România are una dintre cele mai vechi și mai mici flote de avioane comerciale din Uniunea Europeană, potrivit unui raport Eurostat publicat cu ocazia Zilei internaționale a avației civile, întocmit pe baza datelor din 2015.
Operatorul aerian britanic low-cost easyJet a ajuns la un acord în valoare de 40 de milioane de euro pentru preluarea unor active ale companiei germane Air Berlin, aflată în insolvență.
Compania aeriană românească low-cost Blue Air, al doilea jucător de pe piața locală a transportului aerian de pasageri, poartă discuții cu constructorul american Boeing pentru cumpărarea a cel puțin 20 de avioane 737 MAX, în valoare de circa 1,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Omniasig VIG a reînnoit polița de asigurare RCA a parcului auto al Poliției Române pentru suma de 628.978 lei, de la un estimat de 1,31 milioane de lei pe 12 luni.
Managementul Business Lease Romania a avut ca obiectiv în 2016 să ajungă la o flotă administrată de peste 3.500 de vehicule, cu 15% mai mult față de anul precedent. Acum compania a anunțat că a înregistrat anul trecut un avans de 21% al contractelor de leasing operațional, ajungând la peste 3.000 de vehicule administrate, comparativ cu anul 2015.
Subsidiara locală a brokerului american Marsh va intermedia cumpărarea poliței de asigurare a flotei operatorului aerian Tarom, formată din 23 de aeronave, valoarea contractului fiind cu 10-15% mai scăzută decât prețul anterior, când compania a plătit circa 1,7 milioane de dolari, au declarat pentru Profit.ro surse din piața de profil.
Un număr de trei oferte a primit Tarom pentru asigurarea celor 23 de aeronave ale companiei, potrivit datelor furnizate de operatorul aerian la solicitarea Profit.ro.
Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a inițiat o licitație estimată la 5,5 milioane de euro pentru asigurarea celor 22 de elicoptere și avioane ale instituției în următorii 4 ani, începând cu 20 decembrie 2016.
Tarom a inițiat procedura de atribuire prin licitație deschisă a contractului de asigurare a celor 22 de aeronave ale transportatorului, cel mai mare cont aviatic local, asigurat în prezent de Omniasig VIG.
Omniasig a prelungit, pentru perioada 1 septembrie – 30 noiembrie, polița de asigurare a flotei de aeronave a Tarom, au declarat pentru Profit.ro reprezentanții asigurătorului, care nu au dorit să dea publicității valoarea primei.
Tarom a transmis că și-a înjumătățit pierderile de la 50 milioane lei în primul trimestru al anului la 28,6 milioane lei în T2 2016 după schimbarea fostei conduceri a companiei, pentru prestația managerială defectuoasă a acesteia, și că rezultatul foarte slab din primele trei luni se datorează și anulărilor și întârzierilor de curse, care au generat penalități neprevăzute de plată și reducerea veniturilor.
Tarom a terminat primul trimestru al acestui an cu o pierdere brută de 49,93 milioane lei, mai mare decât cea consemnată pe întreg anul 2015 (41 milioane lei) și de nu mai puțin de 29 de ori peste nivelul celei aprobate prin bugetul pe 2016 pentru primele 3 luni ale anului, de circa 1,7 milioane lei.
Inspectoratul de Stat în Construcții se pregătește să își înnoiască parcul de mașini, prin cumpărarea a 105 autoturisme de oraș și de teren cu 5,8 milioane de lei (peste 1,3 milioane de euro).
Hertz Lease România administrează o flotă de 1.600 de autovehicule și are ca obiectiv să ajungă la 2.000 de unități, pe fondul creșterii pieței leasingului operațional cu 13% și perspectivelor pozitive macroeconomice, a anunțat compania.
Business Lease Romania, furnizor de servicii de leasing operațional, și-a propus pentru acest an să administreze o flotă de peste 3.500 de vehicule, cu 15% mai mult față de 2015, a anunțat compania.
Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control la compania Tarom pentru a analiza mai multe aspecte tehnice privind activitatea operatorului aerian, dar și întâzierile înregistrate la diferite curse. Ministrul a anunțat, în plenul Senatului, un plan de restructurare a companiei, în timp ce președintele Senatului l-a calificat drept "incapabil" pe actualul director general al companiei, pentru că a nu realizat această restructurare.
Cele 23 de avioane care compun flota Tarom au o medie de vârstă de peste 15 ani, iar cele mai vechi dintre ele, două Airbus-uri A310, au fost cumpărate în urmă cu 24 de ani și au zburat până acum mai mult de 47.000 ore, reiese dintr-un document guvernamental. Printre aeronavele companiei sunt și două Boeing 737-300, achiziționate în 1994, ajunse la un "palmares" de peste 60.000 de ore în aer.
Operatorul aerian low-cost Wizz Air a reînnoit miercuri, pentru o perioadă de opt ani, două contracte încheiate cu Lufthansa Technik Maintenance International și Lufthansa Technik Budapest pentru servicii de mentenanță în România, Slovacia și Ungaria, potrivit unui comunicat al Wizz Air.
Flota Tarom va fi asigurată, în următoarele 12 luni, de Omniasig VIG, al doilea mare asigurător din România, care a câștigat o licitație organizată în luna iunie și urmează să încaseze aproximativ 1,7 milioane de dolari, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate transportatorului aerian.