Producătorii de gaze nu vor fi obligați să-și vândă întreaga producție pe piețele centralizate administrate în regim de monopol de OPCOM, iar Bursa Română de Mărfuri va putea în continuare găzdui tranzacții cu gaze naturale, cel puțin până în toamnă. Plenul camerei Deputaților a decis astăzi să retrimită la comisii proiectul de lege pentru adoptarea OUG 64 privind liberalizarea gazelor la producători.
Ambasadorul Mihnea Constantinescu, coordonator cu însărcinări speciale pentru securitate energetică în Ministerul Afacerilor Externe, afirmă că nu este în regulă ca o comisie parlamentară să se considere mai competentă în legiferarea sectorului gazelor naturale decât ministerele de resort și apreciază că acest lucru denotă o problemă instituțională, procesul decizional în domeniu necesitând modificări și îmbunătățiri.
Comisia pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților, condusă de social-democratul Iulian Iancu, a profitat din plin de haosul la nivel politic din ultimele zile și a adoptat raportul privind OUG 64, care viza liberalizarea prețului gazelor la producători, cu tot cu amendamentele contestate de toate instituțiile consultate: Comisia Europeană, Guvern, Ministerul Energiei, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Consiliul Concurenței etc.
ANRE a pus în dezbatere publică un proiect de regulament și două proiecte de proceduri privind tranzacționarea pe piețele centralizate de gaze naturale administrate de Bursa Română de Mărfuri (BRM), deși parlamentarii din Comisia de Industrii a Camerei Deputaților vor ca OPCOM să fie singura companie care să dețină licență de operare a bursei locale de gaze.
O platformă unică de tranzacționare pentru producătorii de gaze din România va avea un efect negativ asupra funcționării pieței, atenționează Benedikt Klauser, DG Energy, Comisia Europeană, referitor la schimbările pregătite în Parlamentul de la București prin care pentru operatorul pieței de gaze naturale este acordată o singură licență, schimbări anunțate în premieră de Profit.ro.
Instituirea prin lege în urmă cu cinci ani a unui monopol bursier pe piața centralizată de energie electrică din România a fost un abuz, iar acum se încearcă același lucru pe piața de gaze naturale, avertizează președintele Bursei Române de Mărfuri (BRM), Septimiu Stoica.
Liberalizarea pieței de gaze naturale produce mari emoții în societate, politicienii se întrec în schimburi de replici tăioase, iar oamenii simpli ajung să se teamă că cineva - "piața liberă" - le va "aspira" banii din portofele. Teama societății este firească în contextul în care tema liberalizării este abordată cel mai adesea în ton populist care, în loc să lămurească și să calmeze spiritele încinse, mai tare aruncă paie pe foc.
Volumul de gaze tranzacționat pe piețele centralizate în primele luni ale acestui an, echivalent cu peste 15 milioane de Mwh, a depășit totalul anului 2016 aferent aceluiași segment al pieței. 81% din total a fost tranzacționat pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), operator pe care Comisia de Industrii a Camerei Deputaților ar vrea să-l elimine de pe piață.
Bursa Română de Mărfuri (BRM) amenință că va acționa statul în judecată la forurile internaționale de justiție, dacă Parlamentul va aproba modificările propuse de Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, privind eliminarea BRM de pe piața platformelor centralizate de gaze naturale din România, transmite News.ro.
Bursa Română de Mărfuri (BRM) își exprimă consternarea în legătură cu amendamentele introduse de Comisia de Industrii a Camerei Deputaților în Legea energiei electrice și a gazelor naturale, prezentate în exclusivitate de Profit.ro, arătând că acestea, practic, naționalizează serviciile oferite de bursă, într-un profund dispreț față de legislația europeană și națională pe baza căreia compania a fost licențiată.
Toate tranzacțiile de pe piața angro a gazelor naturale vor fi administrate de către un singur operator, iar producătorii de gaze vor fi obligați să-și comercializeze întreaga producție pe piața centralizată, a decis comisia a Camerei Deputaților, modificând substanțial Ordonanța de Urgență 64 a Guvernului.
Ministerul energiei este decis să susțină cu orice cost piața centralizată de gaze (formată din bursele OPCOM și Bursa Romana de Mărfuri - BRM), prelungind în acest sens cotele minime de gaze pe care producătorii și furnizorii sunt obligați să le tranzacționeze prin intermediul acestor burse. A uitat însă de veritabilul "preț minim" impus pentru impozitarea acestor piețe "libere", de 72 lei/MWh, superior celui de import, care blochează aceste piețe.
Anul trecut, Mugurel Surupăceanu a fost achitat definitiv de către Curtea de Apel Craiova, într-un dosar de corupție foarte asemănător cu cel în care fostul deputat și prefect PSD este judecat în prezent. Surupăceanu fusese acuzat de prejudicierea Complexului Energetic Turceni prin intermedierea cumpărării de către companie a unui tractor forestier la un preț de patru ori mai mare decât costul inițial de achiziție.
Producătorul de petrol și gaze OMV Petrom, prin subsidiara OMV Petrom Gas, a depus patru oferte pe bursa de profil OPCOM, pentru vânzarea unei cantități totale de 1 milion de MWh, la prețul de 80 de lei pe MWh.