Executivul a aprobat ”Schema de ajutor de minimis - Sprijin în vederea implementării proiectelor privind construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor”, cu un buget de 26 milioane euro, asigurat din fonduri nerambursabile din veniturile Fondului pentru mediu.
Două TIR-uri încărcate cu deșeuri constând în electrocasnice, îmbrăcăminte second hand, produse alimentare si echipamente de reabilitare pentru invalizi, toate aduse din Danemarca și Olanda, au fost întoarse la firmele care le-au expediat, după ce polițiștii de frontieră le-au oprit la intrarea în România. Șoferii nu aveau documente pe mărfuri.
UK Atomics, subsidiara britanică a companiei daneze de cercetare, inginerie și tehnologie Copenhagen Atomics, a înaintat Departamentului pentru Afaceri, Energie și Strategie Industrială al Guvernului de la Londra o solicitare de evaluare generică de design pentru proiectul său de reactor nuclear modular containerizat de mici dimensiuni (SMR) bazat pe toriu și sare topită, intenția companiei fiind aceea de a construi în viitor în Regatul Unit o centrală de producție de energie electrică compusă din astfel de reactoare.
Polițiștii de frontieră de la Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în țară a unui automarfar încărcat cu 12 tone de deșeuri constând în obiecte de mobilier și saltele, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare importului.
Compania de salubritate Supercom, cu capital integral românesc, a deschis 11 puncte noi de lucru în Cluj. Aproape 300 de utilaje noi intră în flotă. Sistemul integrat de management al deșeurilor, gestionat de compania românească a creat deja peste 900 de locuri noi de muncă la nivelul județului. Investițiile noi, la zi, totalizează 42 de milioane de euro.
În timp ce Uniunea Europeană încurajează salvarea și protejarea planetei, potrivit unui sondaj, 185 de milioane de articole de îmbrăcăminte nefolosite se ascund în adâncurile dulapurilor austriecilor. Experții citează ca motive pentru apetența spre cumpărare, confortul magazinelor online și prețurile relativ mici. În 2018, în Austria au fost arse 170.000 de tone de textile, iar abia 15.000 de tone de haine au fost reciclate, relatează MTI.
Peste 25 de tone de deșeuri constând în anvelope, mobilier, panouri solare, electrocasnice, îmbrăcăminte și încălțăminte, toate uzate, au fost oprite la intrarea în România, la punctele de trecere a frontierei din vestul țării. Deșeurile veneau din țări precum Germania, Italia sau Austria.
Rata de utilizare circulară a materialelor în UE (ponderea materialelor reciclate și reintroduse în economie – economisind astfel extracția materiilor prime primare – în utilizarea globală a materialelor) s-a situat anul trecut la 11,7%, ceea ce înseamnă că aproape 12% din resursele materiale în blocul comunitar au provenit din materiale reciclate, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii de Mediu, a declarat, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că un amendament a trecut în Camera Deputaților, prin care au fost dezincriminate arderile ilegale și îngropările ilegale de deșeuri. El a dat ca exemplu faptul că un singur camion de cabluri arse produce aproape 10 tone de cupru și, la 6 euro kilogramul, se ajunge la un câștig de 60.000 de euro.
Incendiul care a izbucnit, vineri, la un centru de reciclare a deșeurilor din Chitila, în apropierea Capitalei, a fost stins sâmbătă dimineață, două autospeciale intervenind în acest sens în cursul nopții
Furnizorul francez de servicii de colectare și valorificare a deșeurilor Derichebourg, cu operațiuni în 10 țări și afaceri anuale de 2,5 miliarde de euro, a intrat pe piața de profil din România, confirmând informațiile anunțate de Profit.ro în vara anului trecut.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat declararea stării de alertă la nivelul județului Maramureș în ceea ce privește managementul deșeurilor, urmând ca timp de șase luni la operatori autorizați din județul Bihor, municipiul Oradea.
Fiecare persoană din Uniunea Europeană a generat, în medie, 34,6 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic în 2020 iar din această cantitate doar 13 kilograme (sau 38%) au fost reciclate, arată datele publicate de Eurostat.
În acest an, un total de 5,3 miliarde de telefoane mobile vor ieși din uz și nu vor fi reciclate, cele mai multe ajungând în sertare și o parte, la gunoi, lucru foarte grav. În lume se vând anual aproximativ 1,5 miliarde de telefoane și se estimează că în total sunt 16 miliarde de telefoane.
Compania de managementul deșeurilor și soluții pentru mediu ATG, din Irlanda de Nord, intră în România, în linie cu strategia companiei de extindere la nivel european.
Compania Supercom anunță, în urma pronunțării definitive asupra contestațiilor formulate, câștigarea contractului care prevede managementul integrat al deșeurilor inclusiv în municipiul Cluj – Napoca, orașul Huedin și alte 43 de localități din județ.
Holdingul românesc Green Group, proprietarul celui mai mare parc integrat de reciclare din sud-estul Europei, având în spate fondul de investiții Abris, a achiziționat UAB Ecso, companie lituaniană de reciclare a LDPE (polietilenă de joasă densitate).
Holdingul românesc Green Group, proprietarul celui mai mare parc integrat de reciclare din sud-estul Europei, având în spate fondul de investiții Abris, a achiziționat SIGAD, dezvoltator român de software de raportare de mediu.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în țară a două automarfare încărcate cu peste 33.000 kilograme de deșeuri constând în cauciucuri uzate și îmbrăcăminte second hand, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, arată un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.
Holdingul românesc Green Group, proprietarul celui mai mare parc integrat de reciclare din sud-estul Europei, a atras 127 de milioane de euro printr-un sindicat de bănci, banii urmând să fie folosiți pentru a-și accelera expansiunea regională.
Consumatorii obișnuiesc să înlocuiască computerele sau telefoanele mobile deținute cu altele noi, în medie, o dată la doi ani, context în care, în 2021, peste 57,4 milioane de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) au fost generate la nivel mondial, arată o analiză a Asociației Respo DEEE.
Producătorul de frigidere Arctic a pierdut definitiv procesul prin care a solicitat instanței obligarea Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) să-i restituie suma de 5,8 milioane de lei, plătită în urma unor decizii de impunere emisă în 2015, atunci când instituția a constatat că societatea din Găiești nu și-ar fi îndeplinit obligațiile cu privire la cotele legale de valorificare a deșeurilor de ambalaje. Recent, prin decizie definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat recursul Arctic împotriva unei decizii a Curții de Apel București (CAB) din iunie 2019, care respins cererea companiei.
Comisarii Gărzii de Mediu Constanța au dat amenzi în valoare de 155.000 de lei pentru nereguli găsite la depozite de deșeuri din Portul Constanța și din Costinești, fiind primite mai multe sesizări cu privire la mirosul pestilențial resimțit de locuitorii din cartierul Poarta 6 Constanța.
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat că, pe lângă limitarea la 15 a numărului punctelor de frontieră pe unde vor pea fi introduse în țară deșeuri se propune următirea traseului acestor deșeuri și se va înființa un registru al operatorilor care derulează astfel de activități. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a menționat că în 2021 au fost descoperite aproape 15.000 de tone de deșeuri, cele mai multe astfel de transporturi fiind la granite cu Bulgaria și Ungaria.