Partidul eston Reforma (liberal, centru-dreapta) a obținut o victorie în alegerile legislative, în care a obținut 28,8% din voturile exprimate, potrivit rezultatelor oficiale anunțate de către Comisia electorală, relatează Reuters.
România a avut, în octombrie, a doua mare creștere a prețurilor din Uniunea Europeană, de 4,2%. Rata anuală a inflației în România a scăzut, luna trecută, cu 0,6 puncte procentuale, de la 4,7% în septembrie. Totodată, pentru prima dată în ultimele 9 luni, România nu ocupă primul loc în Topul scumpirilor la nivel european, cea mai mare rată a inflației (4,5%) fiind înregistrată, de această dată, în Estonia.
Directorul general al Danske Bank, Thomas Borgen, și-a prezentat demisia miercuri, în aceeași zi în care banca daneză, aflată în centrul unui scandal privind activități de spălare a banilor, a anunțat că a analizat tranzacții însumând 200 miliarde de euro desfășurate prin intermediul sucursalei din Estonia, o porțiune semnificativă dintre acestea fiind indicate ca suspecte.
Acțiunile Danske Bank, cea mai mare instituție de credit din Danemarca, s-au prăbușit la minimul ultimilor aproape 2 ani, pe fondul unui scandal bancar din Estonia. Fonduri ilicite ale unor oligarhi însumând aproape 150 miliarde dolari ar fi fost spălate prin intermediul băncii.
Compania aeriană Nordica, controlată de statul estonian și având ca acționar și operatorul polonez LOT, cu o participație de 49%, va lansa astăzi o cursă aeriană directă spre România, dar nu spre capitala București, ci pe ruta Tallinn-Constanța, parte a planului autorităților de la București de a aduce mai mulți turiști străini pe litoral.
Estonia ar putea deveni prima țară europeană cu o monedă virtuală națională. Țara europeană vrea să lanseze propria astfel de monedă cu sprijinul fondatorului criptomonedei Ethereum, Vitalik Buterin.
Femeile din Germania câștigă în medie cu 21,6% mai puțin decât bărbații, conform datelor guvernamentale, doar Estonia și Austria având un decalaj de salarizare mai ridicat în UE, transmite Deutsche Welle.