Trăim într-o lume mai complicată ca niciodată și vedem asta în fiecare zi, de aceea este foarte important să ne asigurăm că sectorul energetic este sigur în fața atacurilor venite din partea actorilor statali sau nestatali, a declarat, luni, la evenimentul Energy CyberGuard, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), controlat integral de Ministerul Energiei, vrea să presteze servicii de sistem pentru Transelectrica, operatorul sistemului energetic național (SEN), prin livrarea de energie de rezervă de către termocentrala sa pe huilă Paroșeni, cu putere instalată de 150 MW.
Investitorii se tem, evident, că investițiile lor în active energetice din Ucraina vor ajunge ținte ale inamicului rus. Și totuși, aceste incertitudini par a putea fi compensate cu avantaje de negăsit în Occident, cum ar fi autorizațiile acordate pe repede înainte, costurile investiționale semnificativ mai mici, precum și șansa de a intra devreme pe piața ucraineană emergentă a energiei, cu un potențial de viitor extrem de promițător.
România, Slovacia și Polonia acordă vineri ajutoare de avarie de urgență sistemului energetic al Ucrainei, după cel mai agresiv atac cu rachete și drone al Rusiei asupra infrastructurii energetice a țării vecine executat de la începutul războiului încoace, care a provocat distrugeri mai multor hidrocentrale, termocentrale, stații de transformare și linii electrice de transport și distribuție.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, va primi subvenții de stat de sute de milioane de lei pentru achizițiile obligatorii de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) aferente producției de electricitate din 2023 și de anul acesta, potrivit unei hotărâri de Guvern adoptată astăzi.
Compania de stat Transelectrica, operatorul de transport și sistem al rețelei electrice a României, vrea să modernizeze instalațiile sanitare și de canalizare de la sediul Dispecerului Energetic Național (DEN), inclusiv pe cele aferente adăpostului antiatomic al instituției.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, va primi subvenții de stat de sute de milioane de lei pentru achizițiile obligatorii de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) aferente producției de electricitate din 2023 și de anul acesta, potrivit unui document guvernamental.
Grupul ceh Nano Energies a confirmat demararea activității de agregare de către subsidiara sa românească Digital Energy Services Romania, din postura de al treilea jucător licențiat pe piața românească incipientă de profil a centralelor virtuale de energie. Intrarea cehilor în România a fost anunțată de Profit.ro în vara anului trecut.
Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor de stat sub formă de grant în valoare de aproape 350 milioane lei companiei de stat Complexul Energetic Valea Jiului, controlată de Ministerul Energiei, cea care a preluat recent activele funcționale energetice și industriale ale termocentralei Paroșeni și ale exploatărilor miniere Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan.
Încă 3 companii energetice de stat vor fi scutite de la aplicarea prevederilor așa-numitei ″Legi a austerității″ nr. 296/2023, după ce anterior existase OK-ul pe exceptarea de la aceasta a Complexului Energetic Valea Jiului, cel care a preluat recent activele funcționale energetice și industriale ale termocentralei Paroșeni și ale exploatărilor miniere Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan în contul ștergerii de datorii bugetare de peste 1 miliard de lei ale Complexului Energetic Hunedoara, societate aflată în insolvență de peste 7 ani.
Ajutorul de stat sub formă de grant în valoare de 350 milioane lei pregătit de către Ministerul Energiei pentru a fi acordat companiei de stat Complexul Energetic Valea Jiului va trebui să asigure supraviețuirea Complexului până la vară, nu până la primăvară, cum se dorea inițial.
Complexul are în prezent circa 2.000 de angajați, după preluarea activelor funcționale și industriale ale termocentralei Paroșeni și ale exploatărilor miniere Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan în contul ștergerii de datorii bugetare de peste 1 miliard de lei ale Complexului Energetic Hunedoara, societate aflată în insolvență de peste 7 ani.
Pierderile provocate de executarea unei tranzacții au reprezentat unul dintre motivele pentru care cei de la Gothaer au decis să se retragă de pe piața românească, asigurătorul fiind preluat de Allianz Țiriac.
Pe 2 octombrie, Guvernul a aprobat prin ordonanță de urgență un ajutor de stat de 70,5 milioane lei pentru Complexul Energetic Valea Jiului, însă acesta acoperă necesarul de finanțare al companiei doar pentru lunile octombrie și noiembrie.
Reactorul 1 al centralei nucleare Cernavodă, deconectat automat ieri din cauza condițiilor meteo severe, a fost reconectat la sistemul energetic național, au anunțat Nuclearelectrica și Ministerul Energiei, ministerul precizând că unitatea va ajunge la putere nominală în cursul zilei de mâine.
Vântul puternic a scos din funcțiune aproape 100 de linii de medie tensiune în Dobrogea și 95 de localități din regiune erau în continuare fără curent electric duminică dimineață, a anunțat operatorul de distribuție Rețele Electrice Dobrogea, fostul E-Distribuție Dobrogea.
Perturbațiile din sistemul energetic național cauzate de condițiile meteo au dus la deconectarea automată a unuia dintre reactoarele centralei nucleare Cernavodă, precum și la oprirea producției unor turbine eoliene cu putere instalată totală de 1.000 MW, a anunțat sâmbătă seară Ministerul Energiei.
Complexul Energetic Valea Jiului SA (CEVJ) și Green Gravity au încheiat joi un acord-cadru de cooperare pentru a explora posibilitatea aplicării tehnologiei inovative de stocare a energiei Green Gravity în șaptesprezece (17) puțuri de mină în cele patru (4) operațiuni miniere din Valea Jiului din Romania, informează Ministerul Energiei.
Noul director general al Complexului Energetic Valea Jiului este inginerul Eusebiu Durbacă, mandatul său fiind unul provizoriu de 5 luni, până la demararea procesului de selecție pe criteriile guvernanței corporative, a informat compania.
România este vulnerabilă la blackout și îmi asum ceea ce spun, pentru că știu cum a fost proiectat sistemul energetic, a afirmat la o dezbatere de specialitate, Carmencita Constantin, directorul general al General Electric (GE) Power Infrastructure.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlată de Ministerul Energiei, a anunțat decesul unui angajat de la cariera de lignit Roșia.
Peste 1.000 de angajați au fost disponibilizați în perioada 2016-2022 de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), care a preluat recent în administrare activele funcționale ale termocentralei Paroșeni și ale exploatărilor miniere de huilă Lonea, Livezeni, Vulcan și Lupeni, sub noua denumire de Complexul Energetic Valea Jiului.
Cuarțul a fost exploatat în Valea Jiului pe perimetrul Șiglău-Uricani, până în anii ’90. O licență de exploatare pentru perimetru a fost în vigoare până în 2015, când a fost anulată de către ANRM ca urmare a unei decizii judecătorești.
România va solicita Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, ale cărei termene în prezent în vigoare au fost asumate de statul român atât prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și prin planul de restructurare și decarbonare a Complexului, aprobat de Bruxelles, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Guvernul a consfințit juridic în ședința de astăzi ștergerea de datorii bugetare și fiscale în valoare de peste 1 miliard de lei ale Complexului Energetic Hunedoara (CEH), aflat în insolvență și sub spectrul de acum iminent al falimentului, prin darea în plată către acționarul unic, Ministerul Energiei, a activelor funcționale și industriale ale termocentralei Paroșeni, exploatărilor miniere Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan și sucursalelor Prestserv și Sediul Executiv.