Planul Național de Dezvoltare Rurală va fi abandonat, ca și concept, în exercițiul 2021-2027, în condițiile în care va exista un nou concept al Politicii Agricole Comune (PAC), a declarat, luni, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Comisia Europeană a convenit să acorde compensații fermierilor din Irlanda pentru prăbușirea prețurilor cărnii de vită și lactatelor, în eventualitatea unui Brexit fără acord, potrivit ediției irlandeze a publicației Sunday Times, care a citat surse din guvernul de la Dublin și UE, transmite Reuters.
Motivul? Intrarea în vigoare de la 1 februare a așa-numitei "Legi a Egalității Alimentare" (#EGalim), sau, potrivit titularurii oficiale, a "Legii pentru echilibrul relațiilor comerciale în sectorul agricol". Scopul declarat al legii este ca fermierii să poată să încheie contracte mai avantajose în calitate de furnizori ai marilor lanțuri de retail și să încaseze mai mulți bani de la acestea, respectiv "distribuirea mai judicioasă a valorii adăugate" din sectorul alimentar pe întreg lanțul logistic.
Executivul a înființat societatea după ce a constatat "necesitatea intensificării valorificării produselor agricole, prin crearea unui mecanism național capabil să asigure achiziția, sortarea, procesarea primară, standardizarea și distribuția către rețelele comerciale interne sau către export, cu scopul de a nu lăsa în afara circuitelor comerciale reglementate și fiscalizate cea mai mare parte a producătorilor agricoli individuali".
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a reușit să înregistreze până acum în cadastru aproximativ patru milioane de hectare de teren agricol, adică aproximativ 40% din total, și mai are la dispoziție doar doi ani pentru a face actele pentru încă atât, altfel fermierii riscă să nu își mai primească subvențiile.
Fermierii americani care și-au încheiat activitățile de recoltare se confruntă cu o mare problemă, unde să depoziteze cantitățile uriașe de cereale pe care nu le pot vinde cumpărătorilor chinezi, iar pentru unii agricultori din Louisiana soluția este să le lase să putrezească, relatează Reuters.
Fondul European de Investiții (FEI) și Raiffeisen Bank au semnat un nou acord de finanțare și garantare destinat acordării de împrumuturi în lei pe termen mediu și lung, pentru capital de lucru și investiții, fermierilor și antreprenorilor din zonele rurale, a anunțat banca. Într-o prima fază, Raiffeisen va putea să acorde credite în valoare totală de 30 de milioane de euro cu dobândă și costuri subvenționate.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat, miercuri, că Guvernul a aprobat un plan de măsuri pentru combaterea pestei porcine, după ce Comisia Europeană a aprobat acordarea pentru România a 43 milioane de euro.
Autoritățile reacționează în continuare haotic în problema pestei porcine, iar statul nu dispune nicio măsură coerentă pentru stoparea epidemiei, susțin crescătorii de porci, care reclamă că nici măcar măsurile propuse de ei și care în alte state din UE au avut succes nu sunt luate în seamă.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va putea acorda începând cu 16 octombrie 2018 plăți în avans în cadrul schemelor de plăți directe din sectorul vegetal și zootehnic într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării plăților în avans.
Aproape un sfert (24%) din populația României era ocupată în agricultură în 2017, ceea ce plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană, unde media populației ocupată în agricultură era de 4,5%, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Administrația Trump a anunțat marți că va oferi fermierilor americani ajutoare de până la 12 miliarde de dolari, pentru a compensa impactul conflictelor comerciale dintre Statele Unite, China, Uniunea Europeană și alți parteneri, transmite Reuters.
O treime din fermele din Uniunea Europeană sunt în România, dar cu toate acestea producția agricolă standard realizată în țară reprezintă doar 3,4% din totalul producției la nivel european. Totodată, majoritatea fermelor din România (92%) au dimensiuni mai mici de 5 hectare, cel mai mare procent din UE.
Fermierii români vor putea în curând să acceseze un serviciu nou, de monitorizare a culturilor prin satelit, care le va ușura munca și-i va alerta în eventualitatea apariției unor probleme. Serviciul va fi oferit de compania agricolă Rodbun, în colaborare cu cu o firmă de soft autohtonă.
Grupul de agribusiness Rodbun, controlat de antreprenorii români Daniel Muntean și Alexandru Iancu, a intrat pe piața de distribuție a utilajelor agricole, prin brandul Gamma Technik, și are în vedere și furnizarea de soluții de finanțare pentru fermierii care intenționează să le achiziționeze.
Adoptarea de politici publice care să faciliteze tranziția la economia verde ar putea duce la crearea a 24 de milioane de noi locuri de muncă la nivel global până în 2030, dar nu și pentru agricultori, a apreciat Organizația Internațională a Muncii (OIM) într-un raport publicat luni, transmite AFP.
Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale vrea să acorde un plafon maxim de 364,08 milioane lei (79,16 milioane euro) de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului, pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru culturi, potrivit unui proiect de Hotărâre elaborat de instituție.
Catastrofele naturale, de la secetă la inundații, îi costă pe fermierii din țările sărace miliarde de dolari în fiecare an de pe urma recoltelor și animalelor pierdute, iar acest lucru se agravează din cauza modificărilor climatice, transmite Bloomberg.
Românii care doresc să lucreze în domeniul agricol în Danemarca pot opta, până la data de 20 februarie 2018, pentru unul dintre cele 100 de locuri de muncă sezoniere puse la dispoziție prin intermediul EURES România, informează vineri Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov.
Doar 17% dintre fermierii români folosesc un software sau o aplicație digitală pentru administrarea fermei, dar pentru 75% telefonul mobil este un instrument nelipsit în fiecare zi.
Grupul american Food Machinery Corporation, cu afaceri anuale de peste 3 miliarde dolari din sectorul agricol și industria chimică, a deschis o filială în România, FMC Agro Operational.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a lansat o nouă licitație pentru selectarea unui evaluator al ofertelor depuse pentru mentenanța, extinderea și dezvoltarea sistemului informatic al instituției, după ce Profit.ro a relatat că proiectul este blocat de acuzații legate de posibile conflicte de interese, decizii considerate abuzive în procesul de evaluare și pretinsă lipsă de obiectivitate în alegerea operatorului care urmează să asigure, în următorii 4 ani, funcționarea sistemului de gestionare a plății subvențiilor în agricultură.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că pregătește un program de stimulare a creșterii porcilor, prin care să le ofere gratuit fermierilor purcei din rasele Bazna și Mangalița, pe care aceștia au obligația să îi crească și apoi să îi vândă către consumatori sau către unitățile de procesare.
Licitația pentru mentenanța, extinderea și dezvoltarea sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), lansată oricum târziu deși România riscă să piardă subvenții europene, este blocată de acuzații legate de posibile conflicte de interese, decizii considerate abuzive în procesul de evaluare și pretinsă lipsă de obiectivitate în alegerea operatorului care urmează să asigure, în următorii 4 ani, funcționarea sistemului de gestionare a plății subvențiilor în agricultură. Miza este una mare: un contract de aproape 100 milioane lei.
Cele două nave încărcate cu grâu oprite de Autoritatea pentru carantină de Egipt în portul Safaga, pentru că ar conține semințe de mac, urmează a fi mutate pentru ca grâul să fie cernut, ceea ce reduce speranțele unei soluționări rapide a disputei, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.