Consiliul de Administrație al Electrica SA a aprobat de principiu, în ședința din data de 27 mai, fuziunea prin absorbție a celor trei societăți de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica - SDEE Transilvania Nord, SDEE Transilvania Sud și SDEE Muntenia Nord, societatea absorbantă urmând să fie SDEE Transilvania Nord.
Renault și Nissan au amânat planurile lor spre o fuziune completă, râvnită de fostul lider Carlos Ghosn, iar în schimb vor repara alianța lor de 21 de ani, în încercarea de a se redresa de pe urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Comisia Europeană se va pronunța pe 17 iunie în legătură cu fuziunea dintre Peugeot SA și Fiat Chrysler Automobiles, potrivit documentelor publicate pe site-ul autorității antitrust a CE.
Tranzacția prin care proprietarul agenției de turism Paralela 45, Alin Burcea, prelua controlul asupra companiei Invitation Invest, care deține agenția de turism Invitation Romania Travel, specializată în incoming (aducerea în țară de turiști străini), semnată la începutul anului, cum a anunțat atunci Profit.ro, a căzut, fiind blocată de izbucnirea pandemiei de coronavirus. În urma eșecului, familia Fodoreanu, proprietara Invitation Invest, a cerut insolvența companiei, pentru că nu și-a mai putut plăti datoriile acumulate către mai multe hoteluri din țară.
Directorul financiar al PSA Group, Philippe de Rovira, a dat de înțeles pentru prima dată de la declanșarea crizei din industria auto cauzată de epidemia de coronavirus că acordul de fuziune dintre PSA Group și Fiat Chrysler ar putea fi renegociat. Declarația a fost făcută cu ocazia anunțării rezultatelor financiare pe primul trimestru al PSA.
Operatorul prin cablu UPC România, companie preluată de Vodafone România, ca parte a unui operațiuni la nivel internațional, a consemnat în 2019 o cifră de afaceri de 683,5 milioane de lei, în creștere cu 2,7% față de anul precedent, iar pierderea a scăzut cu 17,5% față de 2018, la 204 milioane de lei.
Dongfeng Motor s-a răzgândit în privința vânzării acțiunilor PSA Group, din cauza declinului prețului acestora, pe fondul crizei de coronavirus. Procesul de fuziune dintre PSA și FCA ar putea fi întârziat din acest motiv.
Compania austriacă Immofinanz, unul dintre cei mai mari proprietari de clădiri de birouri din România, și rivalul său S Immo, proprietarul Sun Plaza și Novotel din București, văd posibilă o reluare a discuțiilor legate de fuziune, abandonate în toamnă, însă consideră că epidemia de coronavirus limitează locul de manevră al companiilor.
Carols Tavares, CEO al PSA Group și viitor CEO al noii companii ce va rezulta prin fuziunea PSA cu Fiat Chrysler, este de părere că este nevoie să-și revizuiască strategia din China, în urma alăturării celor două companii.
S&T România, unul dintre cei mai mari integratori de soluții IT&C de pe piața locală, subsidiara grupului austriac S&T, va fuziona cu Cronus eBusiness, companie cu activități de consultanță în tehnologia informației și afaceri de 36,3 milioane de lei în 2018, după preluarea integrală în februarie a controlului.
Thyssenkrupp, cel mai mare producător de oțel din Germania, a agreat să își vândă divizia de ascensoare, cu livrări și în România, către fondurile de investiții americane Advent și Cinven, pentru 17,2 miliarde euro.
Producătorul francez de trenuri Alstom este în discuții avansate pentru preluarea diviziei feroviare a constructorului canadian Bombardier, iar un acord ar putea fi anunțat chiar săptămâna aceasta, potrivit surselor Bloomberg.
Compania chineză Geely Automobile și compania suedeză Volvo Cars au anunțat că iau în considerare o fuziune, pentru „a accelera financiar și tehnologic sinergiile dintre cei doi consturctori”. Geely deține integral acțiunile Volvo.
Comisia Europeană a lansat o investigație aprofundată referitoare la tranzacția prin care EssilorLuxottica, cel mai mare producători de ochelari și lentile din lume, vrea să preia retailerul olandez de ochelari GrandVision, citând îngrijorări cu privire la restrângerea concurenței pe piața en-gros de lentile oftalmologice și ochelari.
Proprietarul agenției de turism Paralela 45, Alin Burcea, va prelua controlul asupra companiei Invitation Invest, care deține agenția de turism Invitation Romania Travel, specializată în incoming - aducerea în țară de turiști străini. O parte din actele de cedare a pachetului de control au fost deja semnate, în prezența ambelor părți, operațiune care confirmă informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Agenția de turism Paralela 45, controlată de Alin Burcea, poate fuziona cu Invitation Romania, deținută de Gheorghe Fodoreanu, unul dintre principalii touroperatori români specializați pe incoming, respectiv pe aducerea de turiști străini. Contactați de Profit.ro, cei doi nu au negat informația.
Marelvi Rădăuți, unul dintre cei mai mari distribuitori români de electronice și electrocasnice, controlat de familia de antreprenori locali Mihalescul, va fuziona cu magazinul online Demax, controlat integral de Vasile Bîzgan și un business de 11,5 milioane de lei în 2018, când a obținut un profit net de peste 200.000 lei.
Constructorul canadian Bombardier discută o fuziune între divizia feroviară a companiei și producătorul francez de trenuri Alstom, potrivit surselor Bloomberg.
PSA Group a anunțat rezultatele de vânzări pentru 2019, cu o scădere dezamăgitoare, după ce anul trecut raportase cifre record. Scăderile de pe mai multe piețe, inclusiv China, au contribuit la acest rezultat.
Severina Pascu, fosta șefă a UPC România, în prezent director general al UPC Elveția, a fost numită în funcțiile de director financiar și director general adjunct al Virgin Media, subsidiara din Marea Britanie a operatorului american de servicii prin cablu și telefonie Liberty Global.
Familia Peugeot, care va deține 6,2% din noul producător auto care va rezulta în urma fuziunii dintre PSA și Fiat Chrysler, vrea să-și majoreze participația cât mai curând posibil, a afirmat într-un interviu Jean-Philippe Peugeot, care conduce compania holding a familiei, Etablissements Peugeot Freres, transmite Reuters.
Subsidiara din România a producătorului german HeidelbergCement, unul din cei mai mari jucători de pe piața mondială de profil, va fuziona prin absorbție cu alte trei societăți pe care le controlează - Carpat Cemtrans, Carpat Beton Servicii Pompe și Recyfuel, potrivit unui document analizat de Profit.ro. În 2018, afacerile celor trei firme au însumat circa 95 milioane de lei.
Vodafone România, al doilea jucător local de telefonie mobilă, va încheia procesul de fuziune prin absobție cu operatorul prin cablu TV UPC România la finele lunii martie 2020, potrivit unui document analizat de Profit.ro. Operațiunea a fost precedată de intrarea Vodafone România în acționariatul UPC România în luna iulie a acestui an, când acționarii operatorului de telefonie mobilă au aprobat cumpărarea unui pachet de acțiuni reprezentând 99,8835% din acțiunile UPC România de la Liberty Global CEE Group Holding BV.
Autoritățile europene din domeniul concurenței au aprobat tranzacția prin care producătorul american de cipuri grafice Nvidia preia compania israeliană Mellanox Technologies, furnizor de soluții de conectivitate complete, pentru care va plăti aproape 7 miliarde de dolari în numerar.
Una dintre deciziile importante, care vor veni în urma fuziunii dintre PSA și FCA, este trecerea la platforme comune: mașinile italiene vor migra către platformele franceze, mai moderne.