Ajustările de tarife, prevăzute de proiecte de ordine ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), îi vor nemulțumi pe distribuitori, aceștia solicitând cu toții majorări, cuprinse între 2,49% și 14,46%, conform calculelor Profit.ro. Pentru niciunul dintre cei care ar urma să beneficieze de creștere de tarif nu se are în vedere o majorare la nivelul solicitat.
Fondul de investiții Emma Capital, controlat de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, partener cu Petr Kellner, cel mai bogat investitor din Cehia, ar urma să preia, prin intermediul companiei Covi Construct din Voluntari, pe care a cumpărat-o în vara acestui an, operarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în orașul Otopeni (județul Ilfov).
La începutul lunii noiembrie, Fondul Proprietatea a declanșat o nouă acțiune în instanță împotriva Engie România, solicitând Tribunalului București anularea și constatarea nulității absolute a mai multor hotărâri luate într-o AGA Engie din septembrie, prin care au fost aprobate contracte cu o firmă afiliată grupului francez, Engie Energy Management Romania SRL, în sectorul gazelor naturale.
Tranzacția prin care compania franceză Antalis, lider european în distribuția de hârtie pentru birouri, ambalaje industriale și comunicare vizuală, prelua furnizorul român de materiale pentru industria publicitară Verla, mutare anunțată în vară de Profit.ro și prin care francezii își extindeau prezența pe piața românească de profil, a eșuat din cauza "diferenței de viziune privind strategia de dezvoltare în viitor, dar și a politicii de personal". Conform datelor Profit.ro, tranzacția a fost evaluată la 2,6 milioane euro.
Fondul Proprietatea ar fi bucuros să poată ajungă la o înțelegere cu Engie România pentru rezolvarea litigiului din instanță cu mai mulți foști și actuali administratori ai companiei, în condițiile în care FP are nevoie de sprijinul acționarului majoritar al Engie pentru aprobarea listării la Bursă a companiei, printr-o ofertă publică de vânzare a participației de 12% a Fondului Proprietatea la capitalul Engie România, a declarat Johan Meyer, CEO Templeton Investments și manager al FP, răspunzând unei întrebări din partea Profit.ro.
Profitul înregistrat de companiile deținute de Enel în România (EBITDA - înainte de plata taxelor, dobânzilor, deprecierii și amortizării) a urcat cu 5% în primele 9 luni ale acestui an, la 180 de milioane de euro, în principal ca urmare a evoluției pozitive a veniturilor din activitatea de furnizare, care au compensat scăderile de venituri din activitățile de distribuție și de producție de energie regenerabilă.
România nu duce lipsă de proiecte energetice majore, însă ceea ce lipsește pentru succesul acestora este predictibilitatea și coerența legislativă, a declarat, la Profit Energy.forum, președintele Centrului Român al Energiei (CRE), Corneliu Bodea.
Planurile Guvernului privind extinderea numărului de localități racordate la rețele de distribuție a gazelor naturale au sens cu condiția ca investițiile în aceste rețele noi să fie eficiente din punct de vedere economic, respectiv dacă locuitorii acestor localități își doresc să se branșeze la gaze și își permit să plătească facturile aferente consumului, a declarat, la Profit Energy.forum, directorul general al Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Silvia Vlăsceanu.
Exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră ar putea face ca România să devină cel mai mare producător din Uniunea Europeană, în condițiile ieșirii Marii Britanii din Uniune, însă în niciun caz țara nu poate concura Rusia pe această piață, a declarat, la Profit Energy.forum, ministrul Energiei, Anton Anton.
Compania Engie România, fosta GDF Suez, controlată de grupul francez omonim, unul dintre cei doi mari distribuitori și furnizori de gaze naturale din țară, poate fi listată la bursă, conform datelor analizate de Profit.ro, printr-o ofertă publică de vânzare a acțiunilor Fondului Proprietatea, care deține aproape 12% din capital. Participația este estimată la 119,53 milioane dolari (circa 490 milioane lei), ceea ce evaluează întreaga companie la peste 4 miliarde lei. Engie controlează peste 50% din piața reglementată de furnizare de gaze cu amănuntul, fiind lider în cadrul acesteia, și peste 13% din cea concurențială, după cei doi mari producători OMV Petrom și Romgaz.
Enel, Electrica, E.ON și CEZ, operatorii concesionari ai rețelelor regionale de distribuție a energiei electrice din România, nu vor mai putea percepe tarife de la primării pentru semafoarele, semnele de circulație, indicatoarele stradale și camerele video de supraveghere instalate de acestea pe stâlpii rețelelor de distribuție, conform unei prime decizii în Parlament. Perspectivele pieței de energie vor fi anunțate la Profit Energy.forum, conferință care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.
Lucrările la pasajul suprateran din cadrul proiectului străpungerii Bulevardul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu ar putea fi reluate, după ce Primăria Capitalei va asigura operatorului sistemului național de transport al energiei, Transelectrica, și operatorului rețelei de distribuție a energiei din București, E-Distribuție Muntenia din grupul Enel, terenul necesar relocării elementelor de infrastructură energetică ce supratraversează artera.
Arielle Malard de Rothschild, membră a familiei de bancheri Rotschild, una dintre cele mai influente familii în mediul financiar global, care controlează grupul Rotschild implicat în afaceri din sectorul bancar și imobiliar inclusiv în România, a demisionat din postul de membru al Consiliului de Administrație la Electrica.
Consiliul Concurenței suspectează compania E-Distribuție Muntenia, fosta Enel Distribuție Muntenia, operatorul concesionar de distribuție a energiei electrice din București, Ilfov și Giurgiu, de abuz de poziție dominantă și restrângere a concurenței, prin tergiversarea unor lucrări de racordare la rețeaua de distribuție și avantajarea altora, prin prezentarea unor soluții neeconomice de racordare, precum și prin comportamentul de plată a serviciilor prestate de firmele care execută instalațiile de racordare.
Tranzacția prin care compania franceză Antalis, lider european în distribuția de hârtie pentru birouri, ambalaje industriale și comunicare vizuală, preia furnizorul român de materiale pentru industria publicitară Verla, mutare anunțată în vară de Profit.ro și prin care francezii își extind prezența pe piața românească de profil, a fost evaluată la 2,6 milioane euro, sumă ce poate fi ajustată la finalizarea tranzacției în funcție de datoria netă și capitalul circulant ale Verla la acel moment, relevă ultimele date analizate de Profit.ro.
Potrivit unei decizii recente a ANRE, de la 1 ianuarie 2019, rata reglementată a rentabilității operatorilor de distribuție a energiei electrice va fi de 5,66%, cu peste 26% mai mică față de cea în prezent în vigoare, de 7,7%. Indicatorul reprezintă un parametru foarte important luat în considerare la stabilirea tarifelor reglementate de distribuție achitate de consumatori pe facturi.
Tranzacția prin care compania franceză Antalis, lider european în distribuția de hârtie pentru birouri, ambalaje industriale și comunicare vizuală, preia furnizorul român de materiale pentru industria publicitară Verla, mutare anunțată în vară de Profit.ro și prin care francezii își extind prezența pe piața românească de profil, a fost avizată de Consiliul Concurenței.
Vitacom Electronics, jucător pe piața locală de electro-retail, vizează extinderea pe piața din Ungaria, acolo unde se află în discuție cu importante rețele de magazine locale.
Războiul dintre reglementatori și distribuitori pe tema ratei de rentabilitate recunoscute acestora din urmă este doar ultimul episod al liberalizării unei piețe care, în continuare, rămâne în proporție de peste 90% puternic reglementată.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a decis să reducă cu peste 26% rata reglementată a rentabilității (RRR) companiilor de distribuție a energiei electrice, care reprezintă, practic, o marjă de profit garantată pentru activitatea de distribuție a operatorilor de profil, utilizată la calculul tarifelor de distribuție a energiei aprobate de ANRE și suportate de consumatori pe facturi.
Distribuitorul de energie E-Distribuție Banat a anunțat luni că va acorda, prin licitație publică deschisă, un contract de tip multi-servicii pentru lucrări de proiectare și realizare de rețele de medie și joasă tensiune, precum și pentru operațiuni de măsură și back-office în județele Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara, în valoare de până la 110 milioane de lei (aproximativ 23,7 milioane de euro).
E-Distribuție Muntenia a primit patru oferte pentru prestarea serviciilor de recepție a deranjamentelor de rețea (servicii call center) în următorii 3 ani, contractul fiind estimat la 11,96 milioane de lei, fără TVA.
Din cauza crizei, care a dus la explozia prețurilor pe piața angro de energie, în primul trimestru din 2017, Electrica SA a șocat investitorii de la BVB, afișând pierderi de peste 51 milioane lei. Ulterior, la jumătatea anului trecut, compania a revenit pe profit, însă cu un plus de doar 8 milioane lei.
Compania franceză Antalis, lider european în distribuția de hârtie pentru birouri, ambalaje industriale și comunicare vizuală, preia furnizorul român de materiale pentru industria publicitară Verla, mutare prin care își extinde prezența pe piața românească de profil, tranzacția, anunțată de Profit.ro luna trecută, fiind analizată acum de Consiliul Concurenței.
Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este dispusă să renunțe la propunerea privind utilizarea unei rate reglementate a rentabilității, de doar 2,07%, inferioară cu 3 puncte procentuale celei standard, pentru investiții constând în dotări și înlocuiri, în urma consultărilor avute cu companiile distribuitoare de energie electrică și acționarii acestora. Fondul Proprietatea, acționar la mai multe companii din domeniul distribuție de electricitate (E-Distribuție Banat, Muntenia și Dobrogea), a contestat chiar și rata de rentabilitate reglementată standard, pe care ANRE vrea s-o stabilească la 5,07%.