Ministerul apărării al Ucrainei a anunțat extinderea categoriilor profesionale specifice femeilor care vor fi incluse pentru o posibilă mobilizare în cazul unui conflict militar cu Rusia la peste 100, decizie ce va spori resursele umane ale armatei cu până la trei sau patru milioane, anunță UkraNews, care citează agenția oficială de presă ucraineană.
Auxxo, primul fond de investiții din Germania care va investi doar în startup-uri fondate de femei a fost lansat ieri. Două dintre cele mai cunoscute investitoare de tip angel din Germania, Gesa Miczaika și Bettine Schmitz, sunt în spatele acestui fond de $15 milioane. (
Numărul femeilor acționari sau asociați în firmele din România era, la finele lunii septembrie 2021, de 441.227, în scădere față de luna august, acestea având o pondere de 34,25% în total acționari sau asociați, reiese din datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Femeile urmează să fe majoritare în noul parlament al Islandei - o premieră în Europa -, potrivit rezultatelor definitive ale alegerilor legislative, publicate duminică.
Femeile au ajuns să dețină, pentru prima oară, cel puțin 30% din locuri în consiliile de administrație ale majorității companiilor listate în S&P 500.
Femeile afgane, de la studente și până la activiste cunoscute în spațiul public, privesc revenirea talibanilor la putere cu foarte multă îngrijorare, deși unele dintre ele spun că vor rămâne în țară până la capăt.
Garanti BBVA Leasing, parte a grupului financiar Garanti BBVA România, a semnat un acord de împrumut, în valoare de 10 milioane de euro, cu International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale.
În următorii 10 ani se vor naște cu 4,7 milioane de femei mai puțin în întreaga lume din cauza practicilor selective privind sexul bebelușilor, potrivit unui nou studiu publicat luni și citat de Insider.
Moașa-șefă din Anglia Jacqueline Dunkley-Bent își îndeamnă colegele să încurajeze femeile însărcinate - foarte puține imunizate - să se vaccineze împotriva Covid-19, în urma unui studiu al Universității Oxford care arată o agravare a simptomelor la aceste femei din cauza variantei indiene (Delta) a SARS-CoV-2.
Peste 20% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 20-34 de ani nu lucreză și nu urmează studii sau cursuri de formare, potrivit datelor Eurostat aferente anului 2020.
Decizia Ministerului Apărării din Ucraina de a obliga femeile din serviciul militar să defileze la parada din 24 august pe tocuri a stârnit o mulțime de reacții nervoase din partea populației civile, pe motiv că această măsură este una sexistă, scrie BBC.
Procentul tinerilor din România care au părăsit timpuriu sistemul de educație a crescut ușor anul trecut, ajungând la 15,6%, relevă datele biroului european de statistică, Eurostat.
În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene există cel puțin tot atâtea femei ca și bărbați în învățământul universitar, iar numărul femeilor studenți doctoranzi a crescut mult mai rapid decât numărul echivalent de studenți doctoranzi bărbați, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În ultimele decenii s-a acutizat mai mult decât oricând nevoia de a identifica potențialele gap-uri de gen și de a tinde către politici incluzive peste tot în piață. Astăzi trendul este unul ascendent, femei din întreaga lume acced către poziții tradițional numite ,,masculine”. Segmentul juridic se încadrează în același tipar. Preluând cele mai recente date oferite de Legal 500, se observă o creștere semnificativă a numărului de femei care pășesc către o lume dominată de bărbați.
Rata șomajului în luna februarie 2021 a crescut cu 0,1 puncte procentuale la 5,7%, față de cea înregistrată în luna ianuarie, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică(INS), care mai arată că numărul șomerilor, în vârstă de 15-74 ani, estimat pentru luna februarie a anului 2021 a fost de 478.000 de persoane, în creștere cu 0,84% față de ianuarie.
Lanțul de fast food Burger King a provocat un val de reacții critice și ironii în Marea Britanie după ce a postat pe Twitter un mesaj de 8 martie în care afirma că „Locul femeilor e în bucătărie”.
Din cele 19,328 milioane persoane care la 1 ianuarie 2020 aveau reședința obișnuită pe teritoriul României pentru cel puțin 12 luni, 9,868 milioane erau femei, reprezentând 51,1% din totalul populației rezidente, anunță Institutul Național de Statistică (INS), cu prilejul sărbătoririi Zilei Femeii.
Numărul femeilor acționari sau asociați în firmele din România era, la finele lunii ianuarie 2021, de 554.331, acestea având o pondere de 37,21% în total acționari sau asociați, reiese din datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume cu o capitalizare de 1,3 trilioane de dolari, cere companiilor în care investește la nivel global să numească mai multe femei în consiliile de administrație și să ia în considerarea stabilirea de cote de gen, relatează Reuters.
Yoshiro Mori, fost premier al Japoniei, a spus că este necesară reglementarea timpului de vorbire al femeilor la diverse întruniri, "altfel nu vom putea termina niciodată”, informează nytimes.com.
Germania va obliga majoritatea companiilor listate la bursă și cooperatiste să aibă cel puțin o femeie în consiliul de administrație, în urma unui acord convenit vineri de partidul creștin-democrat și cel social-democrat, transmite Reuters.
Mai puțin de jumătate din femei sunt pe piața muncii la nivel mondial, un decalaj în raport cu situația bărbaților care nu s-a schimbat foarte mult în ultimii 25 de ani, conform raportului cincinal privind situația femeii, dat publicității marți de ONU, informează dpa și Fundația Thomson Reuters.
România înregistrează cele mai mici diferențe salariale între bărbați și femei la nivelul Uniunii Europene și va elimina complet ecartul în următorii doi ani, potrivit unui raport realizat de Confederația Europeană a Sindicatelor (CES). În Franța, diferențele salariale nu vor fi eliminate decât peste 1.000 de ani în ritmul actual de scădere.
În rândul statelor membre ale Uniunii Europene, femeile reprezentau în 2019 peste o treime dintre directorii executivi în cele mai mari companii cotate la bursă în România (34%), Estonia (33%), Lituania (30%) și Letonia (29%), arată datele publicate vineri de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat).
Rata de angajare a femeilor în Uniunea Europeană cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani a fost în 2018 cu 12 puncte procentuale (pp) mai scăzută decât cea a bărbaților din aceeași categorie de vârstă, arată datele publicate vineri de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat).