Canadianul Mark Beacom a fost reconfirmat la finalul anului trecut în funcția de director general al companiei petroliere Black Sea Oil&Gas, deținută de grupul american de asset management Carlyle, singurul concesionar de perimetre de gaze naturale din Marea Neagră care a luat până în prezent decizia finală de a investi în offshore-ul românesc și care preconizează să demareze anul viitor producția de gaze pe concesiunea Midia.
Producătorul român de gaze naturale Romgaz cere aprobarea acționarilor săi, cel mai mare fiind statul român, cu peste 70% din capital, pentru a angaja avocați externi care să-l asiste în tentativa de preluare de la gigantul american ExxonMobil a unei participații la perimetrul offshore de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat în prezent în proporții egale de Exxon și OMV Petrom.
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii petrolului prin care, invocând legislația UE, vrea să confere Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de siguranță națională.
Acest lucru ar face să explodeze bugetul ANRM. În 2018, statul a încasat din redevențe petroliere suma totală de 1,505 miliarde lei, 5% din aceasta însemnând 75,25 milioane lei, ceea ce ar reprezenta o creștere de aproape 5 ori față de finanțarea acordată Agenției de către Guvern în 2018 de la bugetul de stat, de 15,37 milioane lei. În primele opt luni din 2019, statul român a încasat din redevențe petroliere 1,115 miliarde lei.
Romgaz, producătorul de gaze controlat de statul român, și încă 2 companii, ambele din străinătate, au cerut oficial Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) acces la informațiile cu privire la perimetrul offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, la care americanii de la ExxonMobil, ce dețin 50% din drepturile concesiunii și statutul de operator al acesteia, intenționează să renunțe, intenție confirmată oficial pentru Profit.ro de cei de la Exxon.
OMV Petrom este gata să investească în Neptun Deep odată ce Guvernul ridică barierele din calea acestui proiect, a declarat luni, pentru Reuters, CEO-ul companiei, Christina Verchere.
ExxonMobil a confirmat recent pentru Profit.ro că în prezent testează piața în vederea vânzării fie a subsidiarei din România, fie a participației de 50% pe care o deține în Neptun Deep, susținând că încă nu a fost identificat un cumpărător.
Niculae Havrileț, consilier al ministrului Economiei și Energiei și fost șef al ANRE, a declarat că Guvernul ar putea adopta în ianuarie anul viitor o ordonanță simplă prin care să fie corectate cel puțin o parte din efectele negative asupra industriei energetice ale celebrei și controversatei OUG nr. 114/2018, care a dus și la declanșarea mai multor proceduri de infringement împotriva României de către Comisia Europeană.
Noua politică de creditare în energie a BEI ar fi fost adoptată în pofida opoziției exprimate de Germania, liderul informal al UE, printre cei mai importanți acționari ai BEI, cu 16% din capital, totodată cel mai mare consumator de gaze din Europa. Împotriva stopării finanțării proiectelor legate de combustibilii energetici fosili s-ar fi exprimat și Italia, Spania și statele membre UE din estul Europei, în frunte cu Polonia, încă profund dependente și de cărbune, nu doar de gaze.
Construcția conductei ar fi trebuit să înceapă anul acesta și să fie finalizată în 2020, când era programată inițial și punerea în funcțiune, însă totul a fost dat peste cap de adoptarea anul trecut a Legii offshore și a OUG nr. 114/2018, cu măsuri fiscale și de reglementare care au descurajat industria petrolieră și au dus la amânarea deciziei finale de investiție în proiectul de exploatare Neptun Deep.
În pragul recentei vizite a premierului demis Viorica Dăncilă în Statele Unite, dar și în urma anunțului făcut de ExxonMobil cu privire la intenția de a-și vinde participația la concesiunea offshore Neptun Deep, cea mai importantă din Marea Neagră, Guvernul a publicat pe site-ul Ministerului Energiei un proiect de modificare a Legii offshore, în care erau cuprinse majoritatea solicitărilor operatorilor din Marea Neagră. Între timp, însă, documentul a dispărut de pe pagina de internet a ministerului.
În pragul recentei vizite a premierului demis Viorica Dăncilă în Statele Unite, dar și în urma anunțului făcut de ExxonMobil cu privire la intenția de a-și vinde participația la concesiunea offshore Neptun Deep, cea mai importantă din Marea Neagră, fostul Guvern a publicat pe site-ul Ministerului Energiei un proiect de modificare a Legii offshore, în care erau cuprinse majoritatea solicitărilor operatorilor din Marea Neagră, inclusiv cele privitoare la reducerea poverii fiscale. Între timp, însă, documentul a dispărut de pe pagina de internet a ministerului.
Programul de guvernare al posibilului viitor Guvern PNL, condus de premierul desemnat Ludovic Orban, prevede eliminarea prevederilor considerate "nocive" pentru sectorul energetic din celebra și controversata OUG nr. 114/2018, în primul rând a plafonării prețului gazelor de producție internă și a reintroducerii prețurilor reglementate la electricitate, "de preferință" anul viitor, deși România se află de ceva timp sub presiunea procedurii de infringement declanșate pe această temă de către Comisia Europeană, iar în Parlament s-a demarat deja modificarea Ordonanței.
Politica guvernului PSD de subvenționare a consumului și de descurajare a producției, în special a celei din Marea Neagră, poate face o victimă ilustră: OMV Petrom, care ar urma, potrivit estimărilor Transgaz, să-și înjumătățească producția în următorii zece ani, în cazul în care proiectul Neptun Deep nu va fi demarat.
Terminalul petrolier offshore al Rompetrol din Marea Neagră se află la circa 9 kilometri de portul Midia, în care compania deține mai multe dane pentru țiței și produse petroliere, inclusiv pentru exportul acestora. De asemenea, Grup Servicii Petroliere deține numeroase facilități industriale și de transport la Midia. Portul este vital și pentru lucrările de construcție aferente proiectului de exploatare offshore de gaze naturale al americanilor de la Black Sea Oil&Gas, singurul din sectorul românesc al Mării Negre pentru care s-a luat decizia finală de investiție.
Transgaz și-a îndeplinit cu o întârziere de 5 luni unul dintre angajamentele investiționale asumate față de Comisia Europeană, de majorare a capacității de export și tranzit de gaze naturale a României, angajament asumat în cadrul unei investigații declanșate de Bruxelles, care suspectează compania de stat de "întârzierea strategică" a lucrărilor, de natură să blocheze exporturile românești de gaze.
Modificările propuse de Ministerul Energiei prin proiectul de modificare a legii offshore oferă o șansă pentru dezvoltarea proiectelor din Marea Neagră, consideră Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG), în condițiile în care petroliștii au întrerupt deocamdată investițiile pentru extracția gazelor din marile zăcăminte maritime românești.
Gas Plus International BV, subsidiară a Gas Plus SpA, al patrulea producător italian de gaze naturale ca mărime, a majorat recent capitalul diviziei sale românești, Gas Plus Dacia SRL, care este partener de concesiune al Black Sea Oil&Gas (BSOG), deținut de grupul american de asset management Carlyle, la proiectele offshore de exploatare de gaze naturale Midia și Pelican din sectorul românesc al Mării Negre.
USR propune ca impozitele și redevențele care ar urma să fie colectate de stat de pe urma eventualei exploatări comerciale a zăcămintelor românești de gaze naturale din Marea Neagră să fie distribuite către conturile individuale ale românilor participanți la fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II), oarecum pe model norvegian.
Producătorul național de gaze, Romgaz, se află în discuții cu companii-gigant la nivel mondial din sectorul petrolier, alături de care analizează participarea la runda a XI-a de licitații pentru concesionarea de noi perimetre în Marea Neagră, a declarat, luni, Adrian Volintiru, directorul general al producătorului de gaze, într-o întâlnire cu presa.
CEO-ul OMV, Rainer Seele, a fost întrebat la recenta teleconferință cu analiștii piețelor financiare dedicată rezultatelor companiei pe primul semestru al anului despre evoluția negocierilor cu Guvernul privind fiscalitatea gazelor din Marea Neagră și dacă are vreun comentariu cu privire la recentele informații venite din România despre faptul că ExxonMobil ar putea lua în calcul retragerea din proiectul Neptun Deep.
El a mai spus că nu poate infirma știrea privind intenția ExxonMobil de a abandona concesiunea Neptun Deep din Marea Neagră, dar a adăugat că "nu toate știrile trebuie luate de bune".
Veniturile Transgaz din tranzitul gazelor rusești pe teritoriul României pot scădea cu peste două treimi după expirarea actualelor contracte cu gigantul rus de stat Gazprom, iar programul de investiții al companiei este ambițios, însă prezintă totodată risc de execuție, estimează agenția de evaluare financiară Fitch, în primul raport de rating emis pentru operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale.
Negocierile dintre statul român și gigantul american Exxon Mobil pe tema exploatării gazelor din perimetrul Neptun Deep par a fi intrat într-un impas, compania americană manifestându-și intenția de a renunța la cel puțin o parte din participația de 50% pe care o deține în proiect, alături de partenerii de la OMV Petrom.
Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de explorare și producție de hidrocarburi, spune, într-un interviu acordat Profit.ro, că este încrezător că "rațiunea va învinge" și că problemele fiscale și de reglementare care au împiedicat până acum luarea deciziei finale de investiție în proiectul Neptun Deep, la care compania este parteneră cu americanii de la ExxonMobil, vor fi depășite prin dialog cu Guvernul.