Comisia Europeană a făcut miercuri un prim pas către reformarea regulilor referitoare la fiscalitate care susțin euro, prin lansarea de consultări publice, obiectivul fiind ca guvernele puternic divizate să ajungă la un punct de vedere comun, relatează Reuters.
Scăderea TVA și impozitul specific au ușurat povara fiscală a hotelierilor, stimulându-i să investească în renovări de camere, spații comune sau în piscine, spații de joacă pentru copii sau în echipamente și active care au permis trecerea la servicii all inclusive, a declarat pentru Profit.ro Ionuț Nedea, proprietarul Litoralulromanesc.ro, agenția care vinde cele mai multe vacanțe pe litoralul autohton. Comentariile lui Nedea vin în contextul în care Simion Alb, specialist în turism și fost director, timp de două decenii, al Biroului de Promovare al României de la New York, a declarat pentru Profit.ro că cele mai importante măsuri luate de stat în ultimii ani pentru turism, reducerea TVA și impozitul specific, nu au avut efecte pozitive pentru turiști, pentru că nu s-a ieftinit nici cazarea și nici masa, și nici pentru stat, ba, mai mult, introducerea voucherelor de vacanță a reușit chiar să scumpească vacanțele.
Un guvern interimar, tehnocrat sau minoritar nu va face schimbări semnificative în ce privește politicile fiscale și economice ale României, atrag atenția analiștii grupului financiar american Goldman Sachs. Guvernul PSD, condus de premierul Viorica Dăncilă, a fost demis ieri prin moțiune de cenzură. Partidele parlamentare care au demis guvernul au vehiculat diverse variante, printre care pași cât mai rapizi către alegeri anticipate, guvern tehnocrat sau chiar un nou guvern PSD-ProRomânia, propunere a liderului ProRomânia, Victor Ponta. USR pare să fie partidul care insistă cel mai mult pentru alegeri anticipate cât mai urgent.
Modificările propuse de Ministerul Energiei prin proiectul de modificare a legii offshore oferă o șansă pentru dezvoltarea proiectelor din Marea Neagră, consideră Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG), în condițiile în care petroliștii au întrerupt deocamdată investițiile pentru extracția gazelor din marile zăcăminte maritime românești.
Franța și Statele Unite au ajuns luni la un acord pentru a pune capăt blocajului legat de taxa franceză pentru marile companii din sectorul internetului, cu toate că președintele american Donald Trump a refuzat să spună dacă amenințarea sa cu impunerea unei taxe pe importurile de vineri va fi eliminată, transmite Reuters.
Gas Plus International BV, subsidiară a Gas Plus SpA, al patrulea producător italian de gaze naturale ca mărime, a majorat recent capitalul diviziei sale românești, Gas Plus Dacia SRL, care este partener de concesiune al Black Sea Oil&Gas (BSOG), deținut de grupul american de asset management Carlyle, la proiectele offshore de exploatare de gaze naturale Midia și Pelican din sectorul românesc al Mării Negre.
USR propune ca impozitele și redevențele care ar urma să fie colectate de stat de pe urma eventualei exploatări comerciale a zăcămintelor românești de gaze naturale din Marea Neagră să fie distribuite către conturile individuale ale românilor participanți la fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II), oarecum pe model norvegian.
CEO-ul OMV, Rainer Seele, a fost întrebat la recenta teleconferință cu analiștii piețelor financiare dedicată rezultatelor companiei pe primul semestru al anului despre evoluția negocierilor cu Guvernul privind fiscalitatea gazelor din Marea Neagră și dacă are vreun comentariu cu privire la recentele informații venite din România despre faptul că ExxonMobil ar putea lua în calcul retragerea din proiectul Neptun Deep.
Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de explorare și producție de hidrocarburi, spune, într-un interviu acordat Profit.ro, că este încrezător că "rațiunea va învinge" și că problemele fiscale și de reglementare care au împiedicat până acum luarea deciziei finale de investiție în proiectul Neptun Deep, la care compania este parteneră cu americanii de la ExxonMobil, vor fi depășite prin dialog cu Guvernul.
Consiliul Național pentru Întreprinderi Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) nu susține o nouă impozitare forfetară, evocată recent de ministrul Finanțelor ca o idee, și o creștere a fiscalității IMM-urilor, solicitând menținerea posibilității IMM-urilor de a opta pentru plata impozitului pe venituri sau a impozitului pe profit.
Efectele exacte ale ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană sunt greu de anticipat, putem identifica însă câteva dintre ele din perspectivă fiscală și juridică, arată într-o analiză Alex Milcev, Liderul Departamentului de Asistență Fiscală și Juridică, EY România.
În 1855, națiunea Yakama a cedat Guvernului federal al SUA un teritoriu în suprafață de aproape 5 milioane de hectare contra sumei de 200.000 dolari (mai puțin de 6 milioane dolari la puterea de cumpărare de anul trecut, după o inflație de 2.786,29% între 1855 și 2018, ceea ce înseamnă un preț ușor mai mare de 1 dolar/hectar), plus alte beneficii, cum ar fi construirea de școli și spitale în rezervație, la care membrii tribului să fie tratați gratuit.
Semnele de incertitudine din economie, legate în primul rând de fiscalitate, se regăsesc și în piața muncii, acolo unde tot mai multe companii și angajați privesc acest an ca unul plin de provocări, angajatorii încercând să își păstreze salariații prin conferirea unui sentiment de siguranță al locului de muncă și pachete de beneficii suplimentare, într-un context puternic afectat de lipsa de personal și de concurența salarială venită dinspre sectorul public.
Impozitul de 10% pe veniturile obținute de cesionarii care au preluat drepturile foștilor proprietari de imobile naționalizate va fi reținut la sursă, de CEC Bank, la fiecare plată, când despăgubirile sunt încasate de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). Modificarea față de situația actuală, în care Fiscul trebuie să aștepte ca cesionarii să-și declare singuri veniturile anuale, este prevăzută într-un proiect de Ordonanță de Guvern, elaborat de Ministerul Finanțelor și obținut de Profit.ro, care modifică, printre alte acte normative, și Codul Fiscal.
Celebra Ordonanță 114, care declară sectorul construcțiilor de importanță națională, reduce în același timp taxele datorate statului de către salariații din construții cu procente cuprinse între 35% și 50%. În paralel, costurile angajatorilor însă cresc și doar în cel mai bun scenariu firmele vor putea suporta aceste majorări.
Accentuarea blocajului financiar, creșterea fiscalității și evoluția negativă a cursului de schimb reprezintă principalele temeri ale investitorilor la început de an. 2019 se anunță a fi anul provocărilor, evoluția pozitivă a economiei fiind pusă sub semnul întrebării, printre altele, de modificările fiscale, de preconizata scumpire și restrângere a finanțării bancare și de scăderea semnificativă a apetitului pentru investiții.
Valoarea participațiilor statului român în cele șapte importante companii energetice listate la BVB a scăzut într-o singură zi, cu aproximativ 2 miliarde de lei, ca efect al măsurilor fiscale anunțate de Guvern. Acțiunile Erste și Raiffeisen s-au prăbușit pe bursele din regiune.
Președintele Consiliului Regional din Reunion, Didier Robert, a declarat că a negociat cu succes cu autoritățile din metropolă înghețarea taxei pe carburanți în insulă în următorii 3 ani. La nivelul întregii Franțe, taxa ar urma să crească anul viitor cu 6,5 eurocenți/litru la motorină și cu 2,9 eurocenți/litru la benzină, majorări fiind prevăzute ulterior și pentru anii următori, până în 2022 inclusiv.
Legea care reglementează regimul exploatărilor petroliere din perimetrele Mării Negre, așa cum a fost ea adoptată de către Parlament zilele trecute, aduce o serie de modificări defavorabile investitorilor. În schimb, rezolvă unul dintre cele mai controversate aspecte, cel al stabilității și predictibilității cadrului fiscal.
Puterea guvernamentală și parlamentară vrea acum majorarea semnificativă a cotelor procentuale ale impozitului pe veniturile suplimentare ale producătorilor de gaze din Marea Neagră pentru prețuri de vânzare a gazelor care depășesc 100 lei/MWh, cota medie cu care sunt tranzacționate în prezent gazele naturale de producție internă pe piețele locale angro, după scumpirile substanțiale din ultimele 2 luni. Noile propuneri au fost avansate în Camera Deputaților, după ce, foarte recent, Senatul, cu acordul aceleiași Puteri, stabilise că nivelul de taxare va fi înghețat pe toată durata exploatărilor, iar petroliștii își vor putea deduce toate investițiile.
Cel mult o sondă de explorare din 4 forate de companiile petroliere descoperă resurse de hidrocarburi în Marea Neagră, iar costurile unui singur foraj ajung și la un sfert de miliard de dolari, potrivit studiului "Riscuri, fiscalitate, decizii de investiții în sectorul offshore de țiței și gaze naturale. Marea Neagră și România" realizat de experții Vasile Iuga și Radu Dudău.
Noua fiscalitate adoptată de Parlament referitoare la exploatarea offshore a afectat competitivitatea industriei de petrol și gaze din România comparativ cu cea din statele din regiune, a declarat Vasile Iuga, expert în domeniul valorificării gazelor naturale, citând un studiu recent al Wood Mackenzie.
Cum în ultimii ani au fost descoperite zăcăminte importante de gaze naturale în Marea Neagra, există un interes crescut asupra subiectului din partea autorităților române, a companiilor implicate sau interesate de explorare și exploatare, a cetățenilor români precum și a țărilor din jur, fiecare dorind ca exploatarea acestor gaze să răspundă unor nevoi și să aducă beneficii. Ținând cont de investițiile mari necesare în special pentru explorare și dezvoltare, dar și pentru exploatare, în ultimii ani s-a discutat mult despre o legislație specifică care să le ofere un cadru stabil investitorilor pentru a continua investițiile necesare.
Iulian Iancu a sugerat că fostul Guvern PSD-ALDE condus de Mihai Tudose a fost demis la inițiativa lui Liviu Dragnea pentru că prima formă a proiectui de lege privind operațiunile petroliere offshore din Marea Neagră, elaborată de respectivul Executiv, ar fi fost foarte defavorabilă statului român.