Forvia, furnizor auto european, se pregătește să reducă aproximativ 13% din forța sa de muncă din Europa în următorii cinci ani, conform Bloomberg.
Furnizorul din industria automotive german Hella, preluat de Faurencia, își extinde cu 1.300 de metri pătrați spațiul de birouri din ElectroPutere Parc Craiova, până la o suprafață de aproximativ 8.000 de metri pătrați.
Stellantis a anunțat că a început negocierile cu Faurecia și Michelin, în scopul preluării de către compania auto a unui pachet de acțiuni în compania Symbio, specializată în propulsia cu hidrogen.
Furnizorul din industria automotive german Hella, preluat de Faurencia, își extinde rețeaua cu două noi unități în România.
Grupul francez Faurecia, printre cei mai mari furnizori de componente auto, cu o prezență puternică și pe piața de profil din România, analizează vânzarea unor active secundare după finalizarea achiziției Hella, într-o tranzacție estimată la 1,5 miliarde de euro și care ar viza și o parte dintre activele românești.
Grupul francez Faurecia, printre cei mai mari furnizori de componente auto, prezent cu 5 fabrici în România, a finalizat achiziția companiei germane Hella, inclusiv a operațiunilor din România.
Grupul francez Faurecia, printre cei mai mari furnizori de componente auto, prezent cu 5 fabrici în România, a obținut aprobarea Comisiei Europene pentru preluarea companiei germane Hella, inclusiv a operațiunilor din România.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va investi până la 80 milioane de euro într-o emisiune de obligațiuni de tip Schuldschein a Faurecia, bani ce vor fi folosiți exclusiv pentru finanțarea proiectelor grupului francez din România, Polonia, Tunisia și Maroc.
Consiliul Concurenței a anunțat vineri că a autorizat tranzacția prin care Adler Pelzer Holding GmbH, Germania, a preluat divizia de sisteme acustice și capitonaje moi aparținând Grupului Faurecia, producător de componente pentru vehicule.
Francezii de la Faurecia au ajuns la un acord pentru preluarea unui pachet de 60% din acțiunile companiei germane Hella, cel mai important furnizor auto specializat în sisteme de iluminat și electronice pentru industria auto, cu circa 4.400 de angajați în România.
Renault a încheiat un parteneriat cu producătorul de componente Faurecia, pentru zona de electronice auto, care vizează reparațiile în toată Europa.
Consiliile de administrație ale FCA și PSA au decis să ia măsuri suplimentare pentru finalizarea fuziunii, fiind vorba, în special, despre distribuirea acțiunilor Faurecia către acționarii Stellantis, viitoarea companie ce va fi formată.
Comisia Europeană a aprobat tranzacția prin care francezii de la Faurecia cumpără jumătatea deținută de furnizorul german de componente auto Continental din SAS Automotive Systems, un joint venture al celor două mari companii la nivel global. Faurecia devine astfel unicul proprietar al SAS.
Compania franceză Faurecia, printre cei mai mari furnizori de echipamente auto din lume, deținut de PSA Group, va cumpăra jumătatea deținută de furnizorul german de componente auto Continental din SAS, un joint venture al celor două mari companii la nivel global.
Producătorul francez de echipamente auto Faurecia anunță ca vacante peste 60 de posturi la fabrica din Tălmaciu, Sibiu, unde produce în principal scaune auto.
Producătorul francez de echipamente auto Faurecia anunță ca vacante peste 110 posturi de muncitori vacante la fabrica din Tălmaciu, Sibiu, unde produce în principal scaune auto.
Producătorul francez de echipamente auto și concurentul german ZF Friedrichshafen, ambii cu afaceri și în România, vor colabora în vederea dezvoltării de tehnologii și sisteme de interior pentru automobilele autonome, anticipând că ocupanții "cabinelor viitorului" vor necesita echipamente de siguranță versatile și intuitive.
Producătorul de echipamente auto Faurecia a inaugurat a cincea fabrică din România, la Cățeasca, Argeș, într-un loc în care sunt comasați tot mai mulți furnizori de componente pentru industria auto.
Producătorul francez de componente auto Faurecia, unul dintre cei mai mari furnizori din lume, va deschide o nouă fabrică în România la sfârșitul acestei luni, la Căteasca (județul Argeș), unde are deja o unitate, deschisă anul trecut.
Compania Faurecia, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente auto din lume, a inaugurat, marți, la Râmnicu Vâlcea, cea mai modernă fabrică de tapițerii auto a grupului, în urma unei investiții de 12 milioane de euro.
Automobilele autonome sunt așteptate pe piață în trei sau patru ani, iar între timp producătorul francez de componente auto Faurecia se concentrează pe reproiectarea interioarelor acestora, pentru a le face mai flexibile și mai intuitive, relatează Reuters.