 2019 de la fondatorii brandurilor Exotique și Musette, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro.
Din 20 august, târgoviștenii își pot face cumpărăturile zilnice în singurul hipermarket din oraș, deschis de Carrefour. 70.000 de produse sunt la îndemâna lor în magazinul fizic, prin aplicația Carrefour sau livrate direct la ei acasă. Aflat în incinta Dâmbovița Mall, primul centru comercial din județul Dâmbovița, Carrefour Târgoviște devine cel de-al 39-lea hipermarket din rețeaua națională.
Complexul comercial Dâmbovița Mall din Târgoviște, construit în locul unității militare unde a fost executat cuplul Ceaușescu, a fost deschis.
Retailerul electro-IT Altex, controlat de omul de afaceri Dan Ostahie și unul dintre cei mai mari jucători de profil, se extinde și intră în complexul comercial Dâmbovița Mall din Târgoviște, construit în locul unității militare unde a fost executat cuplul Ceaușescu.
Investitorul sud-african Prime Kapital, înființat de fondatorii celui mai mare investitor imobiliar din țară, a început lucrările la Dâmbovița Mall din Târgoviște, ce va fi construit în locul unității militare unde a fost executat cuplul Ceaușescu. Proiectul reprezintă una dintre cele mai mari investiții private din regiune, cu o valoare de circa 50 milioane de euro, potrivit dezvoltatorului.
Compania cu capital sud-african MAS Real Estate Inc. (MAS REI), printre ai cărei acționari este și cel mai mare fond de pensii din Africa, a decis să își vândă toate proprietățile din Vestul Europei, active în valoare de 508 milioane euro, pentru a investi banii rezultați în dezvoltări imobiliare din Europa Centrală și de Est, în special în România, unde compania are un program de investiții de 773 milioane de euro, relevă date analizate de Profit.ro.
Registrul Auto Român (RAR) va construi două noi sedii centrale, la Târgoviște și Satu Mare, pentru a face față solicitărilor și a reduce timpul de așteptare al conducătorilor auto, reiese dintr-o informare oficială a Ministerului Transporturilor.
Antreprenorii Pușa și Andrew Hack, care dețin brandul de mobilă Exotique, și familia Bâtlan, proprietară a brandului de încălțăminte Musette, au avizat vânzarea unei părți din fosta fabrică de încălțăminte Dâmbovița din București către compania Vastint România, parte a grupului suedez IKEA, la un preț de circa 12 milioane de euro. Pe acest teren ar putea fi construite blocuri cu apartamente.
Investitorul sud-african Prime Kapital, înființat în urmă cu doi ani de fondatorii celui mai mare investitor imobiliar din țară, a început lucrările la Dâmbovița Mall din Târgoviște, ce va fi construit în locul unității militare unde a fost executat cuplul Ceaușescu. Proiectul reprezintă una dintre cele mai mari investiții private din regiune, cu o valoare de circa 50 milioane de euro, potrivit dezvoltatorului.
Pe malul cu Piața Unirii și cu Biblioteca Națională al Dâmboviței, și chiar între acestea, primăria (presupun) a avut ideea să se construiască mai multe restaurante, pentru a valorifica un loc fost viran și rămas gol de când îl știu eu. O idee foarte bună, ca dovadă că s-a animat imediat zona, începând cu vara lui 2018, când au apărut primele. Acum sunt deschise șase, iar al șaptelea, chiar primul dinspre Piata Unirii, e în construcție. Și asta e tot, altceva nu pare să mai aibă cineva în gând să adauge. Și nici nu ar mai fi nevoie.
Meteorologii au emis, duminică, o avertizare cod galben de vânt puternic pentru zona de munte a județelor Prahova, Argeș și Dâmbovița, unde rafalele vor depăși 90 de kilometri la oră. Avertizarea este valabilă până la ora 12.00, potrivit News.ro.
Compania cu capital sud-african MAS Real Estate, care a cumpărat anul trecut mallurile Militari Shopping din București și Atrium din Arad, și-a extins până în 2023 parteneriatul cu Prime Kapital, firmă înființată recent de fondatorii celui mai mare investitor imobiliar din România, și are în dezvoltare zece proiecte în România în valoare de 738 milioane euro, printre care un mall în locul unității militare unde a fost executat cuplul Ceaușescu.
Lucrările la pasajul suprateran din cadrul proiectului străpungerii Bulevardul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu ar putea fi reluate, după ce Primăria Capitalei va asigura operatorului sistemului național de transport al energiei, Transelectrica, și operatorului rețelei de distribuție a energiei din București, E-Distribuție Muntenia din grupul Enel, terenul necesar relocării elementelor de infrastructură energetică ce supratraversează artera.
Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București a confirmat apariția virusului de pestă porcină africană în județul Dâmbovița, într-o gospodărie din satul Lucieni. Centrul Local de combatere a bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit, duminică, și a stabilit uciderea porcilor din focar și stabilirea unei zone de supraveghere.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, joi, intenția Guvernului de a realiza în regim de parteneriat public-privat alte 8 obiective de investiții, respectiv un aeroport în sudul Bucureștiului, canalul Siret-Bărăgan, două spitale regionale și o bancă de sânge, o fabrică de mijloace de transport electrice, o pârtie de schi în Făgăraș, precum și amenjarea pentru navigație a râurilor Argeș și Dâmbovița.
Contractul presupune reabilitarea casetei colectoare și a sistemului său principal de drenare, în sectoarele Ciurel-Unirii-Vitan. Sursele de finanțare sunt Programul Operațional Infrastructura Mare, Axa Prioritară Mediu și Schimbări Climatice, bugetul de stat, bugetul local al Capitalei și "alte surse legal constituite".