Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj și cel mai mare business dezvoltat de antreprenori români, au semnat un parteneriat cu Element Industrial, companie înființată de Ionuț Dumitrescu și managerul Muler Onofrei, în baza căruia vor dezvolta împreună proiectul Eli Park 1, situat în zona Chitila-Buftea, din apropierea Capitalei.
Element Industrial, companie înființată de Ionuț Dumitrescu și Muler Onofrei, a inițiat dezvoltarea unui parc logistic de 60.000 metri pătrați la Craiova, o investiție totală de 35 de milioane euro.
Omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, cunoscut pentru activitatea sa de antrepriză în consultanță și dezvoltări imobiliare, și-a exprimat opțiunea de a cumpăra un teren de peste 10 hectare în regiunea Moldovei pentru un al doilea proiect ce ar putea fi dezvoltat prin noua sa companie Element Industrial. Bacău este o opțiune pe masa investitorului.
Creatoarea de modă Zina Dumitrescu a murit joi, la vârsta de 82 de ani, într-un azil, unde se afla internată de mai mulți ani.
Compania care operează portalul elefant.ro a adus la cota Bursei de Valori București obligațiunile sale în valoare de 7,65 milioane lei, scadente în 2021 și purtătoare ale unei dobânzi fixe de 9%. Având începuturi ca librărie online care a livrat 17 milioane de cărți, emitentul urmează tendințele din piața vânzărilor pe internet, unde urmărește să se extindă.
Vodafone România a numit-o pe Livia Dumitrescu în funcția de Legal and External Affairs Director și membru al echipei executive a Vodafone România
Omul de afaceri turc Omer Susli, care în vara anului trecut a vândut rețeaua de bricolaj Praktiker către grupul britanic Kingfisher, și antreprenorul Ionuț Dumitrescu au cumpărat cu 17,5 milioane de euro clădirea de birouri Bucharest Corporate Center din centrul Capitalei de la One United, companie fondată de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, transmit pentru Profit.ro surse din piața imobiliară.
Horia Gustă, director general al administratorului de fonduri de investiții Certinvest, spune că reprezentanți Asociației Administratorilor de Fonduri au avut discuții cu Ministerul Finanțelor Publice pentru crearea unui cadru fiscal stimulativ pentru investițiile pe termen lung.
Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Cico Dumitrescu, în dosarul Revoluției, pentru infracțiuni contra umanității.
Calihory Company l-a numit pe Cezar Dumitrescu ca membru în Consiliul de Administrație al Dona Marketing Grup, fiind responsabil de achizițiile farmaceutice pentru cele 327 farmacii Dona, cât și pentru produsele distribuite de DONA Logistică.
Indicele BET a închis o nouă sesiune pozitivă și este cu mai puțin de 1% sub maximul post-criză. Ovidiu Dumitrescu de la SSIF TradeVille spune că tendința negativă generalizată pentru piețele de acțiuni a fost contracarată la BVB de anunțurile privind dividendele.
Bistrița Retail Park, proiect dezvoltat de Ionuț Dumitrescu prin compania Element Development, va fi deschis în luna mai, după investiții de 9 milioane de euro.
După ultimele înstrăinări masive de pachete în oferta de răscumpărare, grupul Elliott Management al magnatului american Paul Singer nu mai este investitor inițiat la Fondul Proprietatea. Așteptările în piață sunt preponderent pozitive prin fapul că există interes pentru cumpărători. Freefloat-ul real se majorează, dispare o presiune la vânzare pe FP, dar și pe emitenții unde acesta are expunere. Din punct de vedere tehnic, graficul arată bine, iar un broker se așteaptă chiar ca titlurile să urce la 1,1 lei/acțiune.
Niciunul dintre respondenții la sondajul efectuat de Profit.ro la finalul anului trecut, în rândul unor analiști și brokeri activi la BVB și în piețele internaționale, nu a indicat cursul euro/leu trecând decisiv peste reperul de 4,60 lei pentru un euro. Miza a fost însă corectă pentru întărirea monedei unice europene în raport cu dolarul SUA, dar și aici piața a mers mai departe decât o indicau cele mai temerare estimări.
Într-un context în care bursa americană merge din maxime în maxime, iar indicele german DAX a urcat către reperul de 13.000 de puncte, acțiunile de la BVB au tins să se aprecieze, după etapa recentă de ezitare. „Azi s-a încercat un proces de recuperare”, spune un broker. Dintre acțiunile internaționale, au fost volume record pe acțiunile producătorului auto german BMW, listate secundar pe sistemul alternativ de tranzacționare de la București, echivalentul în lei al unui autoturism sport cu propulsie electrică modelul i8.
Indicii principali de la BVB au coborât cu 2%, tonul tendinței de vânzare pe volume mari fiind dat de acțiunile bancare, care s-au depreciat cu 2-3%, în contextul declarațiilor ostile ale premierului Tudose, al măsurii de limitare a deducerii cheltuielilor rezultate din creanțele înstrăinate și al apariției fantomei taxei unice pe activele bancare.
Indicii principali de la BVB sunt la a 4-a zi consecutivă de scăderi și deja piața este cu mai puțin de 5% sub maximul post-criză.
Pe tranșa investitorilor persoane fizice a ofertei Digi Communications s-au cumulat subscrieri pentru 13,28 milioane acțiuni, echivalent a 743,90 milioane lei (163,68 milioane euro), dintre care peste 100 milioane euro au fost plasamentele de astăzi. „A suscitat un interes neașteptat de mare”, spune un broker.
Compania de dezvoltare imobiliară, Element Development, înființată de omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, care a dezvoltat, în 1997-2007, și firma de consultanță Eurisko, vândută în februarie 2008 către CB Richard Ellis, aflat în top-ul liderilor mondiali imobiliari, a început lucrările de construcție la Bistrița Retail Park și procedurile de obținere a autorizației pentru Târgoviște Retail Park, investiții cumulate de 16,5 milioane euro.
De la începutul anului, indicele energetic BET-NG de la BVB a crescut cu 9%. Avansul acțiunilor companiilor din sector a fost susținut de majorările de prețuri de pe segmentul energetic. „Iarna este grea, consumul de hidrocarburi crescut”, spune un broker.
Indicii principali de la Bursa de Valori București au pierdut 0,20%, într-o zi în care toate bursele mature din Europa au crescut, iar indicele celor mai tranzacționate acțiuni de pe continent a câștigat 1,4%. Este a 4-a zi consecutivă în care se repetă acest scenariu.
Pentru a 2-a zi consecutivă, indicii de la BVB se depreciază, deși piețele de acțiuni europene cresc. Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la casa de brokeraj Tradeville, lansează o explicație surprinzătoare: investitorii vând pentru a disponibiliza resurse pentru oferta anunțată astăzi la furnizorul de servicii medicale MedLife.
Piața de la BVB a fost astăzi acaparată de transferurile pe titlurile Băncii Transilvania. 86,55 milioane de acțiuni au fost schimbate pentru 207,71 milioane lei pe segmentul deal, fiind de departe cele mai tranzacționate și pe piața reglementată, unde rulajul s-a ridicat la 12,36 milioane lei.
Într-o zi cu deviații minore ale principalilor indici de la Bursa de Valori București, titlurile energetice au fost influențate pozitiv de parcursul cotației petrolului, în timp ce acțiunile financiare au scăzut, pe fondul necunoscutelor legate de ridicarea dobânzilor.
Tradeville retrage de la tranzacționarea pe Bursa București acțiunile americane aduse în 2012. Decizia survine în contextul reglementării noi care impune decontarea în T+2, explică pentru Profit.ro reprezentanții casei de brokeraj. "Cerere mai exista. Ne pare rău că a fost nevoie să luăm decizia asta". Ce se întâmplă cu investitorii care au acțiuni.