Fondurile de capital privat Advent International și CVC Capital fac o ofertă comună pentru preluarea Pet Food (PPF), un producător de hrană pentru animale deținut de Cinven, a anunțat publicația Financial Times, transmite Reuters.
Lanțul american de fast food McDonald's a obținut anul trecut un profit net de aproape 8,469 miliarde de dolari, cu 37% mai mare comparativ cu 2022, a anunțat compania, relatează agenția EFE.
„În SUA și în alte piețe din întreaga lume, a avea un burger mai mare este o oportunitate”, a declarat directorul general Chris Kempczinski într-un interviu acordat CNN. „Lucrăm la asta”, a mai anunțat șeful celui mai mare lanț de restaurante fast-food din lume.
Ce note au obținut în România Subway, IKEA, PAUL, Pizza Hut, KFC, 5 to go, Burger King, Domino's, McDonald's, Salad Box, Spartan și Starbucks.
Eticheta produselor de carne și a celor procesate pe bază de came va trebui să prezinte prețul de achiziție al produselor atât din piața internă, cât și din piața externă, potrivit un proiect adoptat prin vot în plenul Senatului. Proiectul, care va primi votul final la Camera Deputaților, interzice comercializarea pe piața internă a cărnii sintetice obținută în laborator din celulele de la animale.
Food, o aplicație „personalizată pentru mâncare și rețete” este cel mai nou produs Samsung care folosește inteligența artificială.
Eticheta produselor de carne și a celor procesate pe bază de came va trebui să prezinte prețul de achiziție al produselor atât din piața internă, cât și din piața externă, potrivit unui proiect legislativ inițiat de actualii guvernanți de la PSD, inclusiv de ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Proiectul prevede și obligația vânzării separate a produselor din carne cu adaos de alte ingrediente, inclusiv în cazul unitățilro de alimentație publică precum fast-food, care vor trebui să menționeze pe meniuri toate produsele din carne cu adaos de ingrediente în produsul de bază. De asemenea, proiectul interzice comercializarea cărnii produse în laborator din celule de animal și prevede că sintagma ”Produs românesc” se va aplica doar produselor din carne rezultate integral din fermele din România.
Lionel Messi și Antoine Griezmann au investit în lanțul de fast-food Vicio, ca acționari ai Barlon Capital. Cele două vedete au jucat împreună la FC Barcelona între 2019 și 2021.
Omul de afaceri Ștefan Mandachi a vândut lanțul de restaurante Spartan, împreună cu alte branduri din portofoliu, precum francizele Mefi Café, sala de fitness Bum Bum Box și restaurantele Don Stefano, către un grup de 7 persoane fizice, într-o tranzacție în valoare totală de peste 15,5 milioane euro.
Tranzacția prin care producătorul de preparate din carne Carniprod Tulcea este preluat de producătorul pateurilor și conservelor de carne Bucegi și Scandia Sibiu, Scandia Food, a fost finalizată.
Lanțul american de restaurante fast-food Subway analizează o posibilă vânzare a afacerilor sale, a declarat pentru Reuters o sursă din interiorul companiei.
Producătorul de preparate din carne Carniprod Tulcea urmează să fie preluat de producătorul pateurilor și conservelor de carne Bucegi și Scandia Sibiu, Scandia Food, tranzacția fiind în analiza Consiliului Concurenței.
Lanțul american de restaurante de tip fast-food Popeyes, a cărui intrare în România a fost anunțată în premieră de Profit.ro, deschide primul restaurant de tip drive thru în centrul comercial Leomn Retail Park din Pipera-Voluntari.
Compania Golden Food Snacks, fabricant de chipsuri și pufuleți, deținută de grecul Konstantinos Mitzalis, preia compania Derpan.
Burger King a intrat și în centrul Capitalei, cu un restaurant în Piața Universității, extindere care confirmă informațiile anunțate de Profit.ro la finele anului trecut.
Producătorul israelian de arome și extracte Turpaz Industries preia un pachet majoritar de acțiuni la compania românească Aromatique Food, specializată în mixuri de condimente și aditivi pentru industria alimentară, într-o tranzacție de peste 3 milioane de dolari.
Lanțul american de restaurante de tip fast-food Popeyes, intrat în România recent cu primul restaurant în Băneasa Shopping City, confirmând astfel informațiile anunțate de Profit.ro în toamna anului trecut. deschide restaurantul cu numărul patru din România, în Centrul Comercial Drumul Taberelor.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că va controla fast food-urile din București, vicepreședintele ANPC, Mihai Culeafă, afirmând că trebuie ca serviciile oferite de aceste unități să fie la nivelul celor puse la dispoziție de un restaurant.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de 17.000 de lei în urma unui control făcut la un fast-food din Sectorul 2 al Capitalei și au dispus oprirea temporară a activității până la remedierea deficiențelor.
Compania Golden Food Snacks, fabricant de chipsuri și pufuleți, deținută de grecul Konstantinos Mitzalis, preia compania Derpan.
Spartan, lanțul de restaurante fondat de Ștefan Mandachi, a încheiat o înțelegere pentru preluarea a cinci dintre locațiile Taksim din București pentru 1 milion de euro.
Distribuitorul de bunuri de larg consum Transilvania General Import-Export (TGIE), parte din grupul European Food & Drinks, controlat de frații Micula, care deține mărcile Adria și Frutti-Fresh, continuă să înregistreze afaceri în scădere și pierderi în urcare. Ultimul an cu profit înregistrat de companie a fost în 2008, când a avut și cel mai mare rulaj consemnat până în prezent, de 1,132 miliarde de lei (aproape 280 de milioane de euro).
Lanțul american de restaurante de tip fast-food Popeyes, intrat în România recent cu primul restaurant în Băneasa Shopping City, confirmând astfel informațiile anunțate de Profit.ro în toamna anului trecut. va deschide două noi restaurante în București, în această vară, în centrele comerciale ParkLake Shopping Center și AFI Cotroceni, și începe recrutarea viitorilor membri ai echipei.
Lanțul american de restaurante de tip fast-food Popeyes intră în România, confirmând stfel informațiile anunțate de Profit.ro în toamna anului trecut.
Piața de servicii alimentare din România (restaurante, fast-food, cafenele, cantine, puburi etc.) a crescut în anul 2021 până la 5.66 de miliarde de euro, depășind cu 21% recordul înregistrat în 2019, înainte de izbucnirea pandemiei COVID-19.