Președintele organizației însărcinate cu finalizarea capodoperei lui Antoni Gaudi a anunțat această dată, care coincide cu centenarul morții arhitectului clădirii, scrie The Guardian.
Proiecte noi de construire de unități de producție de energie regenerabilă cu putere instalată cumulată de peste 2.000 MW au primit luna trecută avize tehnice de racordare (ATR), relevă date analizate de Profit.ro.
Singura ofertă primită de Consiliul Județean Ialomița la licitația de concesionare a activelor fostului aerodrom militar Alexeni, în vederea construirii și operării primului aeroport privat din România, a fost cea venită din partea consorțiului româno-ucrainean care și-a și adjudecat contractul, însă proiectul s-a aflat și în vizorul unei alte companii, care însă în cele din urmă nu s-a mai înscris în competiție.
Proiecte noi de construire de unități de producție de energie regenerabilă cu putere instalată cumulată de peste 2.000 MW au primit luna trecută avize tehnice de racordare (ATR), relevă date analizate de Profit.ro.
Solarealize a fost, prin intermediul unui grup afiliat indirect, unul dintre primii investitori importanți în sectorul energiei regenerabile din România.
Liberty Steel Group, parte a conglomeratului GFG Alliance al familiei Gupta, l-a numit manager general la combinatul siderurgic Liberty Galați, fostul Sidex, pe avocatul Radu Ionescu, unul dintre fondatorii casei de avocatură Ionescu și Sava.
Antreprenorii Raul Ciurtin, Florin Mariș și familia Călin și Alina Dobra pregătesc actele necesare începerii construcției unui nou calup cu 273 de apartamente în cadrul complexului Estoria City ce se dezvoltă în locul fostei platforme industriale Policolor din estul Bucureștiului, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Oamenii de afaceri Emil și Daniel Tănăsoiu (tată și fiu), care au încasat 100 de milioane de euro de la Immofinanz pentru centrul de afaceri S-Park, încep construcția unei noi etape a proiectului rezidențial de vile Green Lake, amplasat în sectorul 1 din București, cu o investiție estimată la aproximativ 30 de milioane de euro.
Franța este țara unde trăiește cel mai bogat om al planetei, cea mai bogată femeie și acum are și cea mai mare avere făcută din lactate, transmite Bloomberg.
Furnizorul și traderul de energie electrică și gaze naturale Monsson Trading, parte a grupului omonim controlat de familia omului de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă din România, cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor", a cumpărat recent imobilul-monument istoric Casa cu Lei din Constanța de la o altă firmă privată.
Cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, numărul 9 WTA și suspendată deocamdată provizoriu din competiții din cauza unei suspiciuni de dopaj, a preluat recent controlul asupra unora dintre afacerile familiei sale, relevă date analizate de Profit.ro.
Oamenii de afaceri Emil și Daniel Tănăsoiu (tată și fiu), proprietarii dezvoltatorului imobiliar Primavera Development, au încheiat un parteneriat cu antreprenorii constănțeni Paulina Stănilă și Constantin Berdilă și, împreună, au început construcția unui proiect rezidențial cu circa 100 de apartamente lângă campusul Universității Ovidius din cartierul constănțean Tomis Nord, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Prințul Harry spune, în ultimul său interviu televizat acordat pentru a-și promova cartea autobiografică "Spare", că "nu poate ieși niciodată" din familia regală, dar nu crede că va fi vreodată posibil ca el și ducesa de Sussex să se întoarcă în Marea Britanie ca membri activi ai familiei regale, relatează "The Guardian".
După 140 de ani de construcție a Sagrada Familia, oamenii din Barcelona au învățat să sărbătorească fiecare piatră de hotar cu un optimism solemn, considerându-i pași pe drumul spre finalizare.
Mai Mai Credit IFN SA, furnizor de credite nebancare înființat juridic în decembrie 2021 și înregistrat în Registrul General de profil al BNR în vara acestui an, a anunțat că și-a lansat oficial activitatea luna trecută, oferind împrumuturi online persoanelor fizice.
Oamenii de afaceri Emil și Daniel Tănăsoiu (tată și fiu), deveniți celebri după ce au încasat 100 de milioane de euro de la Immofinanz pentru centrul de afaceri S-Park, au încheiat un nou parteneriat cu soții Corina și Sebastian Bălășescu, fondatorii Urgent Curier, și au cumpărat un teren de circa 2 hectare de la dezvoltatorii greci ai ansamblului rezidențial Green Lake, amplasat pe malul lacului Grivița din nordul Bucureștiului, cu intenția de a continua proiectul de vile început înainte de criza financiară din 2008.
Familia Vasile, care deține producătorul și distribuitorul de instalații termice, obiecte sanitare, electrice și decorațiuni interioare TE-MA România, vrea să construiască o nouă fabrică, în zona industrială a Capitalei, o investiție de circa 3 milioane de euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Prințul Charles, moștenitorul coroanei britanice, a acceptat o donație către fundația sa - în valoare de un milion de lire sterline (1,21 milioane de euro) din partea familiei ben Laden, în pofida faptului că mai mulți consilieri au pledat ca fundația să nu primească banii de la foarte bogata familie a ”creierului” atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 în Statele Unite, dezvăluie The Sunday Times, relatează AFP.
Omul de afaceri Dan Șucu și-a planificat să înceapă anul acesta construcția unui nou magazin de mobilă Mobexpert, de talia celui pe care îl are în complexul comercial Băneasa și care este cel mai mare din rețea, în locul clădirilor de birouri programate de investitorii Raul Ciurtin și familia Dobra pe fosta platformă industrială Policolor din estul Bucureștiului, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Antena 3 SA a terminat anul trecut cu un profit net de 8,1 milioane lei, la venituri totale de 74,7 milioane lei, și cu un număr mediu de 172 de angajați, potrivit datelor raportate Ministerului Finanțelor Publice.
Marmosim Simeria, lider de piață în România în domeniul extracției și prelucrării rocilor naturale, companie controlată indirect de către Miorița Videanu, soția fostului primar al Capitalei și ministru al Economiei Adriean Videanu, care este unul dintre administratori, vrea să construiască un parc fotovoltaic, inclusiv cu bani europeni proveniți din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Grupul românesc specializat în servicii pentru industria energetică Adrem, controlat de Corneliu, Adrian și Andreia Bodea, un business antreprenorial vechi de 30 de ani cu rulaj anual de peste 200 milioane lei în 2020, conform celor mai recente date publice disponibile, a obținut finanțare de pe piața de capital din Polonia, printr-o emisiune de obligațiuni corporative.
Grupul Euromobil, producător italian de mobilă contemporană premium, intră pe piața din România printr-un parteneriat cu Miruna Vintilă, fiica familiei Vintilă, coproprietari ai S.I.L.D.V.B. COM S.A., companie care se ocupă cu fabricarea de piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule.
Familia Ene, care deține producătorul de măști și filtre de aer Eversted, intră în domeniul turismului viticol cu un proiect în zona Dealu Mare, județul Prahova.
Familia Baciu, care controlează grupul de firme Materom, unul dintre cei mai mari comercianți de piese auto de pe piața locală, vrea să deschidă trei noi depozite regionale anul acesta, în Târgu Mureș, Otopeni și Buzău, o investiție totală de 750.000 de euro, și să dubleze capacitatea tuturor celorlalte 22 de depozite pe care le deține până în 2024, de la circa 300 metri pătrați cât au în prezent, la 600-700 metri pătrați, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Primele 8 depozite vor fi extinse în 2022.