Telecabina care facilitează accesul în Cetatea Deva a fost pusă în funcțiune și este disponibilă pentru cei care vizitează monumentul istoric, a anunțat Primăria municipiului Deva.
KSHG Auto Harness, companie chineză de top în domeniul componentelor auto, a închiriat o nouă suprafață de 13.000 mp de spațiu de producție în CTPark Deva II, din vestul României.
Forajele pentru Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, secțiunile E și D, se apropie de finalizare, asocierea de constructori având la dispoziție 1,83 miliarde de lei (fără TVA), fonduri din PNRR, pentru construcția acestei secțiuni, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Turiștii care vor vizita Cetatea Deva, din vara acestui an, vor putea să vadă toate cele trei zone ale acesteia. Lucrările la partea de vârf a cetății, denumită și incinta 1, se vor încheia peste câteva luni, după care monumentul istoric va putea fi cunoscut în toată măreția sa, transmite Rador.
Pentru a face față actualelor blocaje din lanțurile de aprovizionare, inclusiv costurilor de transport în creștere, producătorul român de biciclete Eurosport DHS vrea să atragă noi furnizori de componente, potrivit unui reportaj Bike Europe.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru construirea segmentului de aproximativ 10 kilometri de pe autostrada A1 Lugoj-Deva, între localitățile Margina (județul Timiș) și Holdea (județul Hunedoara), acesta fiind firma UMB Spedition. Contestațiile se pot depune în termen de zece zile. Semnarea contractului va avea loc la Timișoara, a precizat Grindeanu.
CNAIR a început, sâmbătă, lucrări de reparație temporară cu mixtură stocabilă, pe Autostrada Sibiu – Deva, la groapa apărută la Săliște, unde mai multe mașini au fost avariate.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că au fost depuse șase oferte pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj - Deva (secțiunile E și D), cu o lungime de 9,13 kilometri. Tronsonul include și un tunel de circa doi kilometri.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că a fost reluată licitația pentru construirea Lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, după ce licitația anteroară, câștigată de o asociere din Turcia, a fost declarată neconformă.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, la Timișoara, că nu a putut interveni în licitația pentru tronsonul de 10 kilometri al autostrazii Lugoj-Deva, licitație care a fost anulată din cauza unor neconformități legate de oferta firmei. Grindeanu este de părere că banii din PNRR pentru acest tronson nu vor fi pierduți, dacă va fi adoptată noua lege a achizițiilor publice, pusă în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor, și care scurtează termenele.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că oferta tehnică depusă de o asociere din Turcia pentru proiectarea și execuția secțiunii E și finalizarea secțiunii D ale lotului 2 din autostrada Lugoj - Deva este neconformă, astfel că licitația va fi reluată.
Ministrul Transporturilor a anunțat că o Asociere de constructori turci a ofertat luni pentru proiectarea și execuția secțiunii lipsă din Autostrada Lugoj-Deva (A1). Sunt 9,13 km de autostradă care va include 2,13 km de tunel, iar întregul proiect va fi finanțat din fonduri europene. El a adăugat că a fost desemnat câștigătorul contractelor pentru avizarea lucrărilor și pentru elaborarea Studiului de fezabilitate necesar reabilitării DN 73C între Curtea de Argeș și Tigveni.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că licitația pentru construcția sectorului Margina – Holdea din Autostrada Lugoj – Deva continuă, după ce contestația depusă de firma Aktor a fost definitiv respinsă de Curtea de Apel București.
Centrul comercial Deva Mall, dat în folosință în 2008, intrat în faliment în urmă cu doi ani și scos la licitație, a fost cumpărat de firma orădeană Farales SRL, specializată în acvacultură, cu 13,3 milioane lei.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că șase ofertanți au fost selectați în procedura de atribuire a proiectării și execuției unei secțiuni din Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj - Deva și finalizării unei alte secțiuni. Termenul de depunere a ofertelor este 31 ianuarie 2022.
Producătorul german de echipamente pentru alpinism Skylotec, printre principalii furnizori de sisteme de siguranță la înălțime, a achiziționat compania italiană Aludesign (Climbing Technology), cel mai mare producător de carabiniere din Europa, cu fabrică și în România, la Deva.
Compania națională de drumuri a primit nouă oferte din partea unor companii din România, Grecia, Turcia, Spania și Italia pentru construirea lotului 2, în lungime de 9 kilometri, al Autostrăzii Lugoj - Deva.
Centrul de vaccinare „drive thru” de la Deva, primul de acest fel din țară, s-a deschis, sâmbătă, cu câteva minute mai devreme de ora programată, deoarece doritorii se prezentaseră deja pentru imunizare. Cei care vor să se vaccineze în acest centru și care doresc să aștepte mai puțin pot descărca în avans formularele de pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Hunedoara.
Liderul Sindicatului ”Solidaritatea” din Hunedoara, Cristian Iștoc, a anunțat că Termocentrala Mintia a fost oprită în noaptea de luni spre marți, din lipsă de cărbune. Locuitorii din Deva vor rămâne fără căldură marți seară.
Circulația feroviară a fost întreruptă sâmbăto pe calea ferată Arad – Deva, la stația Milova, deoarece șina de cale ferată s-a deformat din cauza gerului . Ulterior, traficul a fost reluat cu restricție de viteză de 30 km/h în acea zonă.
Telecabina de pe Cetatea Deva își va relua cursele normale, începând de marți, 12 ianuarie, după două luni de zile în care a fost oprită ca măsură de limitare a pandemiei de COVID-19, a informat Primăria Deva.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că, de miercuri seară, se va circula fără restricții de viteză pe autostrada Lugoj-Deva, între nodul Ilia și nodul Holdea.
Compania canadiană Eldorado Gold "evaluează opțiunile strategice" pentru activele neesențiale, inclusiv participația majoritară pe care o deține în proiectul minier Certej.
Primăria Municipiului Deva a demarat procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de lucrări a obiectivului de investiție ”Modernizare ascensor înclinat, acces Cetate Deva”. Proiectul are o valoare de aproximativ 16 milioane de lei.
Aproape 4.500 de apartamente din municipiul Deva au rămas fără apă caldă, după ce termocentrala Mintia s-a oprit, duminică noaptea, din lipsă de cărbune, instalațiile urmând să fie repornite pe 1 iulie.