Statul a decis să nu mai încaseze dividende sub formă de numerar extras din conturile companiei, ci să i se aloce acțiuni noi la companie în contul dividendelor cuvenite, majorându-și astfel cota de participare la aceasta.
Potrivit proiectului de buget pe 2019, statul român a încasat în 2018 venituri din dividende de la companii la care este acționar în sumă totală de 7,11 miliarde lei, în creștere cu 32% față de 2017, și estimează pentru anul în curs încasări din această sursă în scădere doar ușoară, la 6,83 miliarde lei.
Din informațiile Profit.ro rezultă că este vorba prima solicitare de acest tip a statului adresată unei companii la care este acționar majoritar. Potrivit proiectului de buget pe 2019, statul a încasat în 2018 venituri din dividende în sumă totală de 7,11 miliarde lei, în creștere cu 32% față de 2017, și estimează pentru anul în curs încasări din această sursă în scădere doar ușoară, la 6,83 miliarde lei.
Prevederile Ordonanței de urgență care au provocat cele mai mari nemulțumiri industriilor afectate sunt măsurile de suprataxare a băncilor, companiilor energetice, jucătorilor din telecom și operatorilor de jocuri de noroc, de plafonare a prețurilor la gaze naturale și energie electrică și de modificare radicală a legislației sistemului pensiilor private obligatorii (pilonul II), prin introducerea posibilității de stopare a viramentelor lunare la cererea participanților, scoatarea din sistem a salariaților din construcții, reducerea comisioanelor percepute de administratori și majorarea exponențială a necesarului de capital al acestora.
Toate companiile la care statul este acționar unic sau majoritar, fie prin instituții centrale, fie prin primării, precum și regiile autonome, atât cele ale administrației centrale, cât și cele deținute de unitățile administrativ teritoriale, vor fi obligate anul viitor să cedeze la bugetul de stat un procent de 35% din rezervele financiare ce constituie surse proprii de finanțare.
Guvernul ia în acest an o sumă record de la companiile pe care le controlează, mai mare decât cea de anul trecut, când a obținut 5,93 miliarde de lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Strategia Guvernului PSD-ALDE, încă din 2017, este de a lua din companiile deținute sau la care are participație majoritară cât mai mulți bani posibil. Banii, reprezentând dividende și vărsăminte din profitul pe anul trecut, dar și dividende speciale din rezervele companiilor, sunt necesari Guvernului pentru a acoperi deficitul bugetar, în contextul în care cheltuielile au urcat anul acesta mai rapid decât veniturile.
Hidroelectrica a distribuit deja anul acesta către acționari dividende "uzuale" în valoare totală de 1,134 miliarde lei, din profitul net obținut în 2017, de peste 1,6 miliarde lei. Producătorul de energie hidro se numără printre marile companii de stat cărora Guvernul, aflat în mare foame de bani, le cere și anul acesta dividende suplimentare, alături de Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz și Transelectrica.
În plus, rectificarea bugetară prevede compensarea parțială a minusurilor mari de încasări din TVA și accize, de peste 3 miliarde lei, cu încasări suplimentare din dividende de la companii de stat, în special energetice, estimate la aproape 2 miliarde lei.
După Romgaz, care încă de miercuri a anunțat avizarea distribuirii unui dividend suplimentar la solicitarea principalului său acționar, Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica a convocat, astăzi, Adunarea Generală a Acționarilor pentru aprobarea unei solicitări similare a aceluiași acționar majoritar, statul român, prin Ministerul Energiei. Surse din piață spun că toate societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat și regiile autonome cu o situație financiară bună au primit solicitări similare din partea Guvernului. Aceasta este cea de-a doua măsură similară celor adoptate anul trecut, de distribuire a 90% din profit ca dividend și de acordare de dividende suplimentare, prin care statul a încasat numai de la companiile din domeniul energetic 2,5 miliarde lei.
Agenția de evaluare financiară Moody’s arată că nivelul net de îndatorare al Transelectrica este redus, ceea ce se reflectă în robustețea indicatorilor săi financiari. Totuși, agenția menționează că actualul raport pozitiv dintre disponibilitățile financiare ale companiei și necesarul său de cheltuieli s-ar putea diminua, dacă investițiile vor crește de la actualele niveluri reduse.
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), compania desprinsă din Electrica SA și controlată integral de Ministerul Energiei, care gestionează participațiile statului la subsidiarele Enel din România și litigiile legate de acestea, a terminat anul trecut cu un profit net record, de peste 1,8 miliarde lei, de circa 45 de ori mai mare față de rezultatul pozitiv din 2016.
Ministerul Energiei deține participații minoritare de 31,82% din acțiunile furnizorului de energie și gaze naturale E.ON Energie și de 13,51% din capitalul operatorului de distribuție Delgaz Grid.
Ministerul Energiei, care deține 80% din acțiunile Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a decis în AGA companiei ca aceasta să distribuie dividende în valoare de circa 1,13 miliarde lei, reprezentând 90% din profitul net contabil înregistrat de companie în 2017, respingând propunerea acționarului minoritar Fondul Proprietatea, care voia ca societatea să cedeze ca dividende întreg profitul pe anul trecut, plus 1 miliard de lei din rezerve, adică în total aproape 2,36 miliarde lei.
Hidroelectrica a terminat anul trecut cu un profit net de 1,359 miliarde lei, în creștere cu 10,7% comparativ cu cel din 2016, de 1,227 miliarde lei. Asta în condițiile în care cifra de afaceri s-a redus ușor, cu 2,5%, de la 3,338 la 3,253 miliarde lei. Cheltuielile totale ale companiei au scăzut în 2017 cu 7,5%, la 1,719 miliarde lei.
Solicitarea FP vine pe fondul continuării politicii Guvernului de anul trecut, de extragere de dividende cât mai mari de la companiile de stat. Mai mult, riscul de depășire a pragului de deficit bugetar de 3% din PIB setat de normele UE este mai mare în 2018, deci și "foamea de bani" a Executivului este mai intensă.
Ministrul a făcut această afirmație în contextul în care a admis că operatorii din subordinea ministerului său și-au îndeplinit în proporții foarte mici programele de investiții pe anul acesta, la care reprezentanții opoziției în Comisie i-au atas atenția că Guvernul a luat sume foarte mari de la aceste companii în 2017, prin impunerea acordării de dividende suplimentare din profiturile reportate și din rezerve.
La rândul său, compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, precizează într-o notă adresată acționarilor și analizată de Profit.ro că dividendele suplimentare de 110 milioane lei solicitate recent de Guvern reprezintă peste 85% din banii puși deoparte de companie pentru investiții.
Solicitarea de dividende suplimentare din rezerve și profitul reportat, care se adaugă deciziei mai vechi de a impune acordarea de dividende de cel puțin 90% din profitul curent, contravine propriilor obiective ale Ministerului Economiei la Transgaz, exprimate în scrisoarea de așteptări a ministerului adresată în martie anul acesta Consiliului de Administrație și conducerii executive a companiei.
Cum poate fi explicat faptul că motto-ul Profit.ro, preluat de la Milton Friedman, “responsabilitatea socială a mediului de afaceri este să-și majoreze profitul”, pare a fi și principiul de guvernare numărul unu al actualului executiv?
Proiectul de rectificare a bugetului de stat, publicat vineri de MFP, prevede majorarea veniturilor bugetare din dividende cu circa 2,14 miliarde lei față de prevederile inițiale de 3,14 miliarde lei din Legea bugetului pe 2017, adică cu aproape 32%. Anul trecut, statul a încasat din dividende mai mult de 2,2 miliarde lei.
Programul de convergență 2017-2020, adoptat vineri de Guvern, stabilește continuarea și în 2018 a repartizării la buget, sub formă de dividende, a minimum 90% din profitul realizat de societățile de stat.
Companiile de stat rusești nu par la fel de prietenoase cu principalul lor acționar precum cele românești, care au decis să respecte doleanțele guvernului și să aloce 90% din profitul net drept dividente. Guvernul rus întâmpină rezistență din partea conducerilor propriilor companii în alocarea a numai 50% din profitul net drept dividende.
Transgaz a început procedurile de achiziții destinate lucrărilor de construire a secțiunii românești a conductei internaționale BRUA. Până acum, compania a lansat licitații pentru cumpărarea de grupuri de comprimare, material tubular, robinete speciale și îmbinări electroizolante monobloc, valoarea totală estimată a contractelor fiind de circa 300 milioane euro, cu TVA inclusă.
Guvernul a aprobat, joi, modificarea legislației în vigoare astfel încât companiile controlate de stat să poată distribui sub formă de dividende și rezervele financiare constituite în anii anteriori din banii nerepartizați acționarilor, operațiune anunțată în premieră de Profit.ro. Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a explicat că o parte din acești bani sunt plasați de companiile de stat chiar în titluri de stat, astfel încât statul a ajuns să plătească dobândă la proprii săi bani.
Guvernul vrea să modifice legislația în vigoare astfel încât companiile controlate de stat să poată distribui sub formă de dividende și rezervele financiare constituite în anii anteriori din banii nerepartizați acționarilor.