SUV-ul Dacia Duster a ajuns la a treia generație și noua mașină va fi arătată la final de februarie, la salonul auto de la Geneva care revine după cinci ani. În primăvara lui 2024 primele mașini Duster vor ajunge la clienți, scrie Automotive News.
Autoritatea Vamală Română (AVR), prin Biroul Vamal al Capitalei, a invalidat atestatul de comercializare angro de produse energetice al Sucursalei București a Litasco SA Geneva, divizia de trading de țiței și produse petroliere înregistrată în Elveția a gigantului rus Lukoil, prin intermediul căreia rușii își controlează cele mai importante business-uri din România, respectiv rețeaua de benzinării Lukoil și rafinăria ploieșteană Petrotel.
Toate mărcile auto din Germania au decis să nu participe la Salonul Auto din Geneva, care revine în primăvara anului viitor, după o pauză de trei ani. Anunțul vine la doar câteva zile după ce Renault Group a confirmat că va participa atât la Geneva, cât și la Paris, cu mărcile Renault, Dacia și Alpine.
La scurt timp după salonul din Munchen, unde a fost singura marcă franceză cu stand propriu, Renault anunță că va participa la următoarele evenimente ale industriei auto, Geneva și Paris, inclusiv cu marca Dacia.
O camionetă a luat foc sub un avion de linie de tip Boeing 777 aparținând companiei Air Canada, în weekend, pe Aeroportul Pierre-Elliott-Trudeau din Montréal, iar flăcările au avariat fuzelajul aeronavei, care tocmai aterizase după un zbor de la Geneva fără însă ca cineva să fie rănit.
Salonul Auto din Geneva s-ar putea întoarce, în sfârșit, după patru ani de absență și amânări și o ediție desfășurată în Qatar, pentru a sărbători ediția cu numărul 100, în 2024.
Revenirea Salonului Auto din Geneva a fost anulată, după cum anunță oficial organizatorii. „Focus exclusiv pe Quatar” au transmis aceștia, referindu-se la evenimentul pe care au decis să-l organizeze în colaborare cu autoritățile din această țară.
Al treilea cel mai mare salon auto din Europa, Geneva International Motor Show, a fost anulat pentru anul viitor.
Al treilea cel mai mare salon auto din Europa, Geneva International Motor Show, a fost confirmat oficial de organizatori, după ce salonul din Munchen s-a dovedit a fi un succes.
Unul dintre cele mai importante evenimente auto din Europa, Salonul Auto din Geneva, va avea o nouă ediție în 2022, după ce a fost anulat în 2020 și 2021, apoi vândut. Datele de desfășurare au fost schimbate, la fel și cele de înscriere.
Un diamant roz foarte rar, ce provine dintr-o mină din Rusia, a fost vândut pentru mai mult de 26 de milioane de dolari la o licitație Sotheby’s din Geneva, informează dw.com.
Orașul Geneva merge dincolo de restricțiile impuse la nivel național în Elveția și anunță că va închide baruri, restaurante și magazine neesențiale, în încercarea de a stopa o recrudescență a infectărilor cu coronavirus, informează France Presse.
Locuitorii orașului Geneva din Elveția au votat duminică în favoarea unui salariu minim de 23 de franci elvețieni (21 de euro) pe oră pentru toți cei care lucrează în acest oraș, care este unul dintre cele mai scumpe din lume, informează France Presse.
Organizatorii salonului auto din Geneva, primii dintr-o serie lungă a celor care au fost nevoiți să anuleze saloanele din cauza pandemiei de coronavirus, au găsit o formulă pentru a relua evenimentul anul viitor, însă aceasta este incertă deocamdată.
Orașul elvețian Geneva oferă turiștilor 100 de franci elvețieni, sub forma unui card-cadou, pe care să-i cheltuiască în hoteluri, restaurante, cafenele, baruri și alte spații, precum muzee, dacă se cazează la un hotel inclus în acest program pentru cel puțin două nopți.
Organizatorii Salonului Auto de la Geneva, au anunțat oficial că evenimentul de anul viitor nu se va desfășura. Fundația a refuzat un credit din partea statului și au precizat că preferă să vândă evenimentul.
Volkswagen a găsit o soluție potrivită pentru aceste vremuri ca să compenseze anularea salonului auto din Geneva. Marca germană nu s-a mulțumit cu prezentarea noutăților pe internet, ci a creat propriul salon auto virtual.
Fostul rege al Spaniei Juan Carlos ascundea 100 de milioane de dolari la Geneva, o sumă de bani pe care a primit-o în 2008 de la Arabia Saudită și din care i-a dat mare parte amantei sale, dezvăluie La Tribune de Genève, citată de Le Point.
Toyota a renunțat, pentru moment, să lanseze un nou SUV de clasă B, după ce salonul auto de la Geneva a fost anulat. Compania japoneză nu a organizat o conferință online, așa cum au făcut cei mai mulți dintre constructori, însă a anunțat mai multe schimbări la vârful companiei.
Constructorul german de mașini premium BMW a prezentat noul său concept-car i4, un prototip al unui viitor model de serie, al doilea vehicul complet electric al mărcii, după i3.
Renault a prezentat conceptul Morphoz, un automobil care nu a mai avut ocazia să vadă lumina unui salon auto, din cauza anulării evenimentului de la Geneva.
Strategia pentru viitoarele vehicule electrice diferă de la un constructor la altul. Dacă Tesla sau VW Group țintesc clienții cu bani, cu SUV-uri scumpe și tehnologie de ultimă oră, Citroen a dezvoltat o mașină pentru tineri, accesibilă și foarte mică.
ACTUALIZARE: Oficialii salonului au anunțat că evenimentul se anulează. Schimbare de situație la Geneva, unde ar trebui să se desfășoare ediția 90 a salonului auto GIMS. Deși organizatorii anunțaseră că expoziția va avea loc în pofida amenințărilor coronavirusului din Europa, deciziile autorităților elvețiene dau peste cap programul salonului.
Salonul auto de la Geneva, ediția cu numărul 90, se va desfășura conform programului, au anunțat organizatorii, după ce au evaluat posibilitatea de a amâna sau chiar a anula al treilea cel mai mare eveniment al industriei auto din Europa.
Renault Group a anunțat noutățile pe care le aduce la Salonul Auto de la Geneva, un salon folosit de francezi mai mult pentru concepte și versiuni noi, decât pentru lansare de modele noi. Surpriza vine de la Dacia: Dacia Urban City complet electrică va fi prezentată în premieră mondială la Geneva.