Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de ministerul de resort, vrea să angajeze avocați francezi pentru eventualitatea în care deciziile recente favorabile României ale Tribunalului Arbitral Internațional de la Paris în litigiile cu giganții energetici Enel și E.ON privind privatizarea filialelor Electrica vor face obiectul unor acțiuni în anulare în justiția franceză.
Compania de distribuție și furnizare a energiei electrice Electrica l-a numit în funcția de director IT și Telecom pe Dan Crișfaluși, care a lucrat 12 ani pentru concurenții de la Enel, însă și-a început cariera profesională tot la Electrica, în cadrul filialei de distribuție Banat, înainte de vânzarea acesteia chiar către Enel.
Curtea de Apel București a sesizat CCR cu excepție de neconstituționalitate în privința mai multor articole din Legea energiei și din OUG de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), la cererea a două firme din grupul RCS&RDS cărora ANRE le-a refuzat acordarea de licențe de distribuitori de energie electrică.
O pană majoră de curent a afectat în jurul orei 19.10 mai multe zone centrale ale Bucureștiului, inclusiv circulația metroului.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un proces în care firmele Delalina SRL și Foto Distribuție SRL din grupul RCS&RDS se judecă cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Guvernul României, ministerele Energiei și Economiei, trei filiale de distribuție ale Enel, precum și Electrica Distribuție Transilvania Nord.
Toate companiile de distribuție ale grupului energetic italian Enel în România au adoptat denumirea E-Distribuție, după ce Enel Distribuție Banat și Enel Distribuție Dobrogea și-au schimbat numele în E- Distribuție Banat și, respectiv, E-Distribuție Dobrogea. E-Distribuție Muntenia a fost prima companie de distribuție a Enel din România care a adoptat, recent, noul nume.
Enel Distribuție Muntenia SA, monopolul de distribuție a energiei electrice din București și județele Ilfov și Giurgiu controlat de grupul italian omonim, și-a schimbat numele în E-Distribuție Muntenia SA. Potrivit unor surse din piață, și alte companii locale de distribuție pregătesc schimbări de nume.
Tarifele pentru distribuția energiei la joasă tensiune, nivel la care sunt racordați aproape toți consumatorii casnici de curent electric din România, sunt pregătite să scadă, din ianuarie, cu procente cuprinse între 4% și 9%, ceea ce ar genera reducerea prețului final achitat de clienți.
Coșarcă, fost om de televiziune, a fost numit în iulie membru în Consiliul de Administrație al producătorului de cupru Cupru Min SA, controlat integral de statul român, în urma unui proces de selecție derulat de către Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului din cadrul Ministerului Economiei.
Potrivit contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud, Enel avea obligația să cumpere, până la finalul anului 2012, cote de câte 13,57% din participațiile rămase în posesia statului român la Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia. Obligația contractuală nu a fost îndeplinită nici până acum.
Grupul italian de utilități Enel l-a "racolat" pe Bogdan Matei, până de curând director general al Provident Financial Romania IFN, companie specializată în acordarea de împrumuturi de mică valoare direct la domiciliu, pentru funcția de director de vânzări al subsidiarelor românești de furnizare de energie Enel Energie Muntenia și Enel Energie
Tribunalul Hunedoara a decis reintrarea în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara și a numit același administrator judiciar, respectiv firma GMC SPRL Craiova, au declarat surse din sectorul energetic.
Obligată de Curtea de Conturi, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie SA (SAPE), controlată integral de Ministerul Energiei, a dat în judecată Electrica SA, unde cel mai mare acționar este tot Ministerul Energiei, cu aproape 49% din acțiuni, pentru recuperarea unui prejudiciu de aproape 2,3 miliarde lei, rezultat în urma privatizării filialelor regionale de distribuție ale Electrica SA.
Potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor Publice, profiturile nete cumulate ale Enel Distribuție Muntenia, Enel Distribuție Banat, Enel Distribuție Dobrogea, Enel Energie Muntenia și Enel Energie au scăzut cu aproape 16% anul trecut, comparativ cu 2015, respectiv cu peste 107 milioane lei, de la 677,48 la 570,37 milioane lei.
Cele mai mari sume le-ar avea de recuperat Enel Distribuție Banat și Societatea Comercială de Conservare și Închidere a Minelor (Conversmin), respectiv peste 6 milioane de lei fiecare. Ministerul Energiei a fost nevoit să negocieze cu creditorii pentru a putea permite deblocarea banilor necesari plății salariilor angajaților.
Electrica SA a pierdut luni, în primă instanță, la Curtea de Apel București, procesul prin care solicita anularea unui ordin al ANRE din 2014 care a redus rata reglementată a rentabilității companiilor de distribuție a energiei electrice de la 8,52% la 7,7%, fapt care, ulterior, a dus la diminuarea tarifelor reglementate practicate de distribuitorii de electricitate în raport cu clienții.
Statul român vrea să dea în judecată grupul italian de utilități Enel pentru nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud, ulterior divizată în Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, și să le ceară italienilor despăgubiri pentru dividendele pe care, în opinia autorităților române, Enel ar fi trebuit să le acorde statului din profiturile celor două companii pentru anul 2012, conform contractului de privatizare.
Enel Energie și Enel Energie Muntenia vor să-și actualizeze și sistemele informatice prin care își gestionează raporturile cu consumatorii de energie, pentru creșterea gradului de satisfacție al acestora și pentru a nu pierde clienți în favoarea concurenței în urma liberalizării pieței, cele două companii fiind dispuse să plătească cumulat în acest scop aproape 19 milioane lei.
Consumatorii au suportat pe facturile de curent electric pierderi de energie din rețelele de distribuție de peste 1 miliard de euro în perioada 2010-2013. În acest interval, tariful mediu de distribuție s-a majorat cu peste 13%, facturile fiind încărcate atât cu aceste pierderi, cât și cu investițiile realizate de distribuitori tocmai în scopul reducerii pierderilor, investiții ce s-au dovedit ineficiente, afirmă Curtea de Conturi.
Firmele Delalina SRL și Foto Distribuție SRL, din grupul RCS&RDS, au dat în judecată Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Guvernul României, ministerele Energiei și Economiei, trei filiale de distribuție ale Enel, precum și Electrica Distribuție Transilvania Nord, după ce le-au fost respinse cererile de acordare de licențe de distribuitori de energie electrică.
Bucureștiul s-ar putea confrunta cu probleme de alimentare cu curent electric dacă nu se vor face investiții în întărirea rețelelor, fiind necesară construirea unei noi stații de transformare prin care să se injecteze energie electrică din rețeaua națională de transport în cea regională de distribuție, în colaborare cu distribuitorul local Enel, potrivit planului de dezvoltare al Transelectrica pentru perioada 2016-2020.
Telekom Romania Communications (fost Romtelecom) ar putea fi obligată să-și demoleze și dezafecteze rețelele de telecomunicații instalate pe circa 70.000 de stâlpi de joasă tensiune aparținând Enel Distribuție Muntenia, dacă o hotărâre în acest sens a instanței de judecată va rămâne definitivă.
Un număr de 27 de localități din județul Constanța și cartiere din municipiul reședință de județ aveau probleme în alimentarea cu curent electric luni dimineață la ora 8, potrivit ultimelor date ale operatorului de distribuție Enel Dobrogea, un alt număr relativ ridicat de localități cu dificultăți în alimentarea cu electricitate fiind în Călărași (15) și Ialomița (7).
Enel Distribuție Muntenia informează că, din cauza viscolului și a căderilor masive de zăpadă, 4 linii de înaltă tensiune din rețeaua sa sunt nealimentate, din care 3 sunt în gestiune comună cu alți 2 operatori de distribuție.
Enel Distribuție Muntenia și Enel Distribuție Banat au suferit cele mai ample reduceri de tarife dintre cele ordonate de ANRE pentru cei 8 distribuitori regionali de energie. Pe segmentul de joasă tensiune, tarifele celor doi distribuitori controlați de grupul italian vor scădea cu 15,77%, respectiv 15,04%, la medie tensiune cu 16,01% și 15,24%, iar la înaltă tensiune cu 16,3% și 15,83%.