Hidroelectrica a scos la licitație un megacontract de retehnologizare a acumulării hidroelectrice Vidraru, la aniversarea împlinirii a 50 de ani de la inaugurarea obiectivului, lucrările urmând să dureze circa 4 ani și jumătate și să coste 98,4 milioane de euro, TVA inclusă, potrivit estimării producătorului de energie hidro.
Este posibil ca măcar o parte din costurile suplimentare generate pentru Hidroelectrica de impozitul local pe clădiri să fie recuperate prin recunoașterea lor de către ANRE în tarifele reglementate practicate de companie pentru livrările către populație, adică să fie suportate de consumatori pe facturile de curent electric.
Furnizorul de servicii geologice și geofizice pentru industria petrolieră Prospecțiuni SA, controlat indirect de omul de afaceri Ovidiu Tender, cu aproape 56% din acțiuni, a intrat marți în insolvență, în urma deciziei Tribunalului București, administrator judiciar fiind numită firma Euro Insol a lui Remus Borza.
Complexul Energetic Hunedoara, aflat în insolvență, poate fi salvat doar dacă vor fi concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor din Valea Jiului, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Tribunalul București a dat câștig de cauză Hidroelectrica în procesele intentate producătorului de energie hidro de către clienții Alpiq și Alro Slatina, în care aceștia solicitau daune în valoare totală de peste 657 milioane lei pentru diminuarea cantității de energie livrată lor de către Hidroelectrica ca efect al aplicării clauzei de forță majoră din contractele cu cele două companii, din cauza secetei din anii 2011 și 2012.
Compania Uztel Ploiești a încheiat anul trecut cu o pierdere de 1,74 milioane lei, față de un profit net de 2,4 milioane lei în 2014.
Tribunalul Hunedoara a desemnat ca administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvență GMC SPRL din Craiova. Administratorul judiciar provizoriu trebuie ulterior reconfirmat în această poziție de către adunarea creditorilor.
În primele nouă luni ale anului trecut compania a obținut un câștig de 510.000 de lei. Diminuarea cu 25% a veniturilor și eforturile de achitare a datoriilor readuc societatea sub pragul de rentabilitate.
În situația în care capitalul social al Hidroserv nu va fi majorat, compania riscă să intre în incapacitate de plată și chiar să se ceară dizolvarea ei, susține administratorul judicial al Hidroelectrica, Euro Insol.