Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, precum și operatorii rețelelor de distribuție a gazelor din țară, cei mai importanți fiind Distrigaz Sud Rețele din grupul Engie, Delgaz Grid controlat de E.ON și Premier Energy, ar putea fi scutiți de acciza la gaze pentru cantitățile aferente consumurilor lor tehnologice.
Hotărârea de reziliere a contractului încheiat în 2004 a fost justificată prin faptul că operatorul rețelei de distribuție a gazelor din Severin, Mehedinți Gaz, ar fi acumulat restanțe la plata redevenței aferente concesiunii serviciului public de distribuție.
Distribuitorul și furnizorul de gaze naturale Mehedinți Gaz, deținut de către compania italiană Italtecna SpA din grupul de firme Dondi Construzioni, rămâne deocamdată operator al rețelei de distribuție a gazelor din municipiul Drobeta Turnu Severin, relevă date analizate de Profit.ro.
Premier Energy, companie de distribuție și furnizare a gazelor naturale, precum și de producție de energie electrică, deținută indirect în România de fondul de investiții Emma Capital, al omului de afaceri ceh Jiri Smejc, a preluat operarea rețelei de distribuție a gazelor din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Compania de stat Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a încheiat un memorandum de înțelegere cu subsidiara românească a grupului german E.ON, care deține pe plan local și operatorul de distribuție a gazelor Delgaz Grid, memorandum care prevede, în esență, că Transgaz și E.ON vor colabora pentru a pune la punct integrarea hidrogenului în rețelele de gaze din România.
Automobile Dacia operează, începând de săptămâna trecută, un sistem de distribuție închis de gaze naturale, ceea ce ar putea reduce costurile operaționale ale companiei, în contextul actualei crize a gazelor de la nivelul Uniunii Europene (UE), aflată în căutarea de surse alternative celor rusești, relevă datele analizate de Profit.ro.
Guvernul a analizat în ședința de miercuri proiectul de ordonanță de urgență de cvasi-înghețare până în 2025 a tarifelor reglementate de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale, însă draftul de act normativ, care a provocat o reacție dură din partea industriei de profil, nu a fost adoptat.
Mihai Coteț, președintele PNL Pitești, totodată consilier local al municipiului din partea partidului și antreprenor, a fost numit membru în Consiliul de Administrație (CA) al unuia dintre marii furnizori și distribuitori locali de gaze naturale, Engie România SA, controlat de grupul francez de energie și utilități omonim, la propunerea Ministerului Energiei, care deține circa 37% din acțiunile companiei.
Operatorul român de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice Delgaz Grid, parte a grupului german de utilități E.ON, a decis începerea procedurilor în vederea vânzării pachetului majoritar de acțiuni deținut la distribuitorul de gaze Salgaz din municipiul bihorean Salonta, potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro.
Guvernul va stabili, printr-o ordonanță de urgență, în vederea creșterii gradului de absorbție pentru fondurile europene, ca pentru toți beneficiarii Programului Operațional Infrastructură Mare, taxa pe valoarea adăugată (TVA) să fie suportată de la bugetul de stat pentru domeniile care privesc dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor și creșterea producției de energie din resurse regenerabile mai puțin exploatate.
Ministerul Energiei a lansat în consultare publică o schemă de ajutor de stat inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și ghidul de finanțare aferent acesteia, care prevede acordarea de sprijin în valoare totală de aproape 150 milioane euro pentru construirea de capacități noi de producție de hidrogen verde în instalații de hidroliză și pentru extinderea celor existente, prin procedura apelului de proiecte.
Guvernul a adoptat în ședința de joi o masivă ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei, de 70 de pagini, menită să transpună "corect și complet" în legislația națională Directiva UE 2019/944 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și Regulamentele europene în materie și care prevede, printre altele, că primăriile pot cofinanța extinderea rețelelor de gaze naturale.
Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) aprobat joi în Consiliul Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) al UE, să construiască și să pună în funcțiune până la jumătatea anului 2026, în regiunea Olteniei, o rețea de distribuție a gazelor naturale de 1.870 kilometri, care să permită transportul hidrogenului verde.
În România se vehiculează destule proiecte energetice care nu sunt în concordanță cu direcția UE, iar autoritățile ar trebui să facă în așa fel încât să armonizeze ceea ce poate face România cu resursele de care dispune cu angajamentele europene pe care și le-a asumat, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit Energy.forum - Energia post-coronavirus.
Distribuitorii au acum obligația să îi racordeze în termen de 90 de zile pe toți clienții casnici, precum și pe cei noncasnici aflați la mai puțin de 2.500 metri de rețele, și să asigure finanțarea și realizarea proiectării și execuției instalațiilor de racordare, costuri ce urmează a le fi recunoscute în tarifele reglementate achitate de toți consumatorii din rețele pe facturile lor lunare.
Producătorul de gaze Romgaz, controlat de stat prin Ministerul Energiei, ia în calcul preluarea distribuitorului și furnizorului de profil Mehedinți Gaz, deținut indirect de către compania italiană Italtecna SpA din grupul de firme Dondi Construzioni și care operează rețeaua de distribuție a gazelor din Drobeta Turnu Severin, municipiul de baștină al ministrului PNL al Energiei, Virgil Popescu, șeful filialei Mehedinți a partidului, cu care firma a avut în trecut și un litigiu în instanță, finalizat pe cale amiabilă.
Guvernul de coaliție PNL-USR/PLUS-UDMR condus de premierul desemnat Florin Cîțu reia un proiect legislativ ce datează din mandatul fostului cabinet PSD Dăncilă și promite că va rezolva problema aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor branșați la rețele de distribuție alimentate din zăcăminte aflate în prag de epuizare (depletare) sau la care producătorii vor să renunțe.
Deși o voce importantă de la vârful industriei a criticat programele guvernamentele de finanțare a construirii de rețele de distribuție a gazelor naturale în mediul rural, marii operatori de profil au ajuns să concureze intens, în unele cazuri, pentru a-și adjudeca contractele de concesiune a acestui serviciu public la țară, inclusiv prin contestarea în justiție a procedurilor de licitație organizate de primării, ceea ce constituie o premieră.
Doi soți din comuna Marga din județul Caraș Severin, caracterizată drept "ultima comună" din județ din punct de vedere geografic, fiind situată la granița dintre Banat și Ardeal, au reușit să oblige în instanță operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, să le racordeze gospodăria la rețeaua de gaze sau să le plătească drept despăgubire costurile racordării ca o condiție pentru a permite companiei să construiască conducta internațională BRUA prin fâneața din grădina lor.
Consumatorii de gaze naturale vor suporta pe facturi costurile de racordare a unor noi clienți industriali la sistemele de distribuție, precum și la cel de transport al gazelor naturale, acestea urmând să intre în categoria costurilor recunoscute incluse în tarifele reglementate de distribuție și transport practicate de operatorii de profil, parte a prețului total al gazelor achitat de către consumatorii finali.
Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban și care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis include promisiuni de investiții de câte 8 miliarde lei în extinderea rețelelor de apă și canalizare, precum și în reabilitări termice de clădiri.
Premierul Ludovic Orban anunță că autoritățile intenționează să investească un miliard de euro din fonduri europene în extinderea rețelei de alimentare cu gaze naturale, obiectivul fiind acela de a dubla numărul gospodăriilor conectate la această rețea.
Engie România, fosta GDF Suez România, controlată de grupul francez omonim și unde statul român deține 37% din acțiuni, unul dintre cei doi mari distribuitori și furnizori de gaze naturale din țară, alături de E.ON, a pregătit peste un miliard de lei pentru investiții în reabilitări, sistematizări și optimizări de rețele de distribuție a gazelor pe care le are în concesiune și operare, precum și pentru construirea unora noi în localități care nu au acces în prezent la această utilitate.
Compania Premier Energy, deținută indirect de fondul de investiții Emma Capital, controlat de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, partener cu Petr Kellner, cel mai bogat investitor din Cehia și proaspăt nou proprietar al PRO TV, a fost sancționată cu o amendă în valoare de 6,3 milioane lei (aproximativ 1,3 milioane euro) de către Consiliul Concurenței, în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA, pentru abuz de poziție dominantă în zonele pentru care a deținut licență de distribuție.
Compania Premier Energy, deținută indirect de fondul de investiții Emma Capital, controlat de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, partener cu Petr Kellner, cel mai bogat investitor din Cehia și nou proprietar al PRO TV, care a preluat oficial, recent, operarea rețelei de distribuție, precum și furnizarea în regim reglementat, dar și de ultimă instanță, a gazelor naturale în orașul Otopeni, susține că fostul distribuitor și furnizor din oraș, Otto Gaz, care și-a pierdut licențele de funcționare, a refuzat să îi pună la dispoziție documentele necesare operării sistemului de distribuție a gazelor, racordării clienților la rețea, precum și citirii consumului și facturării gazelor naturale.