Legislația fiscală, respectiv Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, va stipula în mod clar obligația autorităților de a interpreta prevederile ambigue în favoarea contribuabilului, adică de a aplica principiul in dubio contra fiscum.
Consiliul Fiscal vede drept fezabilă ținta de deficit bugetar de circa 7,2% din produsul intern brut pentru 2021, în condițiile în care costurile sunt controlate strict. Mai mult, veniturile ar putea fi chiar subestimate de Ministerul Finanțelor pentru acest an. Pe de altă parte, scăderea deficitului în 2022-2024 pe seama cheltuielilor cu salariile, asistența socială și achizițiile de bunuri și servicii este considerată nerealistă.
ANAF analizează posibilitatea ca angajații din Call-Center să poată furniza telefonic, iar pe viitor și prin intermediul unui serviciu de tip chat integrat în platforma ANAF, informații supuse secretului fiscal. Datele din categoria secretului fiscal pot fi dezvăluite, în condiții stricte, altor autorități ale statului și contribuabilului în cauză sau împuterniciților acestuia, însă doar după verificarea identității, astfel că în foarte multe cazuri oamenii ajung să meargă la ghișeele ANAF doar pentru a lămuri unele situații sau pentru a afla informații. Fiscul are în derulare un proiect de extindere a Call-Center-ului, inclusiv a gamei de servicii pe care le furnizează departamentul.
Luxemburgul joacă rolul de paradis fiscal pentru circa 55.000 de societăți fantomă create de multinaționale și de milionari, dar și de grupări mafiote, potrivit primei părți a unei anchete publicate luni de un grup de publicații internaționale, printre care și ziarul francez Le Monde, transmite EFE. Luxemburg a respins acuzațiile și a insistat că respectă atât dreptul european, cât și pe cel internațional.
Ministerul Finațelor a decis, în urma consultărilor cu mediul de afaceri, să aducă o serie de modificări și completări la Codul Fiscal și Legea contabilității, noile reglementări vizând regimul deducerilor, al TVA, ticehetelor cadou, dar și termenul de depunere a declarației de venit sau baza de calcul pentru contribuțiile sociale în anumite cazuri.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care ar urma să clarifice transpunere în legislația națională a unei recomandări UE, care afectează de la 1 ianuarie 2021 importurile din Turcia, unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României. Proiectul a fost inițiat după ce ambasadorul Turciei, Füsun Aramaz, s-a întâlnit recent cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Trebuie menționat că România, potrivit Ministerului Finanțelor, pare a fi singurul stat UE în situația de a aplica acest tratament fiscal restrictiv importurilor din Turcia.
Vânzarea unui case, închirierea unui apartament sau eliberarea unui certificat fiscal ar putea fi condiționate de existența unei polițe de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD). Măsura este inclusă în Strategia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru perioada 2021 - 2023 și urmărește creșterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuințe, care în prezent acoperă sub 20% din cele aproximativ 9 milioane de locuințe, cât numără fondul locativ național.
Cota redusă de 5% a TVA se va aplica, în continuare, doar pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice. O ordonanță, care amână până la 1 ianuarie 2022 aplicarea unei legi a parlamentului pentru eliminarea acestei limitări, a fost publicată acum în Monitorul Oficial.
Un număr mare de modificări vor fi introduse în Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală, în baza unor proiecte anunțate anterior de Profit.ro și promulgate acum de președintele Klaus Iohannis. Proiectele de lege au fost depuse în Parlament încă din toamna anului trecut de către senatorul Eugen Teodorovici, la momentul respectiv și ministru al Finanțelor, după ce inițial au fost pregătite de către Ministerul Finanțelor pentru a fi asumate de Guvern. Mare parte a modificărilor au fost solicitate anterior de către mediul de afaceri.
Parlamentul a adoptat marți, în ultima ședință a Camerei Deputaților, proiectul de lege inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care propunea ca persoanele acuzate de evaziune fiscală să nu mai fie urmărite penal dacă achită integral prejudiciul plus 20% din suma datorată. Proiectul prevede acum că, în cazul prejudiciilor sub 100.000 euro achitate, pedeapsa va putea consta doar în amendă, iar în cazul prejudiciilor sub 50.000 euro achitate, va fi aplicată doar amenda. Toate persoanele inculpate pot scăpa de închisoare dacă una dintre ele achită integral prejudiciul, majorat cu 20%, inclusiv în cazul recidivei.
Camera Deputaților, for decizional, a adoptat ieri două proiecte de acte normative care aduc un număr mare de modificări Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală. Proiectele de lege au fost depuse în Parlament încă din toamna anului trecut de către senatorul Eugen Teodorovici, la momentul respectiv și ministru al Finanțelor, după ce inițial au fost pregătite de către Ministerul Finanțelor pentru a fi asumate de Guvern. Mare parte a modificărilor au fost solicitate anterior de către mediul de afaceri.
Comisia juridică din Camera Depuțaților a întocmit un nou raport de adoptare pentru proiectul de lege inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care propunea ca persoanele acuzate de evaziune fiscală să nu mai fie urmărite penal dacă achită integral prejudiciul plus 20% din suma datorată. Proiectul prevede acum că în cazul prejudiciilor sub 100.000 euro achitate, pedeapsa va putea consta doar în amendă, iar în cazul prejudiciilor sub 50.000 euro achitate, va fi aplicată doar amenda. Toate persoanele inculpate pot scăpa de închisoare dacă una dintre ele achită integral prejudiciul, majorat cu 20%, inclusiv în cazul recidivei.
România trebuie să înceapă corecția deficitului bugetar încă din 2021 și acest proces va dura 3-4 ani, timp în care trebuie restructurate sursele de venit, prin eliminarea portițelor și evaziunii fiscale, spune președintele Consiliului Fiscal.
Cota redusă de 5% a TVA se va aplica asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexe, și a căror valoare nu depășește suma de 140.000 euro, prevede un proiect de lege promulgt de șeful statului. Plafonul prevăzut până acum în Codul Fiscal este de 450.000 lei, fără TVA, iar noul plafon ar urma să fie aplicat de la 1 ianuarie 2021.
În data de 6 noiembrie 2020, Monitorul Oficial al României a publicat Legea nr. 239/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Cota redusă de 5% a TVA se va aplica asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexe, și a căror valoare nu depășește suma de 140.000 euro, prevede un proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților. Plafonul prevăzut până acum în Codul Fiscal este de 450.000 lei, fără TVA, iar noul plafon ar urma să fie aplicat de la 1 ianuarie 2021.
ANAF a întocmit un material informativ privind tratamentul fiscal al TVA în cazul importurilor de bunuri în România. Materialul informativ, pe care îl redăm mai jos, are scopul de a ajuta antreprenorii, consultanții fiscali și contabilii.
Deficitul bugetar al SUA a depășit 3.000 de miliarde de dolari în primele 11 luni din acest an fiscal, mai mult decât dublu față de nivelul record din 2019, a anunțat Departamentul Trezoreriei din SUA.
ANAF a întocmit un material informativ privind tratamentul contabil și tratamentul fiscal pentru sumele decontate angajatorilor în cazul în care aceștia trebuie să acorde zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care sunt acordate, în anumite condiții, zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în cazul în care școlile vor fi închise din cauza epidemiei de coronavirus.
Persoanele și reprezentanții firmelor se pot programa online pentru întâlniri cu inspectorii fiscali. ANAF au implementat un nou serviciu electronic, Programarea online, prin intermediul căruia contribuabilii se pot programa online pentru întâlnirea cu un inspector fiscal de la o structură ANAF precum declarații fiscale, evidență pe plătitor, avize și autorizații (case de marcat), executare silită persoane, cazier fiscal, asistență contribuabili, evitarea dublei impuneri.
Guvernul intenționează să adopte mai multe măsuri pentru digitalizarea și debirocratizarea administrației, inclusiv a celei fiscale, potrivit Planului Național de Investiții și Relansare Economică, prezentat astăzi. La ANAF, măsurile vizează în principal conectarea caselor de marcat online cu serverele ANAF, introducerea fișierului standard de control (SAF-T), modernizarea site-ului ANAF, dar și a celui al Ministerului Finanțelor, dar și simplificarea plății online a obligațiilor fiscale.
Guvernul intenționează să reformeze sistemul fiscal cu scopul de a crește eficiența colectării și de a extinde baza de impunere, astfel încât să crească veniturile bugetare ca pondere în PIB, una dintre cele mai reduse din UE, și să aibă astfel fondurile necesare pentru buna funcționare a statului și asigurarea investițiilor mari necesare pentru convergența Românei cu restul UE, potrivit Planului Național de Investiții și Relansare Economică, prezentat astăzi. Executivul critică măsurile luate în ultimii ani prin care s-au creat breșe în sistemul fiscal și promite o distribuire corectă a "poverii fiscale" prin astuparea breșelor create în ultimii ani de politicieni în Codul Fiscal, care permit "minimizarea poverii fiscale, subminând astfel corectitudinea și echitatea".
Proiectul de lege care prevede scutirea de impozit pentru veniturile realizate din salarii precum și pentru veniturile din drepturile de autor, realizate ca urmare a desfășurării activității de jurnalism, a fost respins marți, prin vot de Senat, după ce proiectul fusese retrimis Parlamentului de președintele Klaus Iohannis.
Cabinetele medicale de familie vor fi scutite de la plata oricăror impozite sau taxe pe clădiri, conform unui proiect de lege promulgat marți de președintele Iohannis. Impactul la bugetele veniturilor locale ar fi de aproximativ 14,5 milioane lei, conform unor calcule de la data inițierii proiectului.