Operatorul de sistem și de transport gaze din România, Transgaz a semnat joi la Budapesta un Memorandum de Înțelegere cu alte trei companii similare din Europa Centrală (Gaz-System din Polonia, Eustream din Slovacia și FGSZ din Ungaria), prin care au convenit asupra realizării unui parteneriat strategic pentru a decarboniza operațiunile, transportul de gaze verzi și investigarea potențialului transportului de CO2.
Statele membre ar putea supraviețui iarna următoare fără gazul rusesc, însă va fi foarte dificil și costisitor. Întreruperea importurilor de petrol din Rusia vor cauza și mai multe probleme. Infrastructura și rafinăriile sunt optimizate pentru transportul petrolului din Federația Rusă, atrage atenția Bogdan Maioreanu, analist eToro.
WIEE România SRL, compania care va fi gestionată de statul german, în urma preluării de către acesta a Gazprom Germania, a fost de departe cel mai mare importator de gaze în România în luna martie, având rezervată o capacitate lunară de peste 50% în cele 2 puncte de interconectare prin care intră gazele rusești în România.
Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a declarat duminică că Uniunea Europeană trebuie să discute despre interzicerea importurilor de gaze rusești, după ce oficialii ucraineni și europeni au acuzat forțele ruse de comiterea de atrocități în apropiere de Kiev, transmite Reuters.
Astăzi intră în vigoare noile măsuri aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, care înlocuiesc schema de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor aplicată de la 1 noiembrie anul trecut și până la 31 martie 2022, însă Guvernul a elaborat deja un proiect de ordonanță de urgență de modificare a acestora, după ce industria de profil, dar și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), au semnalat mai multe probleme.
Prețul gazului cu livrare în ziua următoare, vineri, a crescut cu aproximativ 100 de lei/MWh sau 20,5%. la 573 lei/MWh, în ziua în care președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care toate „țările neprietenoase”, printre care figurează și România, care cumpără gaz din Rusia trebuia să plăteasă în ruble. Numai că aprecierea gazului pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) s-a efectuat înaintea anunțului președintelui rus și are mai mult de-a face cu rezervările capacităților de import pentru luna aprilie.
România a înmagazinat, pe 27 martie, mai mult gaz decât a extras din depozite, pentru prima dată în acest an și cu o lună mai devreme decât anul trecut. Cantitatea injectată în depozite a fost cu 14 GWh peste cea extrasă. Dincolo de vreme foarte prietenoasă, nivelul ridicat al înmagazinărilor ar putea fi pus și pe seama incertitudinilor privind livrările viitoare de gaz rusesc, dar și a noilor prevederi legislative care obligă furnizorii să depoziteze gaze echivalente cu 30% din consumului clienților proprii pentru iarna viitoare.
Business-ul GPL ButanGas, unul dintre cele mai mari de profil din Europa, a fost preluat managerial de către soția antreprenorului român, Veronica Gușă de Drăgan, fiica generalului Ștefan Gușă, fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, și a doua cea mai bogată femeie din România, care a și moștenit ButanGas după decesul soțului.
Consilierul pentru securitate națională al președintelui american Joe Biden anticipează că, vineri, SUA va anunța un acord cu țările Uniunii Europene pentru reducerea dependenței acestora de sursele energetice rusești.
Directorul OMV a anunțat că grupul austriac va continua să plătească în euro pentru gazele cumpărate din Rusia, în pofida deciziei președintelui Vladimir Putin conform căreia Rusia nu va mai accepta plăți în dolari sau euro pentru livrările sale de gaze naturale către ''țările ostile'', informează AFP.
Cu doar 30 de terawați de gaze naturale importați, un procent de 23% din consumul total de gaze, potrivit datelor raportate de ANRE la nivelul anului trecut, România este aproape independentă față de gazul rusesc și ar putea ajunge complet autonomă chiar de anul acesta, dacă se va începe exploatarea resurselor de gaz din Marea Neagră, a spus Cătălin Niță, director executiv al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), la conferința "Maratonul energiei", organizată joi de Profit.ro. Legea Offshore se apropie de un verdict final.
Chiar dacă prețul gazelor naturale și energiei electrice ar fi fost reglementat, aceasta nu ar fi fost o soluție a actualei crize energetice, care este una europeană și a fost amplificată de conflictul militar din Ucraina, a declarat Zoltan Nagy Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în cadrul dezbaterii PROFIT NEWS TV "Maratonul energiei”.
Dacă Europa nu va mai primi gaz rusesc, primele dificultăți ar apărea odată cu umplerea rezervoarelor pentru iarna viitoare, a avertizat directorul general al companiei Engie, Catherine MacGregor, într-un interviu pentru publicația franceză Echos.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, duminică, la Digi24, că România nu este în riscul de a rămâne fără gaz șică avem ca prim obiectiv deschiderea interconectorului dintre Grecia și Bulgaria, astfel că din toamnă vom putea folosi gaz lichefiat american. Despre Legea offshore, șeful Executivului a spus că liderii coaliției și-au asumat ca în perioada următoare să intre în Parlament.
Germania a luat noi măsuri pentru reducerea dependenței de gazele rusești, prezentând un plan ce vizează construirea unui terminal pentru importul de gaze naturale lichefiate (LNG), cel mai recent indiciu al schimbării politice în contextul invaziei Ucrainei, transmite Reuters.
Explozia prețurilor la gaze și electricitate i-a afectat inclusiv pe producători, OMV Petrom înregistrând o majorare de mai multe milioane de euro a costurilor la utilități la rafinăria Petrobrazi.
Pentru prima dată în istorie, în acest moment la toate cele șapte terminale de export de gaze naturale lichefiate din SUA se află nave cargo care încarcă GNL, un moment de referință care permite stabilirea unui nou record pentru exporturile SUA, pe fondul prețurilor ridicate și tensiunilor din Europa, transmite Bloomberg.
Directorul executiv și președinte al Consiliului de administrație al companiei energetice germane E.ON, Leonhard Birnbaum, este de părere că țara sa trebuie să continue să se bazeze pe gazul natural din Rusia pentru a realiza tranziția de la cărbune și a scădea prețurile la energie, transmite dpa.
Este vorba de o firmă care anunțase în decembrie 2021 că își suspendă activitatea de furnizare a gazelor naturale pentru 3 luni, din cauza scumpirii galopante a gazelor pe piețele angro, precum și a neclarităților din legislația de compensare a facturilor și plafonare a prețurilor, care au făcut ca băncile să-și retragă finanțările acordate companiei.
Prețul mediu al gazului cu livrare în ziua următoare a crescut marți la 690 lei/MWh, iar cel intraday la 783 lei/MWh, cu 40%, respectiv 60%, peste cotațiile din ziua precedentă, o evoluție ascendentă înregistrând și cotațiile pe termen mediu și lung, care s-au apreciat cu aproximativ 17%. Prețul spot de pe piața autohtonă este cu 41% sau 40 euro/MWh peste cel de pe bursa austriacă CEGH, sugerând un dezechilibru local între cerere și ofertă.
Livrările de gaz rusesc nu ar trebui supuse sancțiunilor Uniunii Europene în criza privind Ucraina, consideră ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, potrivit DPA.
Dezvoltatorii imobiliari care construiesc blocuri cu mai mult de șase apartamente în municipiul Cluj-Napoca nu vor mai putea dota locuințele cu centrale individuale pe gaz, potrivit unei decizii luate de Consiliul Local. Decizia a fost anunțată de primarul Emil Boc. Tot el a fost inițiatorul proiectului.
Livrările de gaze în 2022 ale celor doi mari producători autohtoni, OMV Petrom și Romgaz, efectuate ca urmare a aplicării controversatului Program de ofertare a Gazelor (Gas Release Program - GRP) se vor reduce, obligația de ofertare pentru cantitatea de 40% din producția din anul precedent (2021) urmând a fi extinsă și la livrările din 2023, nu numai a celor din 2022, cât era până la finalul anului trecut.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că România este dependentă de gazul rusesc, chiar dacă suntem al doilea mare producător de gaz. Pe timp de iarnă, România trebuie să importe 20-25% din necesar, iar infrastructura din zonă ne face dependenți de gazul rusesc.
Criza energetică produce efect de domino. Companiile producătoare de îngrășăminte sunt afectate de scumpirea prețului la energie și la gaze naturale. Fermierii au și ei de suferit. Cel mai mare jucător din domeniu a anunțat astăzi că începe pregătirile pentru oprirea temporară a producției.