Peste 12.000 de apartamente din întreaga țară s-au debranșat de la sistemele municipale de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) în primele 7 luni ale acestui an, alegând modalități alternative de încălzire, cum ar fi centralele de apartament, ceea ce agravează problemele deja semnificative cu care se confruntă rețelele centralizate de termoficare.
Grupul italian de utilități Enel l-a "racolat" pe Bogdan Matei, până de curând director general al Provident Financial Romania IFN, companie specializată în acordarea de împrumuturi de mică valoare direct la domiciliu, pentru funcția de director de vânzări al subsidiarelor românești de furnizare de energie Enel Energie Muntenia și Enel Energie
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va efectua o analiză a stării tehnice a rețelelor de distribuție de energie electrică și gaze naturale, prima de la darea în concesiune a acestora unor operatori privați, în urmă cu 12 ani, a declarat vicepreședintele ANRE, Emil Calotă.
Conducerea Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București a anunțat, joi, că demisionează, din cauza comuncării deficitare cu CGMB și Primăria Capitalei, președintele Consiliului de Administrație al RADET spunând că aceste demisii trebuie luate ca „un semnal de cod roșu”.
Distribuitorul de energie electrică Electrica Muntenia Nord, parte a grupului Electrica SA, a scos la licitație un contract de modernizare a echipamentelor posturilor de transformare din cele 6 județe unde-și desfășoară activitatea, contract estimat la valoarea de 34,93 milioane lei plus TVA și cu termen de execuție de 8 luni de la data atribuirii.
Sistemul de tranzacționare a certificatelor verzi prezintă disfuncționalități și permite obținerea de profituri nejustificate, în detrimentul consumatorilor, care suportă pe facturi costurile acestor subvenții de care ar trebui să beneficieze doar producătorii de energie regenerabilă.
În decembrie anul trecut, Profit.ro a scris în exclusivitate că ELCEN a decis să ipotecheze o serie de active ale companiei din cadrul CET Progresu în favoarea Romgaz, în vederea semnării unei convenții de eșalonare a datoriilor restante ale ELCEN față de producătorul de gaze.
RCS&RDS, Enel Energie Muntenia, Electrica Furnizare, CEZ Vânzare, E.ON Energie și alte 6 firme au depus oferte la licitația organizată de Primăria Brașov pentru încheierea unui contract de furnizare de energie electrică pe timp de un an instituțiilor din subordinea municipalității, contract evaluat la 13,8 milioane lei, TVA inclusă.
Ministerul Energiei a refuzat să aprobe proiectul Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, de construire a unui nou grup de cogenerare la CET Grozăvești, proiect despre care conducerea ELCEN spunea, la începutul anului, că ar putea fi realizat prin contractarea unui credit de 200 milioane euro de la BERD și Banca Mondială.
Cei mai mari jucători de pe piața furnizării de energie electrică, Electrica și Enel, au început să-și fure clienții atacându-și reciproc piețele tradiționale din regiunile în care fiecare dintre cele 2 grupuri energetice deține monopolul serviciului de distribuție a energiei electrice. În plus, ambele companii vor să se extindă și pe piața furnizării de gaze naturale.
Electrica SA, prin subsidiara Electrica Furnizare, datora televiziunii și radioului public 12,69 milioane lei la finalul primului trimestru al acestui an, reprezentând încasări din taxa radio-TV nevirate către Societatea Română de Televiziune (SRTv) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR).
ELCEN, furnizorul de agent termic al RADET, a raportat pe anul trecut un profit net de 107,5 milioane lei, în condițiile în care are de recuperat de la RADET creanțe de peste 3,2 miliarde lei. ELCEN datorează la rândul său furnizorilor aproape 722 milioane lei, ANAF i-a pus sechestru pe bunuri de peste 1 miliard de lei, iar MFP i-a plătit rate de peste 42 milioane lei la un credit bancar contractat cu garanția statului.
Un număr de 8 companii au depus oferte la licitația organizată de Regia Autonomă de Transport București (RATB) pentru achiziționarea de energie pentru mijloacele sale de transport în comun cu tracțiune electrică, precum și pentru alimentarea sediilor Regiei, contractul fiind evaluat la 9,4 milioane euro, TVA inclusă.
Enel Energie și Enel Energie Muntenia vor să-și actualizeze și sistemele informatice prin care își gestionează raporturile cu consumatorii de energie, pentru creșterea gradului de satisfacție al acestora și pentru a nu pierde clienți în favoarea concurenței în urma liberalizării pieței, cele două companii fiind dispuse să plătească cumulat în acest scop aproape 19 milioane lei.
Furnizorul de curent electric și gaze naturale E.ON Energie a atribuit firmei Coface Romania, la jumătatea acestei luni, un contract în valoare de peste 3,29 milioane lei (3,95 milioane lei cu tot cu TVA) de prestări de servicii de recupare amiabilă și în instanță a creanțelor companiei energetice, serviciile respective putând fi și subcontractate de compania câștigătoare.
Primăria Municipiului București (PMB) a primit 7 oferte la licitația lansată în februarie pentru selectarea unui manager de proiect care să gestioneze planul de construire a unei instalații de tratare termică și valorificare energetică a deșeurilor municipale din Capitală, contract evaluat la 3,8 milioane lei, TVA inclusă.
Consumatorii au suportat pe facturile de curent electric pierderi de energie din rețelele de distribuție de peste 1 miliard de euro în perioada 2010-2013. În acest interval, tariful mediu de distribuție s-a majorat cu peste 13%, facturile fiind încărcate atât cu aceste pierderi, cât și cu investițiile realizate de distribuitori tocmai în scopul reducerii pierderilor, investiții ce s-au dovedit ineficiente, afirmă Curtea de Conturi.
RADET vrea să scape de monopolul furnizorului de energie termică ELCEN, prin deschiderea spre concurență a pieței de producție și furnizare de agent termic din Capitală, însă vizează totodată consolidarea monopolului propriu, prin stoparea debranșărilor de la sistemul centralizat de încălzire și a instalărilor de centrale de apartament, intenție avută în vedere, de altfel, și de administrația centrală.
RADET pune agravarea pierderilor în primul rând pe seama neaprobării de către Primărie a majorării tarifelor de transport și distribuție solicitate de Regie, dar se plânge și de faptul că reglementările ANRE o obligă să plătească mai întâi penalitățile la datoriile restante înregistrate față de furnizorul de energie termică și de-abia apoi debitul principal.
Furnizorul de curent electric Enel Energie, din grupul italian omonim, a atribuit un contract în valoare de 3,02 milioane lei, TVA inclusă, firmei Payzone SA, pentru servicii de încasare a facturilor de electricitate emise de Enel clienților prin intermediul terminalelor Payzone.
Reducerea TVA la căldură, restricționarea centralelor de apartament și subordonarea tuturor sistemelor locale de termoficare unei autorități centrale unice au fost concluziile unei dezbateri organizate de Ministerul Energiei, parte din procesului de elaborare a noii strategii energetice a României.
ANRE a aprobat, joi, un ordin privind standardul de performanță în distribuția energiei electrice, care reglementează despăgubirile pe care distribuitorii le datorează consumatorilor pentru nerespectarea termenelor maxime de prestare a unor servicii cum ar fi restabilirea alimentării după întreruperi planificate sau neplanificate, emiterea de avize de racordare sau înlocuirea contoarelor defecte.
ANRE nu va mai permite, de anul viitor, operatorilor regionali de distribuție a energiei electrice să includă în tarifele impuse consumatorilor de electricitate costurile lucrărilor de mentenanță a rețelelor electrice de distribuție, potrivit unui ordin al ANRE publicat marți în Monitorul Oficial, care precizează și înăsprește criteriile de recunoaștere în tarife a investițiilor distribuitorilor de energie.
Electrica SA vrea să vândă filialelor sale de distribuție, cu profit de 5% față de valoarea de inventar, un sistem de citire automată a contoarelor de curent electric, avantajul acestui aranjament fiind, potrivit companiei-mamă, acela că distribuitorii din grupul Electrica își vor putea recupera costurile investiției prin tariful de distribuție practicat în relația cu consumatorii de energie și inclus pe facturile de curent electric ale acestora.
Bucureștiul s-ar putea confrunta cu probleme de alimentare cu curent electric dacă nu se vor face investiții în întărirea rețelelor, fiind necesară construirea unei noi stații de transformare prin care să se injecteze energie electrică din rețeaua națională de transport în cea regională de distribuție, în colaborare cu distribuitorul local Enel, potrivit planului de dezvoltare al Transelectrica pentru perioada 2016-2020.