Un tribunal din Turcia a admis o plângere depusă de opoziție împotriva costisitorului proiect de construire a Canalului Istanbul promovat de președintele Recep Tayyip Erdogan, potrivit Rador, care citează publicația elenă
Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, înființează în Germania un partid – ramificație a AKP, cu scopul de a participa la alegerile europene din luna iunie, potrivit revistei Bild. Clasa politică din Germania reacționează deja, potrivit Rador Radio România.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a semnat ratificarea de către parlament a candidaturii Suediei pentru aderarea la NATO, se arată în jurnalul oficial al președinției, ceea ce reprezintă ultimul pas în aprobarea de către Ankara a aderării Stockholmului la alianță, relatează Reuters.
Un miting de câteva zeci de mii de persoane - printre care și unul dintre fiii președintelui turc, considerat un potențial succesor al său - s-a întins luni peste și în jurul podului Galata din Istanbul pentru a denunța "terorismul PKK și al Israelului" și pentru a-i susține pe palestinienii din Gaza, potrivit unui jurnalist AFP.
Ungaria și Turcia au încheiat un acord de cooperare strategică de nivel înalt, documentul în acest sens fiind semnat de premierul ungar Viktor Orbán și președintele turc Recep Tayyip Erdogan, la Budapesta. În declarația făcută după semnarea acordului, prim-ministrul maghiar a spus că "marele plan este ca turcii și maghiarii să fie împreună câștigători ai secolului XXI", relatează MTI.
Un deputat islamist turc, Hasan Bitmez, din cadrul Partidului Fericirii, a leșinat la tribunal Parlamentului turc, după ce a criticat politica Guvernului lui Recep Tayyip Erdogan, pe care nu o consideră suficient de fermă împotriva Israelului, relatează Le Figaro.
Președintele turc Recep Tayyp Erdogan și premierul elen Kyriakos Mitsotakis au promis joi la Atena o reclădire istorică a relațiilor dintre țările lor, adversare unite de apartenența comună la NATO, relatează Reuters.
Președintele turc Recepp Tayyip Erdogan reproșează faptul că Turcia și-a ”respectat toate promisiunile”, spre deosebire de Uniunea Europeană (UE), iar ”dacă UE intenționează să pună capăt procesului aderării (Turciei), care există doar pe hârtie, n-are decât”, relatează AFP.
Ucraina trebuie să aibă o abordare mai flexibilă pentru a revigora acordul cu Rusia pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră, din care Moscova s-a retras în iulie, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan în conferința de presă comună cu Vladimir Putin, relatează CNN.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan se deplasează în Rusia pentru a discuta cu omologul său Vladimir Putin despre reluarea acordului privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră la timp pentru recolta de toamnă, relatează AFP.
Premierul ungar Viktor Orbán l-a invitat la Budapesta pentru o vizită oficială pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a acceptat invitația, a transmis șeful biroului de presă al prim-ministrului ungar.
Președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că încă mai speră ca liderul rus Vladimir Putin să viziteze Turcia luna aceasta, în timp ce Ankara depune eforturi pentru a restabili un acord care permite Ucrainei să își exporte cerealele prin Marea Neagră, scrie The Guardian.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că ratificarea aderării Suediei la NATO va ajunge în Parlamentul de la Ankara abia la toamnă, când se redeschide sesiunea, iar între timp așteaptă ca autoritățile de la Stockholm să ia anumite măsuri "împotriva terorismului", relatează Reuters.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a părut să facă o schimbare crucială în ceea ce privește viitorul politicii monetare a țării sale afectate de inflație, afirmând că va adera la viziunea noului său ministru de Finanțe cu privire la ratele dobânzilor din Turcia, ceea ce înseamnă o revenire la economica ortodoxă după ani de control puternic al statului asupra băncii centrale și refuzul de a majora ratele dobânzilor în ciuda creșterii inflației, transmite CNBC.
Președintele Tayyip Erdogan a numit-o pe Hafize Gaye Erkan, director financiar în Statele Unite, pentru a conduce Banca Centrală a Turciei, pe fondul încercărilor de a înăspri politica monetară după ani de reduceri ale dobânzii, transmite Reuters.
Președintele Recep Tayyip Erdoğan nu a avut, probabil, nevoie de voturile cetățenilor turci din Germania și Olanda pentru a se impune în recentele alegeri prezidențiale din Turcia. Chiar și așa, Erdoğan a obținut majoritatea voturilor internaționale, inclusiv aproape 70% dintre voturile din Germania și Olanda. Întrucât nu toți germanii sau olandezii cu origini turcești votează la alegerile din Turcia, astfel de statistici trebuie tratate cu atenție. Dar naționalismul turc de dreapta pare să suscite un mare interes în rândul cetățenilor cu dublă cetățenie. Iar astfel de naționaliști de peste hotare tind să fie gălăgioși în legătură cu convingerile lor și conduc prin orașele germane claxonând și strigând sloganuri politice.
Recep Tayyip Erdogan a depus, sâmbătă, la Ankara, jurământul pentru un nou mandat de cinci ani la conducerea Turciei.
Președintele turc în exercițiu Recep Tayyip Erdogan a fost reales în funcție, în turul doi al alegerilor prezidențiale, anunță președintele Consiliului Electoral Suprem (YSK), relatează BBC News și CNN.
Președintele turc în exercițiu Recep Tayyip Erdogan le mulțumește duminică alegătorilor pentru că i-au încredințat conducerea Turciei încă patru ani, relatează BBC News.
Primele date arată un rezultat strâns în turul doi al alegerilor prezidențiale turce, între Recep Tayyip Erdogan și Kemal Kilicdaroglu, relatează BBC News
Secțiile de votare s-au închis în Turcia, iar votarea a încetat în turul doi al alegerilor prezidențiale, în care reprezentantul opoziției Kemal Kilicdaroglu în înfruntă pe președintele în exercițiu Recep Tayyip Erdogan, relatează Daily Sabah și Anadolu.
Președintele turc în exercițiu Recep Tayyip Erdogan i-a îndemnat sâmbătă pe turci să iasă la vot, duminică, în turul doi al alegerilor prezidențiale, în care-l înfruntă pe Kemal Kilicdaroglu, care le-a cerut alegătorilor să scoată Turcia din ”groapa întunecată” a celor 20 de ani ai regimului rivalului său, relatează Reuters.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în vârstă de 69 de ani, a ieșit întărit în urma votului test de duminică și se află într-o poziție puternică pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care va avea loc la 28 mai. În același timp, performanța electorală a rivalului său, Kemal Kılıçdaroğlu, a fost dezamăgitoare, sub așteptări, în primul tur de scrutin. Balanța ar putea fi înclinată de un al treilea om, ultranaționalistul Sinan Ogan.
Turcia va avea al doilea tur de scrutin la 28 mai, indică datele după procesarea a 89,2 la sută din voturi.
”Când îți dai seama că Erdogan stă în spatele tău”. Așa și-a intitulat tweetul Ragıp Soylu, șeful biroului din Turcia al publicației Middle Eastern Eye, în care doi alegători așteaptă cu răbdare să voteze la Istanbul