Compania Lufthansa va opera, din 29 octombrie, zboruri zilnice între Frankfurt și Timișoara, reprezentanții Aeroportului ”Traian Vuia” spunând că această decizie a fost luată în urma solicitărilor cetățenilor din regiunea de vest a României, precum și a celor cu reședința în întreaga lume, dar cu interese în zonă.
JPMorgan, cea mai mare bancă americană în funcție de active, va transfera sute de angajați din Londra la subsidiarele din Dublin, Frankfurt și Luxemburg, în condițiile în care Marea Britanie a anunțat că va ieși de pe piața unică europeană.
Băncile cu operațiuni internaționale din Londra se gândesc tot mai mult la transferarea personalului la Frankfurt, unde caută serios spații de birouri, din cauza Brexit, potrivit brokerilor imobiliari din capitala financiară a Germaniei, transmite Bloomberg.
Mai multe mărci de automobile, printre care Peugeot, DS, Fiat și Nissan, au decis să nu participe la unul dintre cele mai mari saloane auto din Europa, IAA Frankfurt, programat pentru toamnă, în luna septembrie.
Acțiunile europene încep săptămâna în scădere din cauza riscurilor ca planul de fuziune dintre operatorul bursei de la Londra și proprietarul bursei de la Frankfurt să eșueze. Declinul de astăzi are loc în pofida faptului că, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană, încrederea în economia zonei euro a crescut în februarie la cel mai ridicat nivel din iunie 2011, pe fondul optimismului din industrie și servicii.
Autoritățile germane din domeniul financiar se vor întâlni, luni, cu reprezentanți ai peste 20 de bănci, pentru a le prezenta condițiile pe care acestea vor trebui să le îndeplinească dacă decid să își transfere operațiunile din Londra la Frankfurt în contextul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Goldman Sachs ia în calcul să transfere jumătate din locurile de muncă din Londra către Frankfurt și alte centre financiare globale, din cauza temerilor legate de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, au declarat surse apropiate situației pentru publicația germană Handelsblatt, informează Independent.
O companie de construcții din Shanghai a achiziționat o participație majoritară la aeroportul Frankfurt Hahn și se bazează pe turiști și comerțul cu Asia pentru revitalizarea aeroportului german, transmit Deutsche Welle și Reuters.
Acționarii London Stock Exchange (LSE), operatorul piaței de capital de la Londra vor supune la vot în luna iulie o eventuală fuziune cu Deutsche Boerse, proprietarul bursei de la Frankfurt, după referndumul în urma căruia britanicii vor decide dacă rămân sau nu în Uniunea Europeană (UE), programat pe 23 iunie, informează Reuters.
Atentatele teroriste din Franța, Turcia și Belgia îi determină pe organizatorii internaționali de evenimente pentru companii să ia din ce în ce mai serios în calcul România, considerată o destinație sigură, spune Adina Secară, directorul Biroului Național de Turism al României în Germania, care a luat pulsul cererii la standul României de la IMEX, Frankfurt, cel mai important târg dedicat congreselor, conferințelor și evenimentelor din Europa.
Deutsche Boerse, proprietarul bursei de la Frankfurt, și London Stock Exchange (LSE), operatorul piaței de capital de la Londra ar putea anunțat oficial un acord de fuziune săptămâna viitoare, potrivit unor surse apropiate situației citate de Reuters.
Producătorul german de componente auto Schaeffler AG, prezent și pe piața din România, a anunțat, luni, că intenționează să listeze aproximativ 25% dintre acțiuni la Bursa de la Frankfurt, pentru a obține în jur de trei miliarde de euro (3,4 miliarde de dolari), transmit Bloomberg și Reuters.
Salonul Auto de la Frankfurt, eveniment care are loc odată la doi ani, este ocazia perfectă pentru ca producătorii auto să își etaleze cele mai noi creații, dar și cele mai futuriste și, de multe ori, ciudate concepte, iar cea de a 66-a ediție a show-ului automobilistic nu face nici ea excepție, scrie Yahoo! Auto.
Premiera mondială a noii generații a automobilului de clasă compactă Opel Astra a avut loc marți la Frankfurt, iar modelul poate fi comandat și în rețeaua Opel din România, la un preț de pornire de 15.600 de euro (cu TVA) pentru versiunea Selection cu propulsorul de 1,4 litri și 100 CP.
Harald Kruger, CEO al producătorului auto german BMW, a leșinat în timp ce susținea o conferință de presă la salonul auto de la Frankfurt.
Dacă va fi produs în serie, Mission E ar putea fi lansat în 2019
Hyundai va lansa noile modele i20 Active și Santa Fe la Salonul Auto Internațional de la Frankfurt, în a doua jumătate a lunii septembrie, a anunțat importatorul pe piața românească.
Dacia va oferi în premieră cumpărătorilor, începând cu această toamnă, opțiunea echipării modelelor produse la fabrica din Mioveni cu transmisia manuală automatizată Easy-R, care va fi prezentată oficial la Salonul Auto de la Frankfurt din septembrie.
Opel a prezentat noua generație a automobilului de clasă compactă Astra, înaintea premierei mondiale și lansării oficiale la Salonul Auto Internațional de la Frankfurt, în luna septembrie.
Bursele europene au revenit pe creștere marți dimineață, după ce luni au înregistrat scăderi semnificative ca urmare a îngrijorărilor provocate de efectele încetinirii economiei chineze asupra creșterii economice mondiale.