Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că, în prezent, datoriile la zi ale ministerului față de furnizori se ridică la 1,4 miliarde lei și că speră ca, la începutul anului viitor, să se ajungă cu plățile ″la zi sau cât mai aproape″.
Profit.ro a scris din vară că unii furnizori români de energie electrică și gaze naturale ajunseseră de câteva luni să își garanteze credite contractate de la bănci inclusiv cu creanțe asupra statului român reprezentând cereri de decontare de la bugetul de stat a diferențelor dintre costurile de achiziție de electricitate și gaze din piețele angro și prețurile plafonate aplicate prin lege clienților finali.
Guvernul a adoptat un proiect care introduce restricții importante pentru autorități, centrale și locale, în ce privește cheltuielile din lunile noiembrie și decembrie, scopul măsurii fiind de a ține sub control deficitul bugetar pe finalul anului și de a permite încadrarea în limita de 5,5% din PIB agreată cu Comisia Europeană. Astfel, vor fi limitate cheltuieli cu bunuri și servicii, evenimentele, investițiile care nu sunt din fonduri UE.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pregătise modificarea normelor în vigoare pentru a putea să întârzie legal plata compensațiilor pe care le datorează furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru acoperirea diferenței dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor.
O companie care face și trading, și furnizare de energie electrică și gaze naturale a obținut luna aceasta în justiție suspendarea unei decizii de impunere a Direcției Generale Antifraudă Fiscală a ANAF din vară, prin care i se stabiliseră obligații suplimentare de plată de peste 139 milioane lei în privința contribuției la așa-numitul Fond de Tranziție Energetică (CTE)
Modificarea legislativă pregătită de Ministerul Finanțelor Publice, prin proiect de ordonanță de urgență, pentru a putea să întârzie legal plata compensațiilor pe care le datorează furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru acoperirea diferenței dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor va bloca tot lanțul energetic, avertizează Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pregătește modificarea normelor în vigoare pentru a putea să întârzie legal plata compensațiilor pe care le datorează furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru acoperirea diferenței dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență obținut de Profit.ro. Măsura privind plata compensațiilor și o serie de restricții privind cheltuielile, detaliate mai jos, sunt considerate necesare de către Ministerul Finanțelor pentru a ține sub control cheltuielile și, implicit, deficitul bugetar pe finalul anului. Restricțiile la cheltuieli au fost anunțate anterior de Profit.ro.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pregătește modificarea normelor în vigoare pentru a putea să întârzie legal plata compensațiilor pe care le datorează furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru acoperirea diferenței dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență obținut de Profit.ro. Măsura privind plata compensațiilor și o serie de restricții privind cheltuielile, detaliate mai jos, sunt considerate necesare de către Ministerul Finanțelor pentru a ține sub control cheltuielile și, implicit, deficitul bugetar pe finalul anului. Restricțiile la cheltuieli au fost anunțate anterior de Profit.ro.
România nu va avea probleme pe piața energiei nici în această iarnă, cum nu a avut nici iarna trecută, în contextul în care și-a diversificat, pentru orice eventualitate, rutele de aprovizionare, a transmis secretarul de stat în Ministerul Energiei Dan Drăgan, în deschiderea Profit Energy.forum - Ediția a VII-a - A doua iarnă de război în energie.
Ministerul Energiei le-a plătit luna trecută furnizorilor de energie electrică și gaze naturale compensații de peste 2,46 miliarde lei pentru acoperirea diferențelor dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile plafonate facturate consumatorilor noncasnici de profil, sumă care reprezintă aproape 44% din totalul achitat de minister în perioada ianuarie-septembrie 2023.
Și furnizorii de energie electrică și gaze naturale, alături de transportatorii și distribuitorii de profil, ar urma să scape de impozitul pe cifra de afaceri, potrivit formei finale a proiectului de lege cu măsuri fiscale și bugetare pe care Guvernul și-a asumat astăzi răspunderea în Parlament, rezultată în urma amendamentelor depuse de senatori și deputați.
Principalele companii locale ale E.ON, din sectorul furnizării și distribuției de energie și gaze, au înregistrat pierderi masive anul trecut, de sute de milioane de lei, și, dacă măsura convenită de principiu acum în coaliție ar fi fost în vigoare, ar fi fost nevoite să cedeze statului 1% din cifrele de afaceri.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță, în legătură cu întârzierile la plata banilor către furnizori, că în următoarele două săptămâni datoriile vor fi achitate, însă semnalele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că există și alte facturi de achitat către furnizori, în valoarea de aproximativ două miliarde lei. Ministrul PNL a adăugat că a solicitat, la rectificarea bugetară, suma de două miliarde lei pentru a acoperi facturile viitoare care vor fi validate de către ANRE.
Banii colectați anul acesta din celebra contribuție de solidaritate impusă producătorilor de țiței, gaze și carburanți vor putea fi transferați Fondului de Tranziție Energetică, din care sunt plătite de către Ministerele Energiei și Muncii compensațiile cuvenite furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru diferențele dintre costurile de achiziție din piețele angro și prețurile finale plafonate facturate clienților.
Banii colectați anul acesta din celebra contribuție de solidaritate impusă producătorilor de țiței, gaze și carburanți vor putea fi transferați Fondului de Tranziție Energetică, din care sunt plătite de către Ministerele Energiei și Muncii compensațiile cuvenite furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru diferențele dintre costurile de achiziție din piețele angro și prețurile finale plafonate facturate clienților.
Producătorii de energie electrică și termică în cogenerare care alimentează și încălzirea populației, scutiți prin lege atât de livrările obligatorii către OPCOM la preț reglementat de 450 lei/MWh, cât și de supraimpozitarea din sector, nu reușesc cu toate acestea să își vândă la termen pe piețele angro electricitatea produsă, relevă date analizate de Profit.ro.
În alt proces au mai fost reclamate ca pretins neconstituționale și prevederile legislative prin care a fost impusă supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, pentru atragerea la bugetul de stat a sumelor necesare compensării furnizorilor pentru costurile plafonării prețurilor la consumatori, după cum a relatat Profit.ro.
Statul are datorii restante între 2 și 3 miliarde lei la plata compensațiilor cuvenite furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru diferențele dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile plafonate aplicate prin lege clienților finali, a anunțat Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), într-o întâlnire cu presa.
Parlamentul a decis reducerea cu aproape 31% a cotației maxime pe care statul o decontează furnizorilor de energie electrică pentru achizițiile lor din piețe, în cadrul compensărilor bugetare pentru prețurile finale plafonate aplicate consumatorilor, ca urmare a ieftinirilor angro.
Menținerea plafonului de decont pentru costul furnizorilor cu achiziția energiei electrice, a cărei valoare a fost miercuri coborâtă de la 1300 la 900 lei/MWh, vulnerabilizează inutil piața de energie și siguranța în alimentare și va întârzia revenirea pieței locale la condiții cât mai bune și competitive pentru clienți, susține Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități (ACUE).
Parlamentul a decis reducerea cu aproape 31% a cotației maxime pe care statul o decontează furnizorilor de energie electrică pentru achizițiile lor din piețe, în cadrul compensărilor bugetare pentru prețurile finale plafonate aplicate consumatorilor, ca urmare a ieftinirilor angro.
Criza energetică începută în 2021 și amplificată masiv de invazia Rusiei asupra Ucrainei din februarie 2022 a pus imensă presiune pe lichiditățile furnizorilor, obligați să pre-finanțeze schema de plafonare a prețurilor, la un moment dat punându-se problema atingerii limitei de expunere a sistemului bancar față de acest sector al economiei.
Președintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului rexaminarea proiectului de lege cu cele mai recente modificări ale legislației din energie electrică și gaze naturale, fiind vizate schimbările ce vizează relaxarea supraimpozitării în domeniu, regularizările de facturi și semi-reglementarea pieței angro, prin mecanismul de achiziție centralizată la preț fix de 450 lei/MWh.
Getica 95 Com, fostul cel mai mare furnizor de energie electrică de pe piața concurențială românească, controlat și condus de omul de afaceri buzoian Viorel Tudose, rămâne deocamdată în insolvență, după ce instanța de judecată a admis un apel împotriva sentinței din decembrie anul trecut prin care a fost aprobată închiderea procedurii de reorganizare a companiei, dispunându-se rejudecarea.
Strategia de plafonare a prețurilor adoptată de Guvernul român nu a adus multe bucurii, nici consumatorilor, nici furnizorilor, distribuitorilor sau producătorilor, statul fiind unul din câștigătorii crizei în energie, a declarat președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, în cadrul Maratonului Energiei de la Profit News TV.