La șocul coronavirus, băncile centrale au injectat lichiditate pentru a contracara prăbușirea cererii, dar de fapt ceea ce a precumpănit a fost scăderea produselor și serviciilor oferite, spune Stephen King de la gigantul bancar HSBC, care indică aceasta ca fiind cauza exploziei prețurilor la nivel mondial. Peste 10 ani de distorsionare a piețelor de bonduri s-au răzbunat în inflație.
Acțiunile americane cresc vineri, susținute de așteptările investitorilor privind o eventuală pauză în campania agresivă de majorare a ratelor dobânzilor, după ce un indicator pe care Rezerva Federală (Fed) îl urmărește îndeaproape pentru a măsura inflația a încetinit peste așteptări.
O facilitate introdusă de Rezerva Federală americană pentru a oferi băncilor centrale din străinătate acces la finanțare în dolari a fost accesată pentru o valoare record de 60 de miliarde de dolari, pe parcursul unei săptămâni de stres în sectorul bancar care a afectat piețele financiare din întreaga lume, transmite Bloomberg.
Acțiunile americane au scăzut abrupt miercuri, în condițiile în care Rezerva Federală a continuat să majoreze dobânzile, recunoscând în același timp că turbulențele din sectorul bancar ar putea încetini economia deja fragilă. Acțiunile băncilor regionale au condus scăderea.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a majorat, miercuri, dobânda de referință cu 0,25 puncte procentuale, în linie cu estimările analiștilor.
În ultimii 70 de ani, fiecare ciclu de înăsprire monetară din SUA s-a încheiat cu o recesiune sau o criză financiară, iar actualul ciclu de majorări de dobânzi nu va fi diferit, avertizează un important analist Morgan Stanley.
Banca centrală americană (Fed) a anunțat că, de duminică, a împrumutat aproape 12 miliarde de dolari băncilor americane, în cadrul noului său dispozitiv, anunțat după falimentul SVB, pentru a le permite acestora să onoreze cererile de retragere ale clienților lor, notează AFP.
Principalii indici bursieri de la New York se apreciază puternic în tranzacțiile de marți, în ton cu bursele europene, susținuți de revenirea acțiunilor bancare și de datele privind inflația, care a încetinit în linie cu estimările analiștilor.
La mai puțin de o săptămână după ce președintele Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell, a vorbit despre o posibilă creștere ritmului de majorare a dobânzilor, percepția pieței pare complet schimbată.
Autoritățile din SUA au decis să asigure accesul deponenților băncii falimentare Silicon Valley Bank la sumele integrale din conturi începând de luni. Mai mult, Rezerva Federală a anunțat și o facilitate de finanțare de urgență pentru sistemul bancar, care să asigure deponenții că banii lor sunt în siguranță.
Banca centrală SUA a majorat la 4,75% dobânda-cheie și vizează noi creșteri în prima parte a acestui an. Charles Bobrinskoy, investitor cu 2 decenii de experiență la Salomon Brothers și Citigroup, afirmă că politica este eronată întrucât piața muncii nu este supraîncălzită și sursa inflației sunt banii pompați în economie în anii 2020-2021.
Piața muncii din SUA a continuat să crească în februarie, companiile adăugând încă 311.000 de locuri de muncă. Rata șomajului a rămas aproape de minimul ultimilor 50 de ani, la 3,6%.
Acțiunile americane s-au prăbușit joi, băncile și alte acțiuni financiare fiind vândute cel mai agresiv, în timp ce investitorii așteaptă vineri un raport cheie privind salariile și locurile de muncă care ar putea influența direcția dobânzilor.
Scăderile acțiunilor americane s-au accentuat marți, investitorii analizând mesajul dur al președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, adresat Congresului, potrivit căruia banca centrală nu exclude majorări mai mari ale dobânzilor pentru a domoli inflația.
Președintele Rezervei Federale a SUA (Fed), Jerome Powell, și-a reluat avertismentele cu privire la riscurile asociate tranzacțiilor cu criptomonede și alte active digitale, atenționând băncile centrale să fie “foarte atente” dacă vor să intre pe o piață marcată de “fraude” și “lipsă de transparență”.
Acțiunile americane au scăzut ușor în debutul tranzacțiilor marți, după ce președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a declarat că banca centrală a SUA va majora probabil ratele dobânzilor mai mult decât se credea anterior și că este pregătită să accelereze ritmul de majorare dacă datele economice o vor justifica.
Un oficial al băncii centrale americane a declarat că ar susține o majorare a ratei dobânzii la peste 5,4% în următoarele luni, dacă inflația nu încetinește mai repede, iar piața muncii rămâne tensionată, potrivit AFP.
Principalii indici bursieri de la New York au revenit pe creștere joi, după două zile de scăderi, investitorii analizând noi comentarii din partea oficialilor Fed cu privire la creșterea ratelor dobânzilor.
Acțiunile americane au avut evoluții mixte miercuri, indicele S&P 500 consemnând a doua sesiune consecutivă de pierderi, pe fondul temerilor că inflația persistentă va determina Rezerva Federală (Fed) să mențină dobânzile ridicate mai mult timp decât era anticipat.
Principalii indici bursieri de pe Wall Street s-au apreciat ușor în tranzacțiile de luni, încercând o revenire după cea mai slabă săptămână de la începutul lunii decembrie, pe măsură ce investitorii își reevaluează așteptările privind politica monetară.
Acțiunile SUA au încheiat în scădere sesiunea de tranzacționare de miercuri, în contextul în care traderii au analizat un rezumat al celei mai recente ședințe a Rezervei Federale, în căutarea unor indicii privind politica monetară.
Acțiunile americane au început o săptămână scurtă de tranzacționare în scădere puternică, pe fondul unui sentiment de aversiune față de activele riscante, alimentat de creșterea randamentelor obligațiunilor și de previziunile pesimiste de afaceri ale marilor retaileri.
Acțiunile americane au închis tranzacțiile de miercuri în urcare, susținute de companiile din sectorul tehnologic, investitorii analizând cele mai recente statistici privind vânzările din retail, care au crescut peste așteptări.
Mai multe răsturnări bruște de situație pentru acțiunile unor companii au făcut ca indicii americani să aibă închideri mixte, după ce un raport a arătat că inflația din SUA continuă să încetinească față de maxime, da nu atât de rapid cum părea.
Prețurile de consum din SUA au crescut brusc la începutul anului, un semn al presiunilor inflaționiste persistente care ar putea împinge Rezerva Federală să majoreze ratele dobânzilor peste așteptări.