Dobânda medie la depozite a crescut în martie la cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani, în condițiile în care băncile au alergat după lichiditate pe fondul penuriei din piață. Rata reală s-a adâncit în teritoriu negativ din cauza inflației de două cifre, fiind la cel mai scăzut nivel de când avem date de la banca centrală. S-au scumpit și creditele, mai ales cele acordate firmelor, dar până și dobânda pentru consum e sub inflație.
Soldul creditului neguvernamental a crescut în martie față de aprilie cu 1,6%, cel mai ridicat ritm din ultimele patru luni, în timp ce avansul anual s-a menținut în jurul nivelului de 16%, însă în contextul unei inflații de două cifre. Pentru prima oară după 2016 soldul creditului acordat persoanelor juridice l-a depășit pe cel acordat persoanelor fizice. Totodată, depozitele rezidenților au scăzut sub nivelul de la finele anului trecut, însă depunerile în valută au continuat să crească. Masa monetară a scăzut în premieră în ultimele 21 de luni.
Băncile au plătit cu mult peste majorarea dobânzii cheie pentru a atrage depunerile firmelor în februarie, arată datele publicate de Banca Națională a României. Dobânda la depozitele noi a sărit de 2,4% și ajuns la cel mai ridicat nivel de după septembrie 2014. Au crescut și dobânzile la credite, însă într-un ritm mai redus – ratele urmează să crească mai rapid începând cu aprilie, când vor fi actualizați indicatorii de referință pentru împrumuturile acordate populației.
Dobânzile au crescut pentru aproape toate tipurile de credite în noiembrie, potrivit datelor de la Banca Națională a României. S-au scumpit mai ales împrumuturile noi și cele în sold acordate firmelor, unde majorarea ROBOR a fost actualizată mai rapid. Din ianuarie se vor scumpi și creditele acordate populației ca urmare a majorării IRCC, în timp ce un salt mult mai important este așteptat din aprilie. Și încă nu au intrat creșterile de dobândă din partea BNR, care trebuie să prindă din urmă celelalte bănci centrale din regiune.
Dobânzile la credite au continuat să scadă în iulie pe toate categoriile. Deși dobânzile la depozite au crescut ușor, inflația tot mai mare și peste așteptări a dus ratele reale și mai adânc în teritoriul negativ.
Creditarea a accelerat substanțial în iulie atât pe segmentul populației, cât și pe cel al firmelor nefinanciare. Împrumuturile pentru locuințe în lei au avut cea mai mare creștere istorică, creditele de consum au înregistrat cel mai mare avans din ultimii doi ani, în timp ce împrumuturile acordate companiilor au avut cel mai rapid avans al soldului din ultimii 10 ani.
Depozitele la termen au plătit și mai puțin în iunie, rata medie de dobândă a coborât la 1%, cel mai scăzut nivel din ultimii aproape patru ani, în timp ce inflația a urcat. Au scăzut și dobânzile la credite la cel mai scăzut nivel de după toamna lui 2017.
Dobânzile la creditele noi pentru firme și cele pentru locuințe au scăzut în mai pentru a doua lună la rând, în timp ce ratele la împrumuturile de consum au crescut. Au scăzut din nou și dobânzile plătite la depozite, în timp ce inflația a crescut din nou și a ieșit din ținta BNR.
Dobânzile la creditele noi în lei acordate de către bănci pentru locuințe au scăzut în aprilie la cele mai mici rate de după toamna lui 2017. S-au ieftinit și creditele de consum la a doua cea mai mică rată din istorie, dar au scăzut și dobânzile la depozite, în condițiile în care inflația este așteptată să crească. Marja de câștig a băncilor a scăzut la un nou minim de după criza financiară din 2008-2009 și pune presiune pe veniturile băncilor.
România are încă un grad redus de intermediere financiară în comparație cu alte state din UE, ceea ce limitează finanțarea economiei, și este nevoie de o participare sporită la piața de capital a micilor investitori retail, prin redirecționarea spre Bursă măcar a unei părți din depozitele bancare ale populației, a declarat, la Profit Piața de Capital.forum, directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Adrian Tănase.
Băncile au redus la cel mai redus nivel din ultimii trei ani dobânzile la depozite la începutul lui 2021, evoluție în răspăr față de cea a inflației, care a crescut peste așteptări. Rata medie de dobândă la creditele acordate firmelor a scăzut, de asemenea, în timp ce cea la împrumuturile noi acordate populației a crescut.
Soldul creditului neguvernamental acordat de bănci în luna octombrie a crescut cu 0,8% față de septembrie și cu 6,8% față de anul anterior, la 249,6 miliarde de lei. Firmele au continuat tendința începută în luna iunie și au luat mai multe credite în valută decât în lei, în timp ce populația își îndreaptă încet economisirile către euro, dar se împrumută în lei.
Sumele puse deoparte lunar de români au crescut cu peste 15% în 2017 față de anul trecut și au ajuns la 53 de euro, nivel similar cu cel înregistrat în Ungaria, potrivit unui studiu Erste. Economisirile au crescut peste tot în Europa Centrală și de Est cu o medie de peste 10% și rata de avans din România este cea mai ridicată.
Depozitele deschise de către populație la băncile din România au crescut în septembrie cu 386 milioane lei față de luna precedentă, până la 154,27 miliarde lei (34,65 miliarde euro), și sunt mai mari cu 9,3% față de aceeași perioadă din 2015, arată calculele News.ro, pe baza datelor publicate marți de Banca Națională a Romnâniei (BNR), după ce în iulie și august s-a înregistrat o scădere a depozitelor, fenomen obișnuit în perioada vacanțelor.
Depozitele deschise de către populație la băncile din România au avansat în luna aprilie cu 1,5%, sau 2,2 miliarde lei (circa 500 milioane euro), față de luna precedentă, până la 150,4 miliarde lei (33,6 miliarde euro), arată calculele News.ro, pe baza datelor publicate joi de Banca Națională a Romnâniei (BNR), în condițiile în care statisticile au arătat că veniturile au fost majorate de primele de Paște, iar prețurile au rămas sub estimări.
Depozitele populației și firmelor au crescut în februarie cu 9,5% în temeni anuali, iar față de ianuarie s-au apreciat ușor, cu 0,1%, ajungând la 250,67 miliarde lei, cel mai mare avans anual înregistrându-l economiile în lei ale companiilor, cu 16,4%, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR).
Depozitele populației și cele ale firmelor (clienții rezidenți neguvernamentali) s-au redus în iulie 2015 cu 0,7% față de luna precedentă, până la nivelul de 229,249 miliarde de lei, potrivit datelor BNR.