Petromar Resources SRL, una dintre cele două companii concesionare ale perimetrelor offshore de hidrocarburi din Marea Neagră românească Muridava și Cobălcescu, a intrat în faliment în urma deciziei creditorilor în acest sens, confirmată de instanța de judecată, iar Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) îi cere să plătească la bugetul de stat suma de peste 128 milioane dolari, reprezentând valoarea lucrărilor neexecutate și cu scadență depășită la care firma se angajase prin acordurile petroliere de concesionare a celor două perimetre.
Compania canadiană Gabriel Resources, principalul acționar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), vrea să atragă 5,6 de milioane de dolari de la investitori, bani ce ar urma să fie folosiți pentru acoperirea unor costuri legate de procesul de arbitraj cu România și finanțarea capitalului de lucru.
Declarații publice din vară ale președintelui Klaus Iohannis, premierului de atunci Florin Cîțu, ex-vicepremierului Dan Barna și fostului ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu, pe subiectul înscrierii peisajului minier Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, se numără printre probele noi cu care Gabriel Resources, dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, vrea să își susțină pretențiile de miliarde de dolari față de statul român în cadrul procedurii de arbitraj derulate în această speță la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington.
Gabriel Resources spune că, potrivit informațiilor sale, propunerea României de includere a peisajului cultural Roșia Montană în patrimoniul UNESCO va fi analizată la întrunirea Comitetului Patrimoniului Mondial care va avea loc în format parțial online luna viitoare la Fuzhou, în China, în perioada 16-31 iulie.
Gabriel Resources, compania-mamă canadiană a Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roșia Montană, care cere despăgubiri de 4,8 miliarde dolari statului român într-un arbitraj derulat la Washington, a numit în Consiliul său de Administrație trei noi membri independenți non-executivi: pe un fost director de afaceri corporative al gigantului produselor de lux Louis Vuitton, pe una dintre cele mai influente femei-executiv din industria minieră și financiară a Americii de Nord, totodată soția unui notoriu "guru" al investițiilor de pe Wall Street, precum și pe unul dintre directorii unui grup minier multinațional implicat într-un proiect, de asemenea controversat, de extracție de aur cu cianuri, în Armenia, cu o evoluție similară cu a celui de la Roșia Montană, grup aflat în faliment.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat vineri că a luat decizia ca procedura de a înscrie situl Roșia Montană în lista patrimoiului mondial UNESCO să fie reluată, iar notificarea oficială va fi depusă în aceeași zi, care este și termenul limită pentru declararea acestei intenții.
Compania canadiană Gabriel Resources, principalul acționar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), a atras 18,7 de milioane de dolari de la investitori, bani ce vor fi folosiți pentru acoperirea unor costuri legate de procesul de arbitraj cu România și finanțarea capitalului de lucru.
Compania canadiană Gabriel Resources, principalul acționar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), vrea să atragă 20 de milioane de dolari de la investitori, bani ce ar urma să fie folosiți pentru acoperirea unor costuri legate de procesul de arbitraj cu România și finanțarea capitalului de lucru.
RMGC a înaintat ANRM în martie cerere de prelungire a valabilității licenței, în contextul în care compania spune că "și-a confirmat în mod consistent voința de a intra într-un proces de consultare cu autoritățile române în scopul ajungerii la o rezolvare amiabilă a disputei arbitrale de la ICSID sau la un aranjament care să permită grupului decompanii Gabriel Resources să dezvolte proiectul auro-argintifer Roșia Momtană din România".
Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roșia Montană, a solicitat Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu 5 ani a duratei de valabilitate a licenței de concesiune pentru exploatare a perimetrului auro-argintifer Roșia Montană. Licența a intrat în vigoare în urmă cu 20 de ani, în 1999, și urmează să expire luna viitoare, pe 21 iunie.
În Hotărârea pronunțată la 3 februarie 2009, Curtea de la Haga a stabilit, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, traseul liniei de delimitare între platoul continental și zonele economice exclusive ale celor două state, acordând României 9.700 km² de spații maritime – platou continental și zonă economică exclusivă – din Marea Neagră, adică 79,34% din suprafața totală în dispută, de circa 12.200 km².
Compania canadiană Gabriel Resources, principalul acționar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), vrea să atragă până la 20 de milioane de dolari de la acționari printr-un plasament privat la care vor participa inclusiv “persoane din interiorul companiei”, fondurile urmând să fie folosite pentru acoperirea costurilor cu litigiul împotriva statului român și pentru finanțarea capitalului de lucru. Acțiunile companiei s-au depreciat cu peste 12% pe bursa din Calgary.
Compania canadiană Gabriel Resources, principalul acționar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), și-a majorat la aproape 4,8 miliarde de dolari pretențiile financiare ridicate împotriva României în procesul de la Washington privind proiectul minier aurifer blocat de la Roșia Montană.
Statul român respinge acuzațiile Gabriel Resources potrivit cărora, prin acțiunile și inacțiunile sale, i-ar fi expropriat companiei investițiile în proiectul minier aurifer blocat de la Roșia Montană, provocându-i daune de peste 4 miliarde de dolari, și arată, în contrapledoaria depusă la tribunalul arbitral de la Washington, fără să-și recunoască vreo culpă, că teoretic, în cel mai rău caz, Gabriel Resources ar putea fi îndreptățită la despăgubiri din partea Guvernului doar pentru eventuala întârziere a începerii proiectului, însă în sumă substanțial mai mică.
Potrivit datelor Gabriel Resources, salariul anual brut de bază al lui Dragoș Tănase ca director general al RMGC este de 408.688 dolari canadieni (circa 1,27 milioane lei pe an, respectiv 106.000 lei pe lună). Fostul CEO al Gabriel Resources, Jonathan Henry, avea, înainte de a părăsi compania, un salariu anual brut de bază de 735.311 dolari canadieni.
La începutul lunii iulie 2018, Comitetul Patrimoniului Mondial a decis amânarea înscrierii Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO, la solicitarea Guvernului Dăncilă, care a invocat arbitrajul internațional în curs. "Noi, guvernarea PSD – ALDE, nu am fost și nu suntem dispuși să plătim din buzunarul cetățeanului cele peste 4 miliarde de dolari care se pot pierde în urma acestui litigiu", a susținut ministrul Culturii, George Ivașcu.
Calculele se bazează pe pretenția companiei de a fi identificat cu precizie momentul în timp de la care presupusul prejudiciu ar fi devenit efectiv: 29 iulie 2011. Întâmplător sau nu, la data respectivă, acțiunile Gabriel Resources erau cotate pe bursa din Toronto la prețul de 7,79 dolari/titlu, cu doar circa 9% sub maximul istoric de 8,60 dolari/titlu consemnat în iunie 2010.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis în martie, într-o dispută dintre Slovacia și o companie de asigurări din Olanda, că prevederile din tratatele bilaterale de protejare reciprocă a investițiilor semnate între statele UE, care impun ca litigiile legate de aceste tratate să fie rezolvate în tribunale arbitrale internaționale, încalcă legislația europeană. Decizia are deja efecte - compania franceză Airbus Helicopters a anunțat că își retrage o acțiune de arbitraj internațional declanșată împotriva Poloniei.
În ultimul său raport trimestrial, Gabriel Resources afirmă că includerea localității Roșia Montană în patrimoniul UNESCO “ar avea un impact material advers asupra afacerilor, activelor și situației financiare a companiei prin aceea că ar limita drastic termenii în care un proiect minier în zonă ar putea fi autorizat și, în consecință, și posibilitatea unei rezolvări amiabile a disputei cu statul român“.
România a trimis la Washington, cu o întârziere de o săptămână, contramemoriul în răspuns la documentația prin care canadienii de la Gabriel Resources își argumentează solicitarea unor despăgubiri în sumă de 4,4 miliarde dolari în procesul legat de proiectul aurifier Roșia Montană.
Suspendarea survine cu doar o săptămână înaintea deadline-ului din 15 februarie până la care statul român trebuie să depună la tribunal documentația de răspuns la memoriul Gabriel Resources înaintat instanței în vara anului trecut, în care compania își prezenta și argumenta pretențiile de peste 4 miliarde de dolari față de România.
În acest fel, Gabriel Resources, practic, se întoarce într-un fel de unde a plecat. La înființare, în 1997, numele său inițial a fost Starx Resources Canada și s-a listat pe bursa din Vancouver. TSX Venture Exchange, unde Gabriel Resources își va transfera acțiunile, a fost creată în 1999 prin fuziunea burselor din Vancouver, Alberta și Montreal.
ANAF a cerut companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roșia Montană, să plătească dobânzi și penalități în cuantum de 18,6 milioane de lei aferente unor rambursări de TVA pe care compania le-ar fi primit nejustificat.
A fost creat juridic un fond care, în eventualitatea în care Gabriel Resources va avea câștig de cauză în arbitraj, va fi alimentat cu 7,5% din primii 500 milioane dolari din despăgubirile totale câștigate de companie la Washington (37,5 milioane dolari), plus 2,5% din ceea ce depășește suma de 500 milioane dolari. Acest fond va fi utilizat după eventuala victorie în arbitraj pentru recompensarea managerilor, a angajaților de bază ai companiei și a altor experți care au contribuit la obținerea rezultatului pozitiv, sumele individuale pe care le va încasa fiecare urmând să fie stabilite atunci.