Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat că, cele patru pavilioane Expoflora cu flori exotice din Parcul Regele Mihai I se vor redeschide pentru public în luna mai.
Familia Hanifi, proprietara unuia dintre primele parcuri en-gros din România – Smart Expo Flora din Voluntari, vrea să înceapă peste aproximativ o lună construcția unui ansamblu rezidențial cu 700 de apartamente în locul halelor degradate ce au aparținut fostului Centru de Exploatare a Lemnului din cartierul Colentina, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Acesta este cel mai mare proiect al investitorului.
Familia Hanifi, proprietara unuia dintre primele parcuri en-gros din România – Smart Expo Flora din Voluntari, construiește două galerii comerciale în Bragadiru și Voluntari, care vin în completarea hipermarketurilor Kaufland construite în 2019 și 2021, pe terenuri cumpărate de la familia Hanifi. Galeria din Voluntari este realizată de Hanifi în parteneriat cu Bogdan Pandele, fiul primarului din Voluntari, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Hotelul Flora din stațiunea Mamaia a fost transformat în centru de carantină, aici fiind deja cazați zeci de români care au venit din Italia sau Germania.
Magistrații instanței supreme au decis redeschiderea dosarului "Flora", în care Traian Băsescu este acuzat că a retrocedat ilegal un teren în perioada în care era primar al Capitalei.
Gigantul anglo-olandez Unilever vrea să vândă mai multe mărci de alimente pentru 6 miliarde de lire sterline (7,4 miliarde de dolari), potrivit unor publicații britanice, printre care Sunday Telegraph și Sunday Times.