În pofida unui tablou pozitiv al piețelor internaționale, la Bursa de Valori București am avut o deschidere „roșie”, în contextul căderii guvernului Mihai Tudose. Declinul este cu puțin sub un procent. „Este ușoară scăderea. Nu e ceva îngrijorător”, spune Marcel Murgoci de la casa de brokeraj Estinvest Focșani, adăugând că impactul asupra pieței de acțiuni ar urma să fie mai vizibil dacă actuala criză guvernamentală se adâncește. Reacția din piață este acum mai puțin negativă decât cea de la demiterea guvernului Sorin Grindeanu, din vara anului trecut.
Într-o zi pozitivă pe bursele europene, indicii principali de la BVB au avut închideri „roșii”. Piața locală nu se poate conecta la trendul din piețele mari de acțiuni, iar Marcel Murgoci, director de operațiuni la SSIF Estinvest, spune că impactul negativ vine din mediul politic și ca urmare a măsurilor din zona guvernamentală.
Pe sistemul alternativ de tranzacționare al Bursei de Valori București vor fi disponibile la tranzacționare, începând de joi, alte 18 acțiuni mutate pe această platformă în urma fuziunii BVB cu Sibex, care li se alătură altor 9 emitenți care deja au făcut acest pas în a doua parte a anului. Măsura a fost luată în contextul în care pentru multe companii nu este știut când vor convoca AGA pentru urmărirea procedurilor stiuplate inițial de ASF. Acționarii societăților primesc bine știrea, recunoscând că aveau așteptări pesimiste privind sosirea la tranzacționare a acestor acțiuni.
Un număr de 24 de companii listate pe sistemul alternativ de tranzacționare al Bursei de la Sibiu absorbită de BVB au fost transferate de drept pe piața AeRO de la București.
Deși indicii americani escaladează noi maxime, iar piețele europene au, de asemenea, o secvență pozitivă, indicele BET de la BVB rămâne blocat între 2 repere tehnice importante, fără a participa la elanul pozitiv la nivel global. „O piață care pare în așteptarea unor evenimente”, spune un broker.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a votat astăzi pentru fuziunea prin absorbție a operatorilor de piață Bursa de Valori București și Sibex.
Adunarea Generală a Acționarilor de la BVB a respins astăzi o propunere a unui grup de acționari, reprezentând brokeri pe segmentul de retail, de a nu fi acceptată schema de comisionare și tarifare aprobată la AGA de bilanț. Astfel, va rămâne și taxa minimă de 0,95 lei/acțiiune pe ordinul executat, despre care Dan Paul, președintele Asociației Brokerilor, spunea că omoară retailul.
Asociația Brokerilor și o serie de case de brokeraj controlând 7,09% din acțiunile Bursei de Valori București cer introducerea pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor un punct care vizează anularea deciziei din AGOA de bilanț privind noua schemă de tarifare. Aceasta introduce un tarif minim pe ordinul executat și a fost încă de atunci contestată de o serie de brokeri. „Omorâți tot retailul”, avertiza unul dintre ei.
Urmare a procesului de fuziune dintre Bursa de Valori București și Sibex, doar 8 emitenți de la Sibiu, mai puțin de un sfert, au realizat demersurile legale de mutare la BVB. ASF analizează mijlocul prin care celelalte companii pot fi transferate automat, în baza regulamentului aferent în vigoare, pentru ca investitorii să nu fie afectați de o absență îndelungată de la tranzacționare. Unii dintre acționarii minoritari sunt însă resemnați și cred că va dura chiar și mai mult de 3 luni până când toate acțiunile vor fi listate la București. „La Crăciun de-acuma”, zice unul dintre ei.
Casa de brokeraj din Brașov SSIF Romintrade și-a notificat clienții că va înceta unilateral relațiile contractuale cu aceștia, în condițiile în care se retrage din piață după 22 de ani de activitate. „Va continua seria de închideri de brokeri”, spune Lucian Isac, director general la Estinvest Focșani.
La Bursa de Valori București, investitorii consolidează avansul câștigat în ultimul timp prin volume în creștere. Datele macroeconomice bune, rezultatele financiare pozitive la T1 și dividendele în creștere încurajează tendința ascendentă și activitatea de tranzacționare, punctează Marcel Murgoci, director de tranzacționare la SSIF Estinvest Focșani.
Subscrierea de aproape 1 miliard de euro pe tranșa investitorilor individuali este calificată drept „gonflată” de un investitor de retail ce reclamă abuzul în utilizarea scrisorilor de garanție bancară. Nivelul mediu de 150.000 de euro al plasamentelor nu are legătură cu ce știm despre realitatea bursieră românească. O casă de brokeraj cuantifică participarea la numai 2.000 de persoane, iar investitori pun multe ordine chiar în legătură cu apropiați ai emitentului și intermediarilor. „Nu e un proces de ofertă corect”, spune un investitor din Ardeal.
Bursa de Valori București a decis astăzi diminuarea comisioanelor variabile, în paralel cu introducerea unui tarif unic de 0,95 lei/acțiune pe fiecare ordin executat indiferent de dimensiunea acestuia. „O barieră în plus în calea lichidității”, spune unul dintre acționarii care au votat împotrivă.
Claudia Gabriela Ionescu de la BRD Groupe Societe Generale a fost votată de acționari cu 76% de voturi „pentru” în Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București.
Într-o ședință caracterizată de acalmie, în piața deal a fost realizată o tranzacție specială în valoare de 27,26 milioane lei, cu 2,53% din acțiunile SIF Banat Crișana.
Bursa de Valori București a crescut în medie cu aproape jumătate de procent, indicele reprezentativ BET depășind nivelul de 7.500 de puncte. Societățile din domeniul energetic au susținut creșterile, în contextul în care investitorii mizează pe dividende mai mari după solicitările guvernului pentru companiile unde este majoritar pentru o repartizare reprezentând 90% din câștiguri, spune un trader.
Cu o singură excepție, toți profesioniștii pieței participanți la un sondaj al Profit.ro au indicat aprecieri ale indicelui reprezentativ de la Bursa de Valori București. Majoritatea așteptărilor sunt moderate, deși unele proiecții împing indicele și la valori cu 10% peste închiderea din 2016. Creșterea economică, repornirea listării societăților de stat și dividendele consistente sunt principalele argumente pentru prognozele optimiste.
Profesioniștii pieței contactați de Profit.ro întrevăd un an liniștit pentru lei. Toate cele 9 anticipări centralizate includ cotația în intervalul de variație din ultimii 5 ani, între 4,40 lei pentru un euro și 4,60 lei pentru un euro.
Ultima sesiune de tranzacționare de la BVB a acestei săptămâni a fost anostă, cu un rulaj al pieței de acțiuni, depășind cu puțin peste 10 milioane lei. Este în nota de slăbiciune a acestei săptămâni în care efervescența de pe bursele europene, cu creșteri chiar și de peste 5% ale indicilor, nu s-a regăsit și la București.
Într-o zi caracterizată de volume mai mici de 10 milioane lei, indicii principali de la Bursa de Valori București au rămas pracic pe nivelurile de referință ale zilei precedente.
Rulajul pieței de acțiuni de la BVB de astăzi a fost de 14,84 milioane lei. Traderul Marcel Murgoci spune că reperul de 3-4 milioane de euro al tranzacțiilor zilnice este „fatidic”. „Se tot repetă acest volum. Ca și cum nu s-ar întâmpla nimic.”
Tranzacția specială de ieri cu 104,54 milioane acțiuni Banca Transilvania a fost încheiată de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care și-a lichidat o parte din deținerea sa, echivalentul a 2,86% din capitalul social, pentru suma de 246,20 milioane lei.
Titlurile OMV Petrom scad cu 1,11% după prima oră de tranzacționare de azi de la BVB, când încep să intre în piață titlurile din oferta FP. La prețul actual de 0,2230 lei/acțiune, încă marchează câștiguri de 6-12% față de prețurile ofertei. Deja după o singură oră s-au schimbat titluri în valoare de 17,68 milioane lei, cele 80,15 milioane acțiuni schimbate reprezentând cel de-al 5-lea volum din istorie pentru o întreagă sesiune și cel mai ridicat rulaj din ultimii 10 ani.
Titlurile OMV Petrom au pierdut astăzi 2,17%, până la prețul de 0,225 lei/acțiune, tendința cotației fiind aceea de a se apropia la prețul de 0,21 lei/acțiune în care a fost achiziționat cea mai mare parte a pachetului de 6,42% din titluri vândut de Fondul Proprietatea.
Titlurile vândute de Fondul în oferta de la OMV Petrom vor intra treptat în piață la începutul acestei săptămâni. Sunt așteptate volume record și fluctuații puternice ale prețului. Cea mai mare parte a celor care au achiziționat în ofertă sunt tentați să vândă în condițiile în care la prețul de ieri și în funcție de punctul de intrare ar obține un randament de 10-15%. Necunoscuta o reprezintă apetitul cumpărătorilor și numărul acestora, iar un trader anticipează că decizia lor de achiziție va fi influențată de condițiile de piață.