Comisia Juridică din Camera Deputaților a adoptat raportul proiectului de lege inițiat de senatorul ALDE Daniel Zamfir pentru modificarea Legii privind darea în plată și care introduce definiții cantitative privind impreviziunea în contractele de credite. Astfel, debitorii vor putea da în plată dacă imobilul ipotecat a scăzut în valoare cu mai mult de jumătate față de momentul adjudecării, moneda creditului a crescut cu mai mult de 20%, gradul de îndatorare a crescut sau debitorul a fost executat silit.
Noul proiect de lege depus de senatorul ALDE Daniel Zamfir pentru plafonarea dobânzilor, limitarea sumelor ce pot fi încasate de recuperatori și excluderea titlului executoriu din contractele de credit a primit aviz negativ în plenul Consiliului Economic și Social (CES). Două treimi din membrii CES au votat pentru respingerea proiectului și doar o treime pentru avizarea pozitivă a acestuia.
Senatorul ALDE Daniel Zamfir a depus un nou proiect de lege, care reia prevederile din legile declarate recent neconstituționale, precum cele referitoare la plafonarea dobânzilor, limitarea sumelor ce pot fi încasate de recuperatori și excluderea titlului executoriu din contractele de credit, și plusează cu interzicerea creditului în valută și conversia creditelor existente la cursul istoric plus 20%.
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, i-a trimis o scrisoare lui Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, în care respinge concluziile anchetei derulate de Comisia economică din Senat cu privire la investigația derulată de Consiliu în perioada 2008-2013 privind un posibil cartel al băncilor pentru manipularea ROBOR.
Biroul Permanent al Senatului a decis să transmită președintelui Iohannis propunerea de demitere a șefului Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, ca urmare a concluziilor reieșite din ancheta parlamentară asupra investigației efectuate de Consiliul Concurenței pe piața serviciilor bancare și interbancare. Comisia de anchetă a fost condusă de senatorul ALDE Daniel Zamfir, care a declarat luni că Biroul Permanent va adresa această solicitare șefului statului.
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional proiectul de lege care prevedea plafonarea dobânzilor la credite pentru că acesta n-a fost suficient motivat și nu a avut avizul Consiliului Economic și Social. Senatorul Daniel Zamfir spune că va reveni săptămâna viitoare cu un nou proiect care să ia în seamă criticile CCR. Pe de altă parte, Curtea nu a mai analizat și criticile de formă ale legii aduse de Opoziție, din moment ce legea a picat controlul constituțional pe formă.
Curtea Constituțională a admis sesizarea Opoziției privind legea adoptată de Parlament care prevedea o limitare a dobânzilor maxime ce pot fi solicitate consumatorilor de către bănci și IFN. Curtea arată că legea, inițiată de senatorul ALDE Daniel Zamfir și susținută de PSD/ALDE, a fost motivată deficitar și nu s-a solicitat avizul obligatoriu al Consiliului Economic și Social. CCR n-a mai analizat și criticile de constituționalitate care țin de conținutul legii.
Ancheta Comisiei economice a Senatului cu privire la raportul Consiliului Concurenței privind evoluția ROBOR în octombrie 2008 a reușit să creeze mai multă confuzie în loc să aducă clarificări. Doi funcționari din cadrul Concurenței acuză „intervenții externe” care au dus la închiderea investigației, în timp ce restul funcționarilor audiați plus președintele instituției spun că decizia a fost una corectă, neexistând un cartel al băncilor. Nici bancherii care au dat declarații, inclusiv Lucian Isar, nu susțin ipoteza manipulării ROBOR de către băncile comerciale. Raportul reușește să ajungă, concomitent, la concluzia că a fost ceva necurat în faptul că investigația a fost închisă fără sancționarea băncilor, precum și la aceea că BNR a manipulat ROBOR în sensul scăderii cotațiilor.
Raportul comisiei parlamentare de anchetă conduse de senatorul Daniel Zamfir conține numeroase inexactități, iar multe informații sunt scoase din context sau prezentate eronat, susține Consiliul Concurenței, într-o reacție la concluziile din raport, transmisă Profit.ro.
Patru propuneri au fost făcute de Comisia economică, industrii și servicii a Senatului, în raportul prezentat astăzi de senatorul Daniel Zamfir după finalizarea anchetei parlamentare asupra investigației efectuate de Consiliul Concurenței pe piața serviciilor bancare și interbancare.
Senatorul Daniel Zamfir, liderul ALDE Brașov, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, că liberal-democrații vor depune săptămâna viitoare un amendament la legea de aprobare a Ordonanței 19/2019 prin care se urmărește ca noul indice Robor să se aplice și creditelor în derulare, transmițându-i, pe de altă parte, comisarului european pentru concurență, Margrethe Vestager, că ancheta pe care comisia economică a Senatului a desfășurat-o nu afectează în niciun fel independența Consiliului Concurenței.
Curtea Constituțională a admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea de neconstituționalitate a PNL și USR cu privire la proiectele de lege adoptate de majoritatea PSD/ALDE în Parlament, la inițiativa senatorului Daniel Zamfir. Legile care vizează plafonarea dobânzilor la credite, eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de împrumut și plafonarea sumelor ce pot fi cerute de către recuperatorii de creanțe sunt, astfel, neconstituționale și nu vor intra în vigoare.
Recent, senatorul ALDE Daniel Zamfir, inițiatorul Legii dării în plată a imobilelor cumpărate prin credite ipotecare și al altor proiecte de acte normative care au stârnit nemulțumirea sistemului bancar și a BNR, a inițiat un proiect de lege prin care statutul de membru al Consiliului Fiscal, instituția independentă care monitorizează politica fiscal-bugetară a Guvernului, să fie incompatibil cu cel de șef de instituție financiară. Acum, parlamentarii PSD merg mai departe și, printr-un alt proiect de lege, vor ca o astfel de incompatibilitate să fie menținută pentru șefii instituțiilor bancare, dar să fie eliminată în cazul șefilor companiilor naționale cu capital majoritar de stat.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României răspunde Comisiilor reunite de economie și buget-finanțe din Senat pe tema funcționării pieței monetare.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României va merge marți, 12 februarie, în Senat, la invitația a două comisii, cea economică și cea de finanțe-bănci, a anunțat guvernatorul Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu va fi invitat să vină joi dimineață în Senat în fața comisiilor de specialitate. Tot joi dimineață este și ședința privind politica monetară a Consiliului de Administrație a BNR, motiv pentru care conducerea băncii centrale nu se poate duce în Parlament, spune purtătorul de cuvânt, care solicită o reprogramare.
Inițiativa vine într-un moment de maximă tensiune între Guvern, sistemul bancar și BNR, după introducerea "taxei pe lăcomie". Ministrul Finanțelor a declarat recent că a fost dispoziția dată de el personal ca ministerul să nu împrumute nimic la ultima emisiune de titluri de stat, iar PSD a acuzat BNR în mai multe rânduri că nu dispune măsuri pentru a opri deprecierea leului față de euro. În urmă cu o săptămână, Darius Vâlcov, consilierul economic al premierului, a susținut că președintele Consiliului Concurenței ar fi fost numit, în mandatul fostului președinte Traian Băsescu, la propunerea președintelui executiv al Raiffeisen, Steven van Groningen, în timp ce șeful Consiliului Fiscal a fost economistul-șef al acestei bănci.
Banca Națională a României (BNR) și-a exprimat, vineri, din nou, disponibilitatea de a răspunde unei eventuale invitații la dialog formulate de Parlamentul României, dar a subliniat că formula utilizată de senatorul ALDE Daniel Zamfir, de a se substitui Parlamentului României, a făcut acest dialog imposibil până acum.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, noi amendamente pentru legea inițiată de senatorul Daniel Zamfir prin care vor fi plafonate dobânzile percepute persoanelor fizice la credite. Astfel, plafonul pentru dobânda creditelor ipotecare nu va putea depăși dobânda legală cu mai mult de 3 puncte procentuale, iar la creditele de consum, pragul nu va putea fi mai mare cu 50% pentru acele împrumuturi mai mici de 3.000 de euro. Totodată, legea se va aplica contractelor în derulare doar dacă este îndeplinită condiția privind impreviziunea.
La doar câteva ore de la anunțul Guvernului privind introducerea ”taxei pe lăcomie”, prin care profitul băncilor va fi impozitat în funcție de nivelul ROBOR, Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a aprobat trei proiecte ale senatorului Daniel Zamfir, denumite de acesta ”împotriva cămătăriei”, prin care sunt plafonate dobânzile la credite, sunt limitate sumele ce pot fi recuperate din creanțe și este eliminat caracterul de titlu executor al contractelor de credit, inclusiv la leasing.
Deputații din comisiile de specialitate au avizat, marți, cele trei proiecte de lege inițiate de senatorul Daniel Zamfir, într-o ședință comună de raport surpriză, anunțată cu jumătate de oră înainte. Acesta era ultima etapă necesară înainte de votul în plenul Camerei. Senatorul Zamfir a venit cu câteva propuneri de noi amendamente pentru legea care va plafona dobânzile percepute persoanelor fizice la credite, inclusiv unul necesar pentru a îndeplini o recomandare a Guvernului, însă acestea au fost depuse prea târziu pentru a mai putea fi dezbătute. Pentru discutarea lor este posibilă o retrimitere a proiectului la Comisie, în momentul în care acesta va ajunge în plen.
Prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu a explicat, într-o scrisoare trimisă președintelui Comisiei de buget finanțe din Senat, de ce Banca Națională nu susține proiectul de lege care ar permite și clienților care au luat credite Prima Casă garantate de stat să dea în plată locuințele pentru a stinge obligația către bancă. Inițiat de senatorul Daniel Zamfir, proiectul nu a primit nici acordul Guvernului, nici al Ministerului Finanțelor.
Senatorul Daniel Zamfir, autorul Legii dării în plată, a propus printr-un proiect de lege, prezentat în premieră pentru Profit.ro, ca beneficiarii programului Prima Casă să nu fie excluși de la posibilitatea de a-și ceda locuința băncii în schimbul stingerii creditului imobiliar. Proiectul respectiv nu se bucură însă de sprijinul Băncii Naționale a României, nici al băncilor, dar, în forma actuală, nici de sprijinul Ministerului Finanțelor Publice, respectiv al Guvernului, conform informațiilor Profit.ro.
Senatorul ALDE Daniel Zamfir, autor al Legii privind darea în plată, a transmis conducerii Camerei Deputaților o solicitare privind dezbaterea și adoptarea cât mai rapidă a unui pachet de legi ce vizează băncile, instituțiile financiare nebancare și firmele de recuperare, proiecte cu care mediul financiar nu este de acord. Zamfir susține, însă, că interesul public manifestat pentru acest proiecte nu justifică terguversarea lor fără temei. La începutul lunii iulie, senatorul anunța că liderii partidelor de guvernare sunt de acord cu aprobarea proiectelor, dar după mai bine de o lună de la începerea noii sesiuni parlamentare, inițiativele nu au fost aprobate nici măcar în comisiile de specialitate. Proiectele propun plafonarea dobânzilor la credite, limitarea sumelor ce pot fi recuperate din creanțe și eliminarea caracterului de titlu executor al contractelor de credit.
Guvernul a transmis Parlamentului că susține adoptarea proiectului, inițiat de senatorul Daniel Zamfir, prin care suma pe care societățile de recuperare a creditelor o pot solicita debitorilor este plafonată. Executivul susține parțial și un alt proiect al senatorului, prin care este limitată dobânda legală remuneratorie și penalizatoare, opinând însă că prevederile nu ar putea fi aplicate și contractelor în derulare. Inițiatorul proiectelor a ”emigrat” politic de la PNL la ALDE.