Alți creditori majori ai ELCEN, precum Transgaz, Distrigaz și Alpha Bank, consideră însă că, în această speță, interesul propriu al ANAF se află în conflict cu cel comun al creditorilor și că Fiscul nu ar trebui să aibă drept de vot pe acest subiect. Adunarea creditorilor ELCEN a amânat de două ori confirmarea KPMG Restructuring ca administrator judiciar al producătorului de energie termică.
Construcțiile speciale ale RADET, cum ar fi centralele și punctele termice, au o valoare brută contabilă de 178,44 milioane lei, o valoare netă contabilă de 81,25 milioane lei și o valoare de piață estimată la 81,05 milioane lei, însă nu mai valorează nimic în caz de faliment și întrerupere a activității de operare a sistemului centralizat de încălzire din Capitală.
CGMB a aprobat în septembrie majorarea generală, cu peste 30%, a tarifelor RADET București, însă prețul de facturare, plătit efectiv de către consumatorii casnici din Caputală, a rămas neschimbat, majorarea urmând să fie suportată de la bugetul local, prin creșterea sumei anuale alocate ca subvenție cu 151 milioane lei.
În vară, CGMB a decis să preia în administrare Arena Națională, de la Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB), pentru ca stadionul să fie reparat și modernizat în regim de urgență în cursul acestui an, pentru meciurile pe care la va găzdui în cadrul Campionatului European de Fotbal 2020.
Primăria Capitalei va prelua în proprietate și administrare mai multe terenuri care aparțin Ministerului Apărării, pe care vor fi construite locuințe sociale și pentru tineri, spune Municipalitatea, în urma unei întâlniri între ministrul Apărării, Mihai Fifor, și primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Măsurile fiscale adoptate de Guvernul Tudose nu vor aduce niciun prejudiciu Primăriei Capitalei și nici bucureștenilor, a scris primarul general Gabriela Firea într-o postare publicată, duminică, pe pagina sa de Facebook. Luni, ea spunea că pachetul de modificări fiscale al Guvernului PSD-ALDE trebuie revizuit, pentru că nu va aduce lucruri bune pentru administrațiile locale, ci, dimpotrivă, "ar fi o lovitură foarte mare pentru toate comunitățile".
Compania ar urma să fie cel mai mare angajator dintre firmele de servicii locale înființate anul acesta de Primăria Capitalei, prin votul CGMB. Potrivit hotărârii de aprobare a bugetului companiei din septembrie, aceasta ar urma să aibă 2.050 de angajați la finalul acestui an și 3.050 la sfârșitul anului viitor.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a inaugurat, vineri, un traseu special al RATB pentru toate muzeele din București. Costul proiectului este de 30.000 de euro pe lună, însă edilul consideră că este o sumă mică în comparație cu efectele pe care le va avea. Traseul cuprinde toate cele 30 de muzee din Capitală, iar costul călătoriei este de 1,30 de lei.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marți, că instituirea unei taxe de centru în București se va produce după modernizarea parcului auto al RATB, ea precizând că este în derulare o procedură de licitație deschisă pentru 400 de autobuze, care însă a fost contestată, că va fi lansată o altă procedură de achiziție a 200 autobuze prin intermediul instituțiilor financiare internaționale și că vor fi cumpărate și 100 de tramvaie și 100 de troleibuze.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, la Adevărul live, că municipalitatea îi va întreba pe bucurești dacă doresc introducerea unei taxe de mediu, pentru că altfel nu se va mai putea circula în București. Firea a spus că, după eliminarea taxei de mediu, au venit toate rablele din Europa în România și în special în Capitală.
Instituțiile de stat ar putea acorda mai ușor contracte directe, fără licitație, companiilor și regiilor autonome pe care le controlează și care lucrează și pentru alți clienți, fără să fie obligate să respecte Legea achizițiilor publice, potrivit unui proiect de modificare a respectivei legi inițiat de mai mulți senatori și deputați PSD.
Laura Diana Șpan (39 de ani) a fost ofițer specialist MAI la Serviciul Logistică al Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov. Ea a mai lucrat ca director de marketing la firma de construcții Straco Grup a fraților Horpoș, intrată în insolvență în 2015 și care are la activ contracte importante semnate cu instituții și companii de stat.
Compania Municipală Parking București SA a fost înființată anul acesta pentru construirea, gestionarea și exploatarea cu taxe a parcărilor auto în Capitală și estimează pentru anul viitor venituri de 13,7 milioane lei și cheltuieli de 12,6 milioane lei, din care 11,03 milioane lei reprezintă cheltuieli de personal, cu 384 de salariați.
Mark Boris Andrijanič, Public Policy Associate UBER CEE, a declarat că va propune Primăriei Capitalei un parteneriat de data sharing.
Compania Municipală de Iluminat Public București SA, controlată de municipalitatea Capitalei prin CGMB, va prelua din decembrie anul acesta contractul de delegare a serviciului de iluminat public din București de la Luxten Lighting, care a prestat acest serviciu în ultimii 20 de ani, din 1997 încoace.
Norocel Anastasescu este acționar la firma de pază și protecție Regent Security, unde a deținut și funcția de director general, companie care a derulat contracte importante de pază cu instituții de stat. Din acționariatul Regent Security a făcut parte și Georgia-Gabriela Voicu, fostă șefă a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din subordinea MApN în mandatul fostului ministru Gabriel Oprea.
Primarul general al Capitalei estima că în societățile pe acțiuni deținute de municipalitate vor lucra aproximativ 5.000 de persoane, printre care și actualii salariați ai regiilor și administrațiilor, precum și o parte din aparatul propriu al primarului. Documente analizate de Profit.ro indică însă un număr total de 8.437 de salariați, echivalentul a 0,75% din totalul populației active a Bucureștiului.
Firmele din București vor plăti pentru încălzire facturi majorate cu aproape 50%, conform calculelor Profit.ro, fără ca această creștere să fie compensată prin subvenții. Noile tarife vor trebui achitate din iarna aceasta și vor fi menținute 4 ani, inclusiv pentru acoperirea pierderilor înregistrate de RADET în 2015, 2016 și în prima jumătate a acestui an. Nici după acest interval, însă, tarifele nu vor reveni la nivelul actual.
Primăria Capitalei a aprobat astăzi proiectul care prevede delimitarea de traficul auto a celor aproape 9 kilometri ai liniei de tramvai 21, pe modelul liniei tramvaiului 41, urmând să investească aproape 4 milioane de lei în montarea unui gard de oțel. Intenția Primăriei de a crea un nou metrou ușor a fost anunțată în exclucivitate de Profit.ro.
La Direcția Pașapoarte a Internelor, noul administrator special al ELCEN s-a ocupat de "protecție internă, identificarea și evaluarea riscurilor și vulnerabilităților în domeniul administrației publice, activități de prevenire și control intern, investigații fraude, analiza informațiilor, analiza riscurilor și evaluarea cetățenilor straini și români cu privire la cetățenie", potrivit CV-ului său.
Este a doua inițiativă recentă prin care Primăria condusă de Gabriela Firea vrea să preia o clădire istorică a Băncii Naționale. Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat transferul de la RA-APPS la PMB a unei părți din blocul Rosenthal de pe Calea Victoriei, construit de BNR în 1938 ca sediu al casei de pensii a angajaților băncii.
Șoseaua Colentina este una dintre cele mai aglomerate din Capitală, iar tramvaiele de pe linia 21 sunt adesea blocate și obligate să stea intervale mari în trafic, din cauza mașinilor care pătrund pe șine, ceea ce face ca atât călătoria, cât și timpul de așteptare în stație al pasagerilor să fie neplăcut de lungi.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, marți, că municipalitatea a solicitat și a obținut de la Guvern, prin Ministerul Sănătății și Ministerul de Finanțe, buget pentru angajarea unui număr de 230 de medici și asistenți în cabinetele medicale din unitățile școlare.
La Direcția Juridică a Primăriei lucrează în total 74 de persoane, din care doar 52 au calitatea de consilieri juridici. Dintre aceștia, numai 27 pot reprezenta municipalitatea în instanță. Un număr de 15 consilieri juridici ai PMB au atribuții în ceea ce privește aplicarea legilor proprietății.
Cererea de locuri de cazare pentru animale de companie pe perioada concediilor deținătorilor este mare și constantă, după cum declarau pentru Profit.ro proprietarii de astfel de hoteluri, care arătau că singurele hoteluri din București pline în august sunt cele pentru câini și pisici.