Fostul director interimar al Biroului Federal de Investigații (FBI), Andrew McCabe, a confirmat că la Departamentul Justiției al SUA s-au purtat discuții despre înlăturarea președintelui Donald Trump, la doar câteva luni după instalarea acestuia la Casa Albă, transmite dpa.
Google și Agenția Federală de Informații a Statelor Unite au colaborat pentru prinderea mai multor persoane acuzate de organizarea unei vaste rețele folosite pentru a păcăli brandurile și agențiile care cumpărau reclamă digitală cu click-uri artificiale.
Potrivit unor surse la curent cu speța, obiectul plângerii împotriva României depuse la ICSID de cele două firme cipriote l-ar constitui sechestrele instituite de procurorii români pe mai multe active imobiliare ale unor companii controlate de acestea. Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv anul trecut la 7 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa și se află în prezent la Londra.
Departamentul american al Justiției și poliția federală (FBI) anchetează Cambridge Analytica, o firmă de analiză de date închisă în urma scandalului privind colectarea datelor a zeci de milioane de utilizatori Facebook, dezvăluie The New York Times, scrie Reuters.
Fostul șef al FBI, James Comey, îl denunță pe președintele american Donald Trump ca fiind „imun la adevăr” și îl aseamănă cu un „cap al mafiei” în noua sa carte, A Higher Loyalty, care va fi apărea marțea viitoare, scrie The Guardian.
Poliția federală americană (FBI) a percheziționat luni birourile din New York ale lui Michael Cohen, avocatul personal al președintelui Statelor Unite, Donald Trump, și a confiscat documente, a anunțat într-un comunicat avocatul lui Cohen, citat de AFP.
FBI investighează una dintre afacerile internaționale în care este implicată Ivanka Trump, conform informațiilor CNN, care citează două surse.
Președintele american Donald Trump a criticat FBI după atacul din Florida, soldat cu uciderea a 17 persoane într-un liceu. El a apreciat că poliția federală a ignorat semnalele transmise de atacator, fiind prea ocupată să demonstreze că a existat o implicare a rușilor în campania prezidențială americană.
Șefii celor mai mari șase agenții de inteligență din Statele Unite le recomandă americanilor să evite folosirea dispozitivelor comercializate de producătorii chinezii ZTE și Huawei.
Un adolescent britanic în vârstă de 15 ani a obținut acces la planurile pentru operațiuni ale serviciilor de informații din Afganistan și Iran, pretinzând că este președintele CIA. Cazul a fost prezentat într-un tribunal din Londra, scrie The Telegraph, preluat de News.ro.
Un fost jurnalist american folosește tehnici de inteligență artificială pentru a realiza cea mai mare bază de date a criminalității și a găsi tipare care să ajute la rezolvarea cazurilor.
Hackerul acuzat că a pus la cale atacurile din 2014 asupra serviciului Yahoo! Mail va pleda vinovat în proces și va mărturisi legătura cu serviciilor secrete ruse.
Senatorii au votat în mod covârșitor pentru confirmarea lui Christopher Wray la conducerea Biroului Federal de Investigații (FBI), deși acesta a fost nominalizat pentru poziție de către președintele Donald Trump după demiterea controversată a lui James Comey pentru investigația cu privire la interferențele Rusiei, transmite Los Angeles Times.
BTC-e, una dintre cele mai cunoscute platforme de tranzacționare a monedelor virtuale, inclusiv Bitcoin, a fost închisă și amendată de către autoritățile din Statele Unite.
O companie care deține clădiri împreună cu Donald Trump și familia lui Jared Kushner se află între finaliștii unei licitații în vederea atribuirii unui contract în valoare de 1,7 miliarde de dolari cu privire la construirea noului sediu central al Biroului Federal de Investigații, relatează The Associated Press.
Președintele american Donald Trump este mulțumit că fostul director FBI, James Comey, a confirmat în declarația scrisă depusă în Congres că liderul de la Casa Albă nu este vizat în investigația privind presupusa implicare a Rusiei în alegerile din Statele Unite, a declarat un avocat al șefului statului, într-un comunicat citat de Reuters.
Ginerele președintelui american Donald Trump, Jared Kushner, un consilier apropiat, ar fi discutat despre posibilitatea de a pune la punct o linie secretă de comunicare cu Moscova, folosind facilitățile diplomatice ale Ambasadei ruse, în cursul unei reuniuni cu ambasadorul rus ce a avut loc în luna decembrie la New York, relatează BBC News.
Jared Kushner, ginerele și consilier apropiat al președintelui american Donald Trump, se află între persoanele vizate de ancheta FBI cu privire la amestecul rus în alegerile prezidențiale, scrie presa americană, citată de AFP.
Donald Trump le-a cerut în martie unui număr de doi reprezentanți ai serviciilor americane de informații să-l ajute să contracareze ancheta FBI împotriva sa, cu privire la presupuse legături între echipa sa de campanie și Rusia, dezvăluie The Washington Post (WP), relatează AFP.
Fostul senator Joe Lieberman este favoritul președintelui Donald Trump pentru postul de director al Biroului Federal de Investifgații (FBI), au declarat joi un oficial de rang înalt din cadrul administrației și alte două surse pentru CNN.
Dolarul scade marți față de un coș de valute de referință, pentru a cincea ședință consecutiv, fiind tranzacționat la minimul ultimelor 6 luni, pe fondul informațiilor că președintele american Donald Trump a divulgat informații clasificate unor oficiali ruși, informează MarketWatch.
Președintele Donald Trump recunoaște că s-a temut că decizia sa de a-l demite pe directorul Biroul Federal de Investigații (FBI) ar putea să creeze confuzie printre americani și ar putea să prelungească investigația agenției cu privire la presupusa implicare a rușilor în alegerile prezidențiale din Statele Unite. Însă, o explicație contradictorie a venit de la Casa Albă, transmite CNN.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat în timpul nopții scrisoarea de demitere a directorului Biroului Federal de Investigații (FBI), James Comey. Demiterea acestuia a șocat Washingtonul, iar democrații au acuzat că eliminarea lui Comey are legătură cu investigația condusă de FBI cu privire la legăturile dintre campania Trump și Rusia, relatează BBC.
Directorul FBI, James Comey, știa că Moscova se implică în procesul electoral american pentru a-l favoriza pe Donald Trump și ar trebui să demisioneze, a acuzat șeful minorității democrat din Senat, Harry Reid, citat de AFP.
Cotațiile petrolului înregistrează evoluții pozitive, pentru a doua zi consecutiv, după un declin puternic consemnat săptămâna trecută, investitorii mizând pe victoria candidatei democrate Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă.