Statul român este beneficiarul principal al creșterii facturilor la gaz, acesta urmând a încasa în 2022 impozite și taxe de 2,7 miliarde de euro, o sumă de peste 5 ori mai mare decât cea încasată în 2021, estimează Asociația Energia Inteligentă (AIE), confirmând informațiile publicate de Profit.ro.
O femeie în vârstă de 70 de ani din Muntenii de Jos, județul Vaslui, a primit în luna decembrie a anului trecut o factură uriașă la gaze, în valoare de 33,5 milioane de lei. După ce a semnalat eroarea, pensionara a primit o nouă factură, însă și de această dată tot greșită.
Furnizorii unor categorii de produse cu risc fiscal ridicat vor putea transmite, de la 1 aprilie, facturile emise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în acest sistem, urmând ca de la 1 iulie furnizorii să fie obligați să transmită prin acest mecanism facturile emise, prevede un proiect de ordin de președinte ANAF. Totodată, proiectul de ordin prevede categoriile de produse: legume, fructe, băuturi alcoolice, construcții noi, produse minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș), precum și îmbrăcăminte și încălțăminte.
Un pensionar din Mureș a primit o factură de curent de aproape 10.000 de lei, din cauza unui contor defect. Furnizorul de energie a precizat că bărbatul își va primi banii înapoi luna aceasta.
Ministrul interimar al finanțelor, Dan Vîlceanu, anunță că s-a emis prima factură prin sistemul e-Factura, iar în paralel continuă operațiunea de conectare a caselor de marcat la sistemul informatic al ANAF. ”Sunt peste 400.000 de case de marcat conectate”, a transmis Vîlceanu.
Un număr de 29 de firme private s-au înrolat voluntar, în prima săptămână de la lansare, pentru utilizarea sistemului informatic e-Factură. Potrivit informațiilor Profit.ro, în cursul zilei de luni a fost emisă și prima factură electronică prin acest mecanism. Ministerul Finanțelor intenționează să regleze și să dezvolte sistemul informatic pe măsură ce se înrolează mai multe companii care emit facturi și testează astfel funcționalitățile e-Factură. În prezent, e-Factură a fost lansat opțional pentru achiziții publice, în relația dintre companii private și instituții de stat (B2G - business to government), urmând ca pentru aceste operațiuni să devină obligatoriu, potrivit informațiilor Profit.ro, de la 1 iulie 2022.
E-Factura urmează să devină obligatorie pentru achizițiile publice, în tranzacțiile dintre companii și instituții de stat (B2G-business to government), de la 1 iulie 2022, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro din surse oficiale. Sistemul este în prezent opțional. Un anunț făcut recent de Ministerul Finanțelor, menționează vag că "după o perioadă de acomodare cu lucru în platforma Ro e-Factura", aceasta va deveni obligatorie pentru toate achizițiile publice realizate în România, fără să precizeze termenul.
Sistemul RO e-Factura este disponibil de astăzi, 11 noiembrie, pentru relația între companii și autoritățile publice, iar în scurt timp va fi disponibil și pentru operațiunile comerciale exclusiv private. RO e-Factura este un sistem care permite 100% monitorizarea, analizarea și compararea costurilor pentru achizițiile publice, în timp real. În prezent opțional, sistemul eFactură va deveni obligatoriu pentru toate achizițiile publice realizate în România, după o perioadă de acomodare cu lucru în platforma Ro e-Factura.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un proiect care prevede procedura de utilizare și funcționare a sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, precum și de primire și descărcare a facturii electronice de către destinatarii facturii electronice emise în relația B2G în sistemul național privind factura electronică. Acest ordin face parte din seria de acte normative pregătite de autorități pentru introducerea sistemului e-Factură.
ANAF a pregătit un proiect de ordin de președinte pentru aprobarea procedurii privind organizarea și înscrierea în cadrul registrului RO e-Factura, precum și a modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului (084) ”Cerere privind înregistrarea în Registrul RO efactura/renunțare la cererea privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura”. Totodată, Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordin de ministru pentru aprobarea specificațiilor tehnice și de utilizare a elementelor de bază ale facturii electronice - RO_CIUS - și regulile operaționale specifice aplicabile la nivel național.
Măsurile adoptate de Senatul României de diminuare a facturilor la utilități sunt disproporționate, impactul asupra facturilor de electricitate fiind mai mare decât cel aferent facturilor de gaze, deși ponderea costului cu energia electrica este mai mică, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
Guvernul a adoptat astăzi ordonanța de urgență privind sistemul electronic de facturare e-Factură, proiect care a fost adoptat în primă lectură de săptămâna trecută. Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a declarat pentru Profit.ro că proiectul ar putea deveni operațional săptămâna aceasta. Noi amânări nu pot fi, însă, excluse, având în vedere că termenul maxim până la care trebuie să devină operațional este asumat în proiect ca 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG. Lansarea proiectului fusese anunțată pentru 1 octombrie.
Proiectul de ordonanță privind sistemul electronic de facturare e-Factură a fost pus în dezbatere de către Ministerul Finanțelor, în contextul în care lansarea acestuia este deja întârziată, iar proiectul a fost aprobat miercuri în primă lectură în ședința Guvernului. Aprobarea finală ar putea fi dată chiar în ședința de astăzi a executivului. Proiectul ar putea să devină operațional de săptămâna următoare, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu. Noi amânări nu pot fi, însă, excluse, având în vedere că termenul maxim până la care trebuie să devină operațional este asumat în proiect ca 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG. Ordonanța reglementează structura facturii electronice, precum și modalitatea de utilizare a Sistemului național privind factura electronică RO e-Factura de către operatorii economici și autoritățile și entitățile publice.
Sistemul eFactură ar urma să fie operațional săptămâna următoare, cu o întârziere de câteva zile față de termenul asumat oficial de 1 octombrie, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu. Sistemul va debuta pentru facturile dintre firme și sectorul public (business to government - B2G), urmând să fie extins și la relațiile dintre firme (business to business - B2B) de la la finalul anului. Autoritățile se așteaptă ca noul mecanism pentru facturi să contribuie la reducerea evaziunii.
Ministerul Finanțelor a publicat specificațiile tehnice pentru proiectul e-Factură, despre care premierul Florin Cîțu a anunțat săptămâna trecută că va fi lansat pe 15 septembrie în teste, urmând ca de la 1 octombrie să fie operațional pentru facturile emise în relația dintre firme și instituții de stat (B2G - business to government). O dezvoltare ulterioară a acestui sistem va viza și facturile emise între firme (B2B - business to business). Potrivit premierului, dezvoltarea sistemului eFactură va avea loc la finalul anului.
O companie și-a anunțat clienții că este obligată să modifice substanțial prețul energiei active din facturi. Un client a primit pe mail o notificare prin care află că de la 1 octombrie acest preț va crește cu peste 120%.
Sistemul e-Facturare va fi lansat pe 15 septembrie în teste, a anunțat astăzi premerul Florin Cîțu, urmând ca de la 1 octombrie să fie operațional pentru facturile emise în relația dintre firme și instituții de stat (B2G - business to government). O dezvoltare ulterioară a acestui sistem va viza și facturile emise între firme (B2B - business to business). Potrivit premierului, dezvoltarea sistemului eFactură va avea loc la finalul anului.
O persoană din orașul Cugir, județul Alba, a primit o factură record la curent, în valoare de 739.000 de lei, la un apartament în care nu locuiește nimeni.
Introducerea sistemului eFactură începând din septembrie, în regim pilot în raporturile dintre firme și instituții de stat, a fost anunțată în mai multe rânduri de către Florin Cîțu, în prezent premier, dar anterior și ministru al Finanțelor, precum și de către noul ministru al Finanțelor, Dan Vilceanu, un apropiat al lui Cîțu. Deși proiectul ar trebui să debuteze luna aceasta, cum au afirmat cei doi, Ministerul Finanțelor, instituția care derulează acest proiect prin CNIF, nu a făcut publice informații precum specificațiile tehnice, formatul, cum și unde anume vor fi încărcate facturile. Finanțele au lansat, însă, un anunț de consultare publică a pieței pentru un contract al cărui scop pare a fi retehnologizarea sistemului informatic eFactură, înainte de lansarea acestuia.
O familie din Alba-Iulia a avut parte de o surpriză neplăcută, după ce au primit factura la curent electric.
Premierul Cîțu a declarat că Guvernul va veni cu o soluție ”de a finanța și de aproba mai repede consumatorul vulnerabil”, având în vedere că firmele din domeniu au înregistrat profituri mai mari în urma creșterii prețurilor.
Agricultorii vor fi scutiți într-o cotă de până la 50% de cheltuielile privind asigurarea energiei necesare pentru funcționarea sistemelor de irigații, prevede un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Față de varianta discutată în primă lectură de Guvern în ianuarie, marea noutate este că, după ce va fi eventual adoptată de Legislativ și promulgată de președinte, Legea consumatorului vulnerabil va intra în vigoare doar de la 1 septembrie 2022 și nu de la 1 septembrie anul acesta, cum se preconiza inițial.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că, la un imobil al său, unde nu locuiește nimeni, a primit o factură la curentul electric de 972 de lei, în condițiile în care estimează un consum real în valoare de câteva zeci de lei. În acest context, ministrul susține că ordinul ANRE care reglementează cum se fac estimările de către distribuitorii de energie electrică trebuie modificat.
Majoritatea consumatorilor casnici care până la 1 ianuarie beneficiau de preț reglementat, inclusiv cei care au semnat după această dată un contract concurențial, vor primi facturi cu prețul energiei consumate în ianuarie la prețul de serviciu universal, adică mai mari cu un procent cuprins între 13 și 26 decât vechiul preț reglementat pentru energia consumată în perioada 1-19 ianuarie. Pentru energia consumată în decembrie este valabil vechiul preț reglementat. Acest lucru este valabil pentru facturile emise (sau intrate în circuitul de avizare) înainte de 20 ianuarie, data intrării în vigoare a ordinului Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) care permite alocarea unei “reduceri comerciale” de către furnizori. Facturile emise după 20 ianuarie ar trebui, în mod normal, să cuprindă și această reducere.