Al doilea cel mai vândut model al Opel, Mokka, primul care a primit propulsie electrică din gama constructorului german, își schimbă numele odată cu majorarea performanțelor bateriei.
Startul producției viitorului model electric al BMW, botezat generic Neue Klasse, va aduce pe automobile o nouă generație de baterii, a șasea, care va oferi capacități mai mari de stocare și viteze crescute de încărcare.
Zvonurile care au apărut în ultima perioadă în presa germană s-au confirmat odată cu anunțul oficial al șefilor VW Group, care au realiniat strategia mărcii VW. Decizia majoră este legată de profilul de producție al uzinei principale a mărcii, din Wolfsburg.
Stellantis își extinde activitățile din segmentul de electrificare, țintind și vehiculele cu combustie existente pe șosele. Împreună cu Qinomic, constructorul francez intră în sectorul de retrofit cu motoare electrice.
Elon Musk a fost gazda unui eveniment foarte important pentru marca Tesla, cel care a marcat livrarea primelor camioane Semi Truck. Primul client este Pepsi, companie care a comandat câteva sute de astfel de vehicule pentru flota proprie.
Viitorul Mercedes-Benz eSprinter urmează să fie lansat anul viitor, în luna februarie, însă constructorul face ultimele teste înainte de premiera acestui vehicul comercial complet electric. Inginerii au reușit să parcurgă tur-retur un traseu între Stuttgart și Munchen, cu o singură încărcare.
Opel a prezentat versiunea complet electrică a compactei Astra, prima generație lansată în era Stellantis, care va începe livrările în primăvara anului viitor.
Nomad Electric, furnizor de servicii în construcția și întreținerea instalațiilor mari si foarte mari de fotovoltaice, își deschide sucursala în București. Demararea operațiunilor pe piața din România este în concordanță cu strategia de dezvoltare internațională a companiei.
Ford Pro, divizia de vehicule comerciale a constructorului american, a prezentat primele imagini și informații ale noului automobil E-Tourneo Custom, un vehicul multi-rol, așa cum este descris de companie, care face prte din ofensiva electrică a mărcii.
SUV-ul Dacia Duster urmează să fie prezentat la sfârșitul anului 2023 și să fie lansat pe piață în 2024, după cum arată programul confirmat de oficialii Renault Group și cei ai Dacia. Între timp, apar noi informații referitoare la caracteristicile viitorului model.
Constructorul japonez Toyota a prezentat la scurt timp după premiera mondială a sedanului hibrid Prius un nou concept car al unui SUV compact, din familia bZ (bellow Zero).
Cel de-al patrulea automobil electric din gama BMW a intrat în producție în uzina din Regensburg în care este produsă și versiunea X1 cu combustie. Mașina poate fi deja comandată, inclusiv în România, iar în curând vor începe și livrările.
Ford Trucks este divizia de camioane a mărcii americane, activitatea acesteia fiind cesionată pentru nu mai puțin de 40 de țări parteneriatului Ford Otosan, care și produce camioanele pe care le vinde. Cel mai nou produs al acestei divizii este camionul electric, care a fost prezentat la Hanovra și care acum este testat de parteneri ai Ford Truck pe șoselele din România.
Ca să ajungi în Golcuk, un oraș cu mai puțin de 200.000 de locuitori, trebuie să pleci din Istanbul, în direcția Ankara, și să intri în Asia în plin. Aici este locul în care s-a dezvoltat Ford Otosan, o companie născută în 1959, care a evoluat, în mai multe etape, prin asocierea conglomeratului Koc cu producătorul american de automobile Ford. Dar istoria reală a acestei asocieri pleacă din 1928, în momentul în care a fost deschis primul dealer Ford Koc. Aici, în Golcuk, printre miile de autovehicule construite, care așteaptă să fie încărcate pe vapoare sau autotrenuri, se iau în aceste zile și deciziile privind viitorul fabricii de automobile din Craiova.
Explozia prețurilor tuturor surselor utilizate pentru încălzire, dar și diferitele subvenționări, plafonări și compensări au transformat calculele pe care o gospodărie și le face pentru plata facturii într-un adevărat coșmar.
Toyota derulează planul de lansare în masă a noii generații de automobile electrice odată cu anunțul celui de-al doilea model al seriei bZ, rezultatul unei colaborări cu chinezii de la BYD și de la FAW.
Prima limuzină de lux Rolls Royce echipată exclusiv cu motor electric a fost lansată de marca britanică deținută de BMW Group, pregătind astfel intrarea în era electrificării.
Grupul german BMW a pregătit investiții semnificative în două uzine, una urmând să fie construită de la zero. Este vorba despre modernizarea fabricii din Spartanburg și despre o nouă fabrică de baterii.
Mai sunt destule zile până când a treia generație Duster va fi dezvăluită, momentul lansării pe piață fiind 2024, cu o posibilă premieră mondială la finalul anului viitor. În acest timp, compania lucrează la soluțiile cu ajutorul cărora Duster își va păstra trăsăturile care l-au făcut celebru: tracțiunea integrală, robustețea și designul cu accente off-road. Cel care se ocupă de motoare și platforme la Dacia, Didier Michaud, care se ocupă de strategia motorizărilor Dacia, ne-a explicat că varianta cu motor benzină și un motor electric pe spate este o soluție luată în calcul pentru Duster 3.
Xavier Martinet, cel care conduce vânzările și marketingul Dacia, a fost prezent la standul mărcii din Paris, în cadrul Salonul Auto din Paris, unde a dezvăluit câteva informații importante pentru viitorul Dacia, printre acestea numărându-se și faptul că nu este exclus ca marca să-și extindă gama, în viitor, dar și că se ia în calcul o posibilă electrificare a lui Logan.
Fondatorul Nikola, Trevor Milton, a fost găsit vinovat pentru fraudă, de un juriu american, în baza acuzațiilor că i-a mințit pe investitori cu privire la tehnologia companiei de vehicule electrice.
„Dacia va fi campionul motoarelor cu combustie atât timp cât vom putea”, spune Denis le Vot, CEO-ul mărcii Dacia, indicând și care va fi parcursul mărcii românești în era electrificării.
Sony Honda Mobility a anunțat că în 2026 va fi lansat primul automobil dezvoltat în comun de compania auto niponă și de gigantul din domeniul electronicelor. Se ia în considerare și lansarea în Europa. Honda și Sony au anunțat în luna mai că vor crea o companie mixtă care să producă și să vândă mașini electrice, primele modele urmând să iasă pe piață peste câțiva ani.
Francezii de la Renault își extind gama de automobile electrice cu încă un model destinat transportului de pasageri, derivat din noua generație Kangoo. Salonul de la Paris va găzdui premiera lui Kangoo E-Tech.
Marca Opel a anunțat că va readuce în actualitate vechile versiuni de top GSE, care erau folosite pentru mașinile performante ale mărcii, echivalantele GTI de la Volkswagen.