Kimberly Reed, șefa agenției de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank US, a evocat recent la centrala nucleară Cernavodă, pentru extinderea și retehnologizarea căreia banca americană de stat ar putea oferi finanțare de miliarde de dolari, decizia luată în 1981 de președintele de atunci al SUA, Ronald Reagan, de a aproba acordarea de către instituție a unui împrumut de aproape 121 milioane dolari pentru ca statul român să cumpere de la gigantul american General Electric două turbogeneratoare pentru unitățile 1 și 2 de la Cernavodă.
Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, a lansat o licitație pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție a unui compex de clădiri pe platforma nucleară de la Mioveni a Institutului de Cercetări Nucleare (ICN) din cadrul RATEN, clădiri care vor găzdui mai multe instalații și laboratoare din cadrul proiectului paneuropean de cercetare ALFRED, de testare și validare a reactoarelor nucleare din generația IV, cu tehnologie bazată pe reacția de fisiune cu neutroni rapizi.
Nuclearelectrica a lansat o licitație pentru a achiziționa servicii de inginerie necesare elaborării programului de conservare a sistemelor și componentelor unității 1 de la Cernavodă pe perioada retehnologizării, plus asistență tehnică pe perioada implementării acestuia. Valoarea achiziției este estimată la peste 3,7 milioane euro (circa 18 milioane lei).
Studiul de fezabilitate privind proiectul de retehnologizare a reactorului 1 de la centrala nucleară Cernavodă, pentru achiziția căruia operatorul de stat Nuclearelectrica a lansat recent o procedură de consultare a pieței, va trebui să evalueze inclusiv dacă, pentru a fi rentabilă economic, retehnologizarea va avea nevoie și de măsuri de sprijin din partea statului.
Guvernul se gândește, la rândul său, la dividende suplimentare de la companii de stat, după modelul Fondului Proprietatea (FP), o decizie în acest sens fiind încă în discuție, afirmă pentru Profit.ro surse guvernamentale, după o întrevedere, miercuri, a premierului Ludovic Orban cu reprezentanții Fondului. Profit.ro a anunțat recent că FP, acționar minoritar, solicită ca Nuclearelectrica să distribuie dividende suplimentare de peste jumătate de miliard de lei și cere și convocarea AGA la Hidroelectrica, pentru distribuirea de dividende suplimentare de 1,25 miliarde lei, solicitări criticate.
Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă controlat de statul român prin Ministerul Economiei, a transmis, în replică la solicitarea acționarului minoritar Fondul Proprietatea, ca SNN să distribuie dividende suplimentare de peste jumătate de miliard de lei, că o astfel de distribuire ar afecta grav capacitatea companiei de a implementa proiectul retehnologizării reactorului 1 al centralei.
Potrivit Nuclearelectrica, studiul tehnic de evaluare a stării reactorului 1 al centralei de la Cernavodă trebuie finalizat până cel târziu în a doua jumătate a anului 2020. Asta pentru ca, pe baza sa, să poată fi întocmit studiul de fezabilitate a retehnologizării, cu termen de finalizare până la sfârșitul anului 2021, iar activitățile de pregătire a retehnologizării să poată începe în 2022.
Capacitățile de producție a energiei nucleare au atins un maximum istoric pe plan mondial, însă numărul de proiecte noi în domeniu este redus, arată un studiu publicat marți.
Centrala nucleară de la Cernavodă a început să atragă atenția specialiștilor români plecați în străinătate, care doresc să se întoarcă în țară pentru a lucra la viitoarele proiecte ale Nuclearelectrica (SNN), a declarat, miercuri, Cosmin Ghiță, directorul general al producătorului de energie, într-o conferință de presă.
Compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, controlată de statul român prin Ministerul Energiei cu peste 82% din acțiuni, și-a majorat profitul net cu 60% în primul semestru al anului, la 290,6 milioane lei, deși producția sa de energie a scăzut cu circa 1%.
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă controlat de Ministerul Energiei, și gigantul chinez de stat China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat în cadru oficial acordul preliminar cu privire la continuarea proiectului construirii și operării reactoarelor 3 și 4 de la centrala Cernavodă.
Ideologia la modă din Europa Occidentală, ecologismul, atunci când este aplicată “cu orice preț”, poate avea consecințe neintenționate extrem de grave. În Europa, renunțarea la resursele convenționale de energie a accentuat dependența de gazul rusesc, considerat drept o resursă de tranziție către un viitor 100% regenerabil. În plus, cum zonele în care vântul bate puternic nu se suprapun cu cele puternic urbanizate, rețelele naționale sunt puse sub o mare presiune, cum este cazul Suediei, unde, potrivit Bloomberg, marile orașe riscă să se confrunte în viitorul apropiat cu black-out-uri.
Acționarii companiei de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă controlat de Ministerul Energiei, vor lua în discuție săptămâna viitoare aprobarea formei preliminare a acordului cu gigantul chinez de stat China General Nuclear Power Corporation (CGN) pentru implementarea proiectului construirii și operării reactoarelor 3 și 4 de la centrala Cernavodă, care prevede că compania mixtă ce va implementa proiectul va fi înființată cu un capital social minim, de doar 90.000 lei.
Statul a decis să nu mai încaseze dividende sub formă de numerar extras din conturile companiei, ci să i se aloce acțiuni noi la companie în contul dividendelor cuvenite, majorându-și astfel cota de participare la aceasta.
Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a declarat luni că nu vrea ca Germania să importate energie nucleară ieftină din țările vecine pentru a compensa programata închidere a termocentralelor până în 2038, transmite Reuters.
Potrivit Nuclearelectrica, studiul tehnic de evaluare a stării reactorului 1 al centralei de la Cernavodă trebuie finalizat până cel târziu în a doua jumătate a anului 2020. Asta pentru ca, pe baza sa, să poată fi întocmit studiul de fezabilitate a retehnologizării, cu termen de finalizare până la sfârșitul anului 2021, iar activitățile de pregătire a retehnologizării să poată începe în 2022.
Majorarea cu 22% a prețului mediu al tranzacțiilor cu energie de pe piața concurențială a contractelor bilaterale de la OPCOM în primele 9 luni ale anului a dus la creșterea cu 28,3% a profitului net al Nuclearelectrica, la aproape 321 milioane lei, în pofida scăderii ușoare, cu 1,55%, a producției celor două reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă.
Prețul mediu al energiei electrice pentru orele de de vârf de consum tranzacționată pe piața spot, pentru ziua următoare (PZU), de la bursa de specialitate OPCOM, a urcat din weekend și până în prezent cu peste 36%, la 451 lei/MWh (97,25 euro/MWh), deficitul de electricitate făcând România cea mai scumpă piață din regiune. Față de aceeași perioadă a anului trecut, scumpirea este de 28%, de la 75,96 euro/MWh.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat o decizie a Comisiei Europene din 2014, de aprobare a ajutorului de stat acordat de Marea Britanie proiectului de construire a centralei nucleare Hinkley Point C în parteneriat cu compania chineză de stat China General Nuclear Power și cu francezii de la EDF, respingând contestația Austriei și Luxemburgului, care reclamaseră în 2015 că ajutorul de stat respectiv ar încălca normele UE.
Anul acesta, ca urmare a liberalizării totale a sectorului, Nuclearelectrica nu a mai fost obligată să livreze o parte din energia produsă la prețuri reglementate stabilite de ANRE, mai mici decât cele de pe piețele concurențiale administrate de OPCOM. Astfel, 79% din vânzările companiei s-au efectuat pe bază de contracte bilaterale, iar restul pe piața pentru ziua următoare și piața intraday.
Guvernul a aprobat un memorandum confidențial privind unele măsuri necesare pentru asigurarea continuității proiectului construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă și pentru finalizarea negocierilor cu compania chineză de stat China General Nuclear Power, care prevede, în mare, mai multă libertate de mișcare în negocieri pentru Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei.
De la semnarea memorandumului de înțelegere cu CGN pentru proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă din urmă cu aproape 3 ani, din toamna lui 2015, Nuclearelectrica a fost asistată în negocierile cu partea chineză de un consorțiu format din Deloitte Consultanță, Elcomex IEA și casa de avocatură Peli Filip, însă contractul cu respectiva asociere expiră în octombrie anul acesta.
În 2016, reactoarele nucleare erau în funcțiune în jumătate din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Spania, Franța, Ungaria, Olanda, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Marea Britanie, în timp ce în celelalte 14 țări membre nu există facilități nucleare, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Peste 45% din necesarul de electricitate al României este produs astăzi de Hidroelectrica, arată datele publicate pe site-ul operatorului de transport al energiei electrice Transelectrica.
China își va tripla capacitatea de producție a energiei nucleare în următorii 20 de ani și va deveni cel mai mare producător la nivel mondial, depășind Statele Unite, potrivit estimărilor Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite MarketWatch.